Cuprins
Cap.1.Activitatea agentului economic.............................................................. 3
1.1. Prezentarea generala a agentului economic................................. 3
1.2. Procesul de management in cadrul agentului economic:
procese de munca, resurse umane................................................. 3
1.3. Nivelurile si piramida managementului agentului economic.
Organe si functii de conducere corespunzatoare fiecarui nivel
de management................................................................................. 7
Cap .2. Activitatea financiar bancara.............................................................. 8
2.1. Modul de calcul al impozitelor si taxelor, termenele de plata,
acte normative... ............................................................................. 8
2.2. Modul de calcul al salariilor......................................................... 10
2.3. Resursele financiare ale intreprinderii...................................... 14
2.3.1.Finantarea ciclului de exploatare............................................... 15
2.3.2.Metode de determinare a necesarului de finantare
a ciclului de exploatare................................................................. 16
2.3.3. Echilibrul financiar.Calculul indicatorilor
echilibrului financiar si ai capacitatii de autofinantare........... 17
2.4. Metode de dimensionare a stocurilor......................................... 19
Cap. 3. Activitatea contabila............................................................................. 20
3.1. Documente privind evidenta operativa,
intocmirea si circuitul acestora..................................................... 22
3.2. Forma de contabilitate folosita...................................................... 23
3.3. Aspecte privind contabilitatea financiara.................................... 24
3.4. Evidenta contabila a fondurilor proprii
si a fondurilor atrase (straine)...................................................... 25
3.5. Contabilitatea investitiilor, a mijloacelor fixe
si a imobilizarilor financiare.......................................................... 28
3.6. Contabilitatea stocurilor................................................................ 31
3.7. Contabilitatea trezoreriei agentului economic............................. 33
3.8. Contabilitatea veniturilor si cheltuielilor.................................... 35
3.9. Situatii financiare anuale.............................................................. 37
Cap. 4..Activitatea de marketing..................................................................... 39
4.1. Organizare activitatii de marketing.............................................. 42
Bibliografie........................................................................................................... 45
1. Activitatea agentului economic
1.1. Prezentarea generala a agentului economic.
S. C. TRITON S.R.L. este persoana juridica romana, avand forma de societate cu raspundere limitata , desfasurandu-si activitatea conform cerintelor de calitate si legislatiei în vigoare.
Societatea s-a infiintat la data de 10.07.1995, cu capital 100% privat romanesc, avand sediul in Constanta, Str. Eliberarii, nr.37, bl. AE5A,ap. 8.
Capitalul social este fixat la suma de 400 lei numerar, depus la data constituirii societatii apartinand unor trei asociati. Capitalul se divide in 40 de parti sociale a cate 10 lei fiecare si este impartit astfel:
- primul asociat detine 30 parti sociale
- al doilea asociat detine 8 parti sociale
- al treilea asociat detine 2 parti sociale.
Conducerea societatii este asigurata de catre primul asociat, care are functia de director general.
Societatea comerciala TRITON SRL are ca obiect de activitate comertul cu ridicata al masinilor pentru industria miniera si constructii- Cod CAEN 5182.
Societatea dispune de patru locatii in care isi desfasoara activitatea: Constanta, Cernavoda, Galati, Urziceni. Sediul social al societatii este in Constanta
1.2. Procesul de management in cadrul agentului economic: procese de munca, resurse umane.
Firma este agentul economic de baza al fiecarei economii, principalul generator de valoare si valoarea de întrebuintare în cadrul careia îsi desfasoara activitatea majoritatea populatiei ocupate în fiecare tara, indiferent de nivelul sau de dezvoltare;
Primele cristalizari ale managementului au avut ca obiect firma, întreprinderea, care în continuare a fost un teren fertil pentru inovarile pe planul teoriei si practicii manageriale, cu contributia directa si nemijlocita a unui mare numar de persoane.
Momentul esential al procesului de management îl reprezinta decizia manageriala, moment ce se regaseste în toate functiile managementului.
Exercitându-si functiile sale, managementul pune în miscare o serie de activitati ale firmei. Functii principale ale managementului sunt: previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea si controlul.
Previziunea este functia care vizeaza adoptarea deciziilor referitoare la definirea obiectivelor viitoare ale organizatiei si la mijloacele pentru atingerea acestora. Se stabileste cu ce resurse si cu ce activitati se pot îndeplini obiectivele organizatiei, cât de aproape sau de departe se situeaza ea, la un moment dat, de obiectivele propuse, ce actiuni corective se impun în cazul abaterilor de la telurile propuse.
Organizarea vizeaza actiunile de creare a structurii care va permite realizarea obiectivelor si actiunilor de coordonare efectiva a resurselor catre manager.
Repartizarea sarcinilor, gruparea acestora în departamente functionale si alocarea resurselor pe departamente, stabilirea modului de colaborare dintre grupuri sau persoane, sunt activitati care apartin functiei manageriale de organizare.
Conducerea (antrenarea si coordonarea) reprezinta functia care implica utilizarea influentei conducatorului pentru atragerea, motivarea si stimularea actiunilor angajatilor pentru realizarea obiectivelor propuse.
Coordonarea reprezinta ansamblul proceselor de munca prin care se armonizeaza deciziile si actiunile personalului firmei si a subsistemelor sale, în cadrul previziunilor si sistemului organizatoric stabilite anterior.
Coordonarea este o "organizare în dinamica", a carei realizare depinde de existenta unei comunicari adecvate la toate nivelele organizationale.
Antrenarea cuprinde ansamblul proceselor prin care personalul firmei este determinat (influentat) sa participe eficace la realizarea scopurilor organizatiei, luând în considerare factorii care îi motiveaza.
Fundamentul antrenarii îl reprezinta motivarea, ce rezida în corelarea satisfacerii nevoilor si intereselor personalului cu realizarea obiectivelor si sarcinilor atribuite.
Se impune adecvarea motivatiilor la caracteristicile fiecarui salariat, eliminând abordarea nivelatorie, standardizata a motivarii, ce conduce la "neimplicare", efort minim, ineficienta.
Controlul implica actiuni prin care se stabilesc standardele de performanta ale membrilor organizatiei, se compara performanta curenta cu standardele si se adopta actiuni corective în cazul abaterilor fata de standarde.
Toate aceste functii implica elaborarea deciziei si comunicarea sau schimbul de informatii.
Elaborarea deciziei este un proces complex, care constituie principala ratiune a prezentei managerilor în cadrul organizatiei. Ea necesita rationamentul logic de identificare si de alegere a actiunilor compatibile cu obiectivul (ele) organizatiei.
Comunicarea este procesul prin care se recepteaza si transmit informatii care conditioneaza elaborarea deciziei.
Organizarea manageriala este subordonata realizarii obiectivelor previzionate. Obiectivele firmei stabilite ca urmare a procesului de previziune pot fi privite drept caracterizari cantitative si calitative ale scopurilor urmarite de firme.
Obiectivele firmei sunt stabilite pentru a fi realizate. In vederea realizarii obiectivelor se initiaza si elaboreaza un ansamblu de procese si actiuni care trebuie desfasurate intr-o anumita ordine, procedandu-se la organizarea de ansamblu a firmei, in cadrul careia un loc important il detine organizarea procesuala.
Organizarea procesuala consta in descompunerea proceselor de munca fizica si intelectuala in elementele componente (operatii, timpi, miscari etc.), insotita de analiza acestora, in scopul regruparii lor in functie de nivelul obiectivelor la realizarea carora participa. In procesul de organizare se mai tine seama si de omogenitatea si/sau complementaritatea lor, nivelul si natura pregatirii personalului care le realizeaza, precum si specificul metodelor, tehnicilor si instrumentelor folosite, in scopul realizarii obiectivelor cu o eficienta sporita.
Semnificatia organizarii procesuale consta in faptul ca, cu ajutorul ei, se contureaza, ordoneaza si se antreneaza ansamblul de procese de munca fizica si intelectuala ce se desfasoara in cadrul firmei. In ce priveste rezultatele organizarii procesuale, acestea se concretizeaza in delimitarea si definirea functiilor firmei, precum si a componentelor acestora, respectiv activitatile, atributiile si sarcinile. Necesitatea organizarii procesuale a activitatii intreprinderii este impusa de complexitatea proceselor de munca fizica si intelectuala, fapt care intr-o abordare stiintifica a lor sa impuna descompunerea ansamblului in partile componente, studierea acestora in conditii de iteractiuni, constituirea de subansambluri perfectionate care sa asigure ansamblului o functionare superioara.
Functiunea intreprinderii, componenta a organizarii procesului consta in ansamblul activitatilor omogene, asemanatoare sau (si) complementare, efectuate de salariati de o anumita specialitate cu folosirea unor metode si tehnici specifice, orientate spre realizarea acelorasi obiective derivate principale.
În general într-o organizatie exista cinci functiuni principale: cercetare-dezvoltare, comerciala, productie-servicii, financiar-contabila si personal.
Functia de cercetare-dezvoltare cuprinde activitati care tin cont de domeniul de conceptie (studii, analize, calcule etc.) cu scopul de a organiza activitatea firmei pe baze stiintifice, sa prefigureze perspectivele ei de dezvoltare, sa introduca si sa extinda o eficienta ridicata. Aceasta functiune cuprinde totalitatea activitatilor care preced si prevad activitatea comerciala propriu-zisa.
Functia de productie cuprinde ansamblul complex si integrat de mijloace de productie si activitati. Continutul functiei de productie este constituit din totalitatea activitatilor care genereaza fluxul material, de la eliberarea materiei prime din depozit, trecand prin transformari succesive, pana la punerea in vanzare a marfurilor realizate. Administrarea productiei inseamna calcularea vanzarilor previzionate, stabilirea sarcinilor de productie si controlarea stocurilor.
Functia comerciala cuprinde trei activitati: marketing, aprovizionare si vânzare. Comparativ cu celelalte functii, cea comerciala ocupa locul principal, constituind functia fundamentala si cea mai complexa a intreprinderii comerciale. Ea cuprinde activitati legate de aprovizionarea, stocarea si vanzarea marfurilor si serviciillor. Prin functia comerciala intreprinderea comerciala reactioneaza in esenta la influenta factorilor externi.
Functia financiar-contabila cuprinde totalitatea activitatilor destinate sa asigure fondurile banesti necesare intreprinderii comerciale, folosirea lor rationala, obtinerea si repartizarea rezultatelor financiare, organizarea contabilitatii si intocmirea bugetului de venituri si cheltuieli banesti si a bilanturilor periodice.
Functia de personal urmareste sa asigure firmele (societati comerciale, regii) cu forta de munca calificata necesara si cuprinde activitati care se refera la previziunea necesarului de personal, recrutarea, selectionarea, incadrarea, promovarea, perfectionarea si protectia salariatilor.
Aceasta functie este importanta deoarece ea trebuie sa administreze resursele umane ale intreprinderii. In functie de dimensiunea intreprinderii ea este asumata de catre directorul insusi sau repartizata intre diferitele compartimente (servicii) ale intreprinderii sau incredintata unui compartiment specific.
Functia de personal are acest specific, ca toate actiunile pentru a fi eficace trebuie sa integreze dimensiunea umana. Corelatia patron-salariati este esentiala pentru a conduce bine politica de personal. Acest aspect al problemei a orientat politica functiei de personal si a dezvoltat studiul urmatoarelor aspecte: organizarea muncii, a timpului de munca (orar liber), igiena, securitatea, rolul incadrarii. Conditiile de munca se integreaza din ce in ce mai mult notiunii de "calitate a vietii".
Functia de personal (resurse umane) trebuie sa trateze problemele privind: recensamantul nevoilor de personal, remunerarea salariatilor, recrutarea, formarea, promovarea si perfectionarea personalului.
Formarea profesionala este procesul în care noul angajat este calificat în meseria respectiva în cadrul societatii.
Recrutarea fortei de munca calificata cuprinde ca etape procedura de recrutare, resursele de recrutare si tehnicile de selectie si evaluare. Recrutarea fortei de munca calificata se face prin emiterea unui anunt. Tehnicile de selectie presupun mai multe etape:
completarea unei cereri de angajare;
depunerea unui curriculum vitae;
testarea cunostintelor;
proba practica (daca se considera necesar) ;
interviu ;
examenul medical ;
Cei selectati sunt instruiti din punct de vedere al protectiei muncii si apoi primesc fisa postului cu atributiile respective, semneaza contractul individual de munca.
Pentru mentinerea nivelului tehnic al salariatilor la un înalt grad de competitivitate se organizeaza cursuri de perfectionare profesionala.
Negocierea pentru stabilirea salariului se face individual între salariat si directorul general, tinând cont de rezultatul activitatii salariatului si de sarcinile de serviciu ale acestuia.
In concluzie, se urmareste imbunatatirea performantelor si satisfactiei angajatilor, constientizând faptul ca valorificarea potentialului pe care îl reprezinta personalul este sinonima cu succesul în afaceri.
Altfel spus, o institutie care se doreste orientata spre client, trebuie sa fie în aceeasi masura orientata spre angajat.
In societate, toate relatiile de munca între angajator si angajat sunt generate de contractul colectiv de munca.
Acesta este structurat pe sectiune se refera la salarizarea personalului, angajarea, protectii specifice ale salariatului, modul cum se rezolva conflictele sociale, drepturile si obligatiile ale salariatului cat si ale angajatorului.
1.3. Nivelurile si piramida managementului agentului economic. Organe si functii de conducere corespunzatoare fiecarui nivel de management.
Conducerea societatii TRITON SRL este asigurata de directorul general.
Personalul este supus prevederilor propriului regulament de ordine interioara.
Activitatea este organizata pe compartimente de lucru pentru care s-au desemnat sefi de compartimente.
Organigrama punctului de lucru TRITON S.R.L. din Constanta, este urmatoarea :
I. director general - administrare generala;
II. director economic - birou financiar contabil;
III. director resurse umane - birou evidenta personal
- birou evaluare-normarea muncii;
IV. director comercial - birou marketing
- birou aprovizionare-desfacere: - magazin pvc
- magazin scule
- magazin accesorii pentru mobila
- departamentul depozit - distributie
- departamentul agentilor de vanzari
- departamentul service
V. depatament juridic.
2. Activitatea financiar bancara
2.1. Modul de calcul al impozitelor si taxelor, termenele de plata, acte normative
Impozitul este definit ca fiind plata baneasca obligatorie ,generala si definitiva efectuata de persoane fizice si juridice in favoarea bugetului de stat ,in cuantumul si la termenele precis stabilite de lege ,fara obligatia din partea statului de a presta un echivalent imediat si direct .
Caracteristicile fundamentale ale impozitului sunt;
- caracterul pecuniar = este o prelevare baneasca
- caracterul obligatoriu = este o prelevare impusa si incasata de stat si nu de o prelevare cu caracter voluntar
- caracterul fara contraprestatie =imediata si directa (nu este pretul unui serviciu primit,dar exista o contraprestatie indirecta sub forma utlizarii serviciilor publice)
- caracterul definitiv=contribuabilul nu mai primeste banii inapoi
- caracterul financiar =impozitul serveste la acoperirea cheltuielilor publice .
In elaborarea unui produs fiscal (impozite,taxe,drepturi si contributii cu caracter fiscal)trebuie sa stabileasca momentul reglementarii si ulterior in etapa legislativa,in mod clar si concis,elementele care formeaza structura tehnica a impozitului,precum si a principiilor impunerii(principiul justetii impunerii "entitatii fiscale",principiul comoditatii impunerii si principiul eficientei "randamentului impozitului").
Astfel , trebuie avute in vedere :
1 faptul generator =care constituie evenimentul juridic sau material care da nastere la aparitia obligatiilor fiscale ,sfera de aplicare si platitorul impozitului si precizarea naturii contribuabilului -persoana fizica sau persoana juridica.
2 felul operatiunii impozabile = (natura activitatii economice,consecintele pecuniare ale operatiunile impozabile :operatiuni cu titlu oneros si operatiuni cu titlu gratuit.
3 asezarea impozitului = determinarea si evaluarea materiei impozabile,recurgerea la utilizarea unor elemente specifice principiului realitatii si respectiv principiului personalizarii impozitului .
Calculul impozitului ,respectiv determinarea cuantumului monetar al impozitului necesita stabilirea :
- persoana care efectueaza calculul(contribuabilul de drept sau administratia fiscala)
- cota de impozitare
- scutirile,reducerile si majorarile acordate sau aplicate
- procedeul de calcul .
In cazul impozitului pe venit,persoana care efectueaza calculul impozitului datorat de contribuabil este administratia fiscala(organul fiscal in raza caruia isi are contribuabilul resedinta),in baza declaratiei contribuabilului privind veniturile estimate/realizate,iar cota de impozitare este cota unica de 16%.
Clasificarea impozitelor
A Dupa trasaturile de fond si de forma si dupa modul de percepere ,distingem cea mai importanta grupare a impozitelor si taxelor:
a) impozite directe care se stabilesc si se percep nemijlocit de la persoane fizice si juridice pentru venituri sau bunuri prevazute de lege,de exemplu:impozitul pe venit,pe profit,pe dividende,pe venituri realizate de P.F si P.J nerezidente si pe veniturile reprezentantelor sau organizatiilor straine realizate in Romania . In cazul impozitelor directe platitorul coincide cu cel ce suporta impozitul .
In functie de criteriile care stau la baza asezarii lor ,impozitele directe se pot grupa in impozite reale si impozite personale.
Impozitele reale se caracterizeaza prin aceea ca se stabilesc in legatura cu anumite obiecte materiale (pamant,cladir,magazine,etc)facandu-se abstractie de situatia personala a subiectului impozabil .Ele se mai numesc si impozite obiective (sau pe produs),deoarece se aseaza asupra produsului sau venitului brut al obiectului impozabil .
Impozitele personale care tin cont in primul rand de situatia personala a subiectului impozabil ,motiv pentru care se numesc si impozite subiective.
b) impozite indirecte =care se stabilesc asupra vanzarii de bunuri sau prestarilor de servicii sau executarii de lucrari.In general , aceste impozite sau taxe sunt incluse in pretul marfurilor ,serviciilor sau lucrarilor si se suporta de consumatorii sau beneficiarii acestora ,de persoane fizice sau juridice , altele decat subiectii impozabili .In categoria impozitelor indirecte ,caracterizate prin aceea ca platitorul difera de cel care suporta impozitul sau taxa ,intra :TVA,accize,taxe vamale, si altele.
B Dupa obiectul impunerii ,deosebim:
- impozitul pe venit,pe profit,pe avere ,pe cheltuieli.Primele doua vizeaza existenta venitului ,respectiv averii.Impozitul pe cheltuieli vizeaza cheltuirea venitului si averilor.
C Dupa scopul urmarit la introducerea lor ,impozitele se grupeaza in :impozite cu caracter fiscal si impozite cu caracter de ordine.
Impozitele cu caracter fiscal sunt instituite in vederea realizarii de venituri pentru acoperirea cheltuielilor bugetare(impozit pe venit,taxe de consumatie,etc.).
Impozitele de ordine sunt introduse in primul rand pentru limitarea unei actiuni sau in vederea atingerii unui tel care nu are caracter fiscal(ex:taxe mari pentru bauturi alcoolice,tigari).
2.2 Modul de calcul al salariilor
Pentru a putea fi contabilizat, capitalul uman trebuie sa fie comensurat valoric. Notiunea de valoare a capitalului uman nu este aceeasi pentru diferiti parteneri ai intreprinderii. Astfel, administratorul firmei este interesat de costul resurselor umane, pe cand investitorii prefera cunoasterea valorii resurselor umane, ca o componenta a valorii globale a elementelor necorporale ale firmei (o parte din valoare fondului comercial).
In literatura contabila s-au formulat urmatoarele metode de evaluare a costurilor resurselor umane:
- metoda costurilor istorice: presupune inregistrarea costurilor ce au caracter de investitie (cum sunt costurile cu recrutarea, selectia, integrarea, formarea, promovarea etc personalului). Costul acesor active trebuie amortizat pe o perioada egala cu durata de viata utila a capitalului uman.
- Metoda costului de inlocuire: prezentata ca o extensie a costurilor istorice, se bazeaza pe principiul actualizarii costurilor istorice si are drept scop inregistrarea cheltuielilor ce trebuie angajate pentru a reconstitui, in aceeasi marime, potentialul uman de care dispune intreprinderea la un moment dat.
- Metoda costului de oportunitate: consta in determinarea valorii resurselor umane in utilizarea lor alternativa cea mai favorabila. Autorii metodei au sugerat un sistem concurential de licitare in interiorul firmei, unde responsabilii de compartimente joaca rolul de cumparatori de personal. Printr-o asemenea licitatie se crede ca se stabilleste o situatie de echilibru, care ...
This is a preview of the whole essay
- Metoda costului de inlocuire: prezentata ca o extensie a costurilor istorice, se bazeaza pe principiul actualizarii costurilor istorice si are drept scop inregistrarea cheltuielilor ce trebuie angajate pentru a reconstitui, in aceeasi marime, potentialul uman de care dispune intreprinderea la un moment dat.
- Metoda costului de oportunitate: consta in determinarea valorii resurselor umane in utilizarea lor alternativa cea mai favorabila. Autorii metodei au sugerat un sistem concurential de licitare in interiorul firmei, unde responsabilii de compartimente joaca rolul de cumparatori de personal. Printr-o asemenea licitatie se crede ca se stabilleste o situatie de echilibru, care reprezinta pretul grupului de persoane, pret inclus in valoare economica a activelor intreprinderii.
Determinarea valorii resurselor umane se poate realiza fie urmand o abordare monetara (de exemplul fluxurile de venituri generate de utilizarea personalului in intreprindere).
Politica de remunerare a factorului de munca constituie un element in motivarea si integrarea personalului in intreprindere si se afla in legatura directa cu costul factorului de munca suportat de intreprindere.
Costul factorului munca sau cheltuielile de personal includ ansamblul remuneratiilor brute acordate personalului cat si cheltuielile cu caracter social suportate de intreprindere (cum sunt cotizatiile patronale la asigurarile sociale, la fondul de somaj, la un regim complementar de pensii acordate personalului).
Deoarece cheltuielile sociale suportate de patronat sunt destinate sa finanteze actiuni sociale in favoarea personalului cum sunt indemnizatii de boala, indemnizatii de somaj, pensii si pensii complementare etc, acestea pot fi considerate o forma indirecta de salarii.
Informatii privind cheltuielile de personal sunt furnizate de contul de profit si pierdere sub forma sumelor privind cheltuielile cu remuneratiile brute acordate personalului si a cheltuielilor cu asigurarile si protectia sociala suportate de intreprindere, fara nici o delimitare a lor pe categorii de personal (de ex: aferente conducerii, personalului operativ etc). Anexa, in varianta romaneasca, nu impune furnizarea de informatii detaliate legate de personalul intreprinderii. De aceea, practica intocmirii unui bilant social in mediul contabil romanesc, care sa furnizeze informatii privind efectivul de personal, remunerarea si participarea la profit a salariatilor, cheltuielile patronale cu igiena si protectia muncii etc, devine un lucru necesar. Insa, costul factorului de munca nu se limiteaza doar la chetuielile de personal angajate de intreprindere.
Gestiunea personalului angajeaza si diverse alte cheltuieli cum sunt cheltuielile cu transportul personalului suportate de intreprindere, cu formare personalului, etc, contabilizate drept cheltuieli dupa natura lor si care nu se regasesc in cheltuielile de personal. Este stiut ca notiunea de personal se refera la ansamblul persoanelor legate de intreprindere printr-un contract de munca, dar intreprinderea utilizeaza si persoane care au statut de colaboratori, pe baza de contract sau conventie civila si care primesc comisioane si onorarii, cheltuieli contabilizate dupa natura lor, in mod distinct de cheltuielile de personal.
In unele situatii poate exista si un parteneriat intre intreprindere si salariati, printr-un sistem de actionariat al salariatilor (achizitionarea de actiuni de catre angajatii firmei), ca o formula de implicare a personalului in gestiunea intreprinderii.
Contabilizarea drepturilor cuvenite personalului
Drepturile de personal reprezinta drepturi banesti si in natura cuvenite personalului (salariatilor) pentru munca prestata sau acordate ca urmare a calitatii de salariat.Marimea drepturilor de personal aferente muncii prestate (salariile) se stabileste prin negocieri colective sau, dupa caz, individuale .
Salariul este expresia baneasca a partii din venitul national destinat consumului individual si repartizata celor ce muncesc, proportional cu cantitatea si calitatea muncii depuse. Salariile se platesc angajatilor in doua transe: chenzina I (avans) si chenzina a II-a (lichidare). Plata chenzinei I se face pe baza "Listei de avans chenzinal", iar plata chenzinei a II-a pe baza "Statului de plata al salariilor".
Venitul reprezinta sumele sau valorile incasate sau de incasat din: livrari de bunuri, executari de lucrari, prestari de servicii, executari de obligatii legale sau contractuale.
Potrivit Codului fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile in bani si/sau natura obtinute de o persoana fizica ce desfasoara o activitate in baza unui contract de individual de munca sau a unui statut special prevazut de lege, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizatiile pentru incapacitate de munca.
Veniturile salariale obtinute de angajati se compun din:
Salariu de baza + Alte drepturi salariale = Venit brut
Sau
Salariul realizat + Adaosurile la salariu = Venitul brut realizat
) Salariul realizat - calculat in functie de salariul de baza si de forma de salarizare aplicata (salarizare in regie - pentru timpul lucrat; salarizare in acord - in functie de normele de munca; salarizare in cote procentuale - calculat la volumul vanzarilor).
Salariul realizat poate fi egal, mai mare sau mai mic decat salariul de baza negociat. El reprezinta o suma bruta.
2) Adaosurile si sporurile din salariu (indemnizatie de conducere, indemnizatie de zbor, spor de vechime, spor de noapte, spor de stres, spor de lucru in subteran, spor de periculozitate, spor de toxicilitate etc.) - se calculeaza fie in suma fixa, fie ca procent din salariul de baza, proportional cu timpul lucrat in alte conditii.
Prin insumarea veniturilor brute lunare realizate de toti salariatii societatii comerciale, se obtine fondul de salarii brut realizat in luna respectiva. El constituie pentru societatea comerciala o cheltuiala.
Conform Ordonantei de urgenta nr. 138/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Monitorul Oficial, Partea I nr. 1281 din 30/12/2004),incepand cu anul 2005 la calculul deducerilor personale lunare degresive potrivit art. 1 in functie de venitul brut lunar din salarii si de numarul de peroane aflate in intretinerea contribuabilului s-a utilizat urmatorul algoritm de calcul:
Pentru un venit brut lunar din salarii de pana la 1.000 lei:
- Fara persoane in intretinere: 250 lei
- Cu o persoana aflata in intretinere: 350 lei
- Cu 2 persoane aflate in intretinere: 450 lei
- Cu 3 persoane aflate in intretinere: 550 lei
- Cu 4 persoane aflate in intretinere: 650 lei
Pentru contribuabilii care realizeaza venituri brute lunare din salarii cuprinse intre 1.000 lei - 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive si urmeaza sa fie stabilite prin ordin al MF.
Pentru un venit brut lunar din salarii peste 3.000 lei: deducerea personala lunara este 0 (zero).
Retinerile din salarii
Prin insumarea salariului realizat cu adaosurile si sporul la salariu, rezulta Venitul brut realizat. Din venitul brut al angajatului se efectueaza urmatoarele retineri individuale:
a) Contributia angajatului la asigurarile sociale - de 9,5% x venitul brut realizat -> constitue datorie fata de bugetul A.S.
b) Contributia angajatorului la fondul de somaj - de 1% x salariul de baza -> constituie datorie fata de fondul de somaj
c) Contributia angajatului la asigurarile sociale de sanatate - de 6,5% x venitul brut realizat -> constituie datorie fata de Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate
d) Impozitul pe venitul din salarii, calculat prin aplicarea cotei unice de impozitare de 16% asupra venitului impozabil -> constituie datorie la bugetul statului
e) Avansul achitat angajatului la chenzina I
f) Alte retineri - rate locuinte, chirii, pensii alimentare, imputatii etc. -> constituie datorie fata de creditorii respectivi.
Dupa scaderea din venitul brut realizat a tuturor retinerilor individuale, ramane restul de plata care se achita angajatilor din casierie la data chenzinei a II-a.
Impozitul pe salarii
Beneficiarii de venituri din salarii datoreaza un impozit lunar reprezentand plati anticipate, care se calculeaza si se retine la sursa de catre platitorii de venituri aplicandu-se cota unica de impozitare 16%.
Impozitul lunar se determina astfel:
* La locul unde se afla functia de baza, prin aplicarea baremului lunar asupra bazei de calcul determinate ca diferenta intre venitul net din salarii, aferent unei luni, calculat prin deducerea din venitul brut a contributiilor obligatorii si a cheltuielilor profesionale, si deducerile personale acordate pentru luna respectiva;
* Pentru veniturile obtinute in celelalte cazuri, prin aplicarea baremului lunar asupra bazei de calcul determinate ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.
Platitorii de venituri din salarii care efectueaza regularizarea anuala a impozitului determina impozitul anual pe veniturile din salarii prin aplicarea baremului anual pentru calculul impozitului pe venitul anual global impozabil, asupra bazei de impozitare anuale, determinata ca diferenta intre venitul net anual corectat cu diferenta de cheltuiala profesionala si suma deducerilor personale cuvenite in acel an si, dupa caz, cotizatia de sindicat platita conform legii.
In situatia in care contribuabilul realizeaza numai venituri de natura salariala la functia de baza ca fiind angajat permanent si beneficiaza de deducerile prevazute la art.86 alin.(1) lit. c)-f) din Codul fiscal, atunci operatiunea de acordare a deducerilor si stabilire a impozitului pe venit se efectueaza de organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului.
2.3. Resursele financiare ale intreprinderii
Gestiunea financiara reprezinta ansamblul actiunilor de administrare a resurselor banesti ale intreprinderii. In linii mari, putem distinge o gestiune financiara, pe termen scurt, a activelor si pasivelor circulante si de trezorerie si o gestiune financiara, pe termen mediu si lung, a activelor si pasivelor permanente (in partea de sus a bilantului).
Gestiunea financiara pe termen scurt are ca obiect asigurarea echilibrului financiar intre nevoile de capitaluri circulante si de trezorerie, pe de o parte, si sursele de capitaluri circulante (proprii, atrase temporar, creditele de trezorerie si eventual cele de scont), pe de alta parte. In mod concret, acest segment de gestiune financiara urmareste optimizarea gestiunii stocurilor de materiale si de produse, a creantelor clienti, a soldurilor de trezorerie, in vederea cresterii gradului lor de rentabilitate si de lichiditate, in conditii de diminuare a riscului. De asemenea, se urmareste relaxarea scadentelor la datorii(e de exploatare si reducerea costului creditelor prin arbitrajul intre mai multe surse de credit: bancar, de scont, de factoring etc.
Gestiunea financiara pe termen lung face obiectul alegerii unei strategii financiare de crestere si consolidare a valorii intreprinderii. Aceasta este, in fapt, a doua forma de manifestare a finantelor private (ca politica).
Gestiunea financiara eficienta nu ar fi posibila fara o planificare financiara coerenta si un control de gestiune riguros. Sistemul de bugete ale intreprinderii se construieste pe o structura ierarhica, de la cele de orientare generala (pe 3-5 ani), la cele anuale de exploatare si, in final, la cele operationale de trezorerie. Bugetele anuale si cele operationale sunt concretizari ale bugetelor strategice, dar si validari ale realismului acestora din urma. Controlul de gestiune este un demers ce depaseste cadrul problematic al finantelor private. Acesta cuprinde metodologii de identificare a abaterilor fata de prevederile bugetare si de corectare a acestor abateri.
2.3.1. Finantarea ciclului de exploatare
In politica de finantare, alternativele de decizie pot fi:
- surse interne, rezultate din autofinantare (amortizari + profit) si din dezinvestiri (cesiuni) de active fixe si circulante;
- surse externe, respectiv atragerea de capitaluri din afara intreprinderii (economisirea publica , capitaluri bancare etc.) . La randul lor, sursele externe pot fi proprii (atragerea de capitaluri noi de la actionari sau de la asociati ) si imprumutate (de la banca sau de la imprumutatorii publici = cumparatori de obligatiuni ale intreprinderii).
Criteriul de selectare a uneia sau alteia sau a unei combinatii dintre ele este costul mediu ponderat al capitalului intreprinderii. Mai precis este vorba de costul marginal al capitalurilor suplimentare necesare pentru finantarea proiectelor de investitii. Din acest punct de vedere, autofinantarea este mai ieftina. Costuri mai reduse se pot obtine la creditele bancare si la imprumutul obligatar, daca rata de indatorare este rezonabila.
Cele mai costisitoare raman atragerile de noi capitaluri de la actionari. Cresterea capitalurilor proprii prezinta insa avantajul imbunatatirii structurii financiare a intreprinderii (cresterea ponderii capitalurilor proprii) si ofera, in consecinta, noi posibilitati de finantare a dezvoltarii.
Preocuparile recente de integrare a deciziei de investitii cu cea de finantare au condus la formularea unui alt criteriu de selectie a proiectelor de investitii, valoarea actuala neta ajustata (VANA), care ia in calcul si oportunitatile de capital oferite de piata financiara.
VANA = VAN de investitii + VAN de finantare.
In aceste conditii, alternativele de decizie se multiplica. Spre exemplu, o VAN de investitii negativa poate fi compensata de o VAN de finantare pozitiva. Acesta poate fi cazul unei investitii pentru sectorul public (constructia unei autostrazi, a unei parcari etc.), care se poate bucura de o serie de facilitati fiscale, de subventii publice etc.
2.3.2. Metode de determinare a necesarului de finantare a ciclului de exploatare
In totalul cheltuielilor intreprinderii, cele de exploatare detin ponderea cea mai mare, ceea ce impune o analiza aprofundata a lor. Cheltuielile de exploatare sunt aferente ciclului de exploatare care cuprinde ansamblul urmatoarelor operatiuni : cumpararea de materii prime si materiale, stocarea lor, procesul de productie, stocarea semifabricatelor, produselor finite si vanzarea lor, precum si achizitionarea de marfuri si vanzarea lor, daca este cazul.
Pentru dimensionarea si urmarirea evolutiei cheltuielilor de exploatare se foloseste indicatorul "rata de eficienta a cheltuielilor de exploatare (cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare)". Acest indicator are in vedere cheltuielile aferente activitatii de exploatare totale a exercitiului financiar inclusiv costul marfurilor.
Modelul indicatorului rata de eficienta a cheltuielilor de exploatare este urmatorul:
sau
unde:
= reprezinta structura veniturilor din exploatare ;
= reprezinta rata de eficienta a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare
= cheltuieli aferente activitatilor care compun ciclul "exploatare"
= venituri pe feluri de activitati componente ale ciclului "exploatare"
= structura cheltuielilor pentru exploatare
= ratele de eficienta a cheltuielilor de exploatare.
2.3.3. Echilibrul financiar. Calculul indicatorilor echilibrului financiar si ai capacitatii de autofinantare a intreprinderii
Analiza financiara are ca obiect evaluarea politicii financiare a intreprinderii intr-o perioada trecuta si facilitarea luarii in cadrul acesteia a unor decizii viitoare,
Ea investigheaza doua domenii importante:
- echilibrul financiar,
- renatibilitatea.
Analiza atenta a contului de rezultate este indispensabila pentru efectuarea analizei financiare.
Astfel, analiza financiara se sprijina pe documentele intreprinderii dar utilizeaza si alte surse de informare.
Pe langa un studiu strict al conturilor si bilantului, analiza financiara urmareste specificul activitatii intreprinderii, calitatea echipei de conducere, motivarea personalului, performantele si tehnologia aplicata.
Rezultatele acestei analize pot fi utilizate fie in interiorul intreprinderii si serveste conducerii acesteia, fie in exteriorul intreprinderii, atunci cand este solicitata de catre partenerii acestuia.
Echilibrul financiar al intreprinderii se apreciaza in cea mai mare parte utilizand datele din bilantul intreprinderii care, spre deosebire de bilantul contabil opereaza cu o concentrare a anumitor conturi.
Prezentarea conturilor de activ si pasiv se face dupa criteriul omogenitatii.
Criteriile de baza utilizate in elaborarea bilantului financiar sunt:
- lichiditatea,
- exigibilitatea.
In ceea ce priveste activul bilantului este necesar ca toate elementele inscrise la acest capitol sa reprezinte o valoare reala a activului, procedandu-se la eliminarea nonvalorilor.
In cazul activelor se cuprind imobilizarile necorporale, imobilizarile corporale, imobilizarile financiare, stocurile, creantele de exploatare valorile mobiliare de plasament si disponibilitatile, primele pentru rambursarea obligatiunilor, regularizarile.
In ceea ce priveste pasivul bilantului, analiza financiara se efectueaza asupra unui bilant la care s-a realizat repartizarea veniturilor.
In pasiv intra: capitalurile proprii, datoriile pe termen mediu si lung, provizioanele pentru riscuri si accidente.
Analiza financiara trebuie sa aprecieze daca gradul lichiditatii activelor intreprinderii este suficient de ridicat pentru a-i permite acesteia sa faca fata in orice moment angajamentelor pe care si le-a asumat, respectiv pentru a-i asigura solvabilitatea.
Echilibrul financiar este apreciat prin confruntarea gradului de lichiditate a activelor cu gradului de exigibilitate a elementelor pasivului.
Pentru realizarea acestei analize pot fi utilizate ca instrumente: fondul de rulment si indicatorii de structura.
Fondul de rulment reprezinta marja de securitate ce masoara echilibrul financiar si se poate aprecia fie ca diferenta intre capitalurile permanente si activul imobilizat, fie ca diferenta intre activul circulant si datoriile pe termen scurt. Fondul de rulment poate avea valori pozitive sau negative.
In ceea ce priveste situatia trezoreriei, aceasta reprezinta diferenta intre nivelul totalurilor valorilor din casa si a nivelului contributiilor bancare curente si a soldurilor creditoare ale bancii.
Situatia trezoreriei mai poate fi determinata si ca o diferenta intre fondul de rulment si nevoia de fond de rulment.
Dificultatile trezoreriei survin frecvent in cazul in care trezoreria inregistreaza o crestere a activitatii marindu-si vanzarile si sporind nevoia de fond de rulment.
Atragerea unor resurse de lunga durata intr-o asemenea situatie nu se poate realiza imediat.
Cresterea fondului de rulment devine o restrictie pentru dezvoltarea intreprinderi, pentru ca o finantare la nivel inalt si pe termen lung urmeaza unei dezvoltari a intreprinderii.
Utilizarea fondului de rulment a fost si este contestata. Multe intreprinderi folosesc din ce in ce mai mult un credit pe termen scurt ce se reinnoieste continuu si capata caracter permanent.
In aceasta situatie fondul de rulment devine o marja de securitate inutila, iar in perioadele dificile de activitate ale intreprinderii sau ale bancii un asemenea credit poate sa nu mai fie reinnoit creandu-se disfunctionalitati intreprinderii.
2.4. Metode de dimensionare a stocurilor
Productia marfa fabricata caracterizeaza volumul productiei industriale care se va finaliza intr-o anumita perioada si urmeaza a fi livrata la consumatori.
Potrivit metodologiei de calcul, in productia marfa fabricata se include urmatoarele elemente:
a) Valoarea produselor finite (Pf ) destinate a fi livrate consumatorilor sau pentru investitii proprii si nevoi neindustriale ale intreprinderii;
b) Valoarea prelucrarii materiilor prime si a materialelor clientilor (Pc);
c) Valoarea semifabricatelor din productie proprie destinate livrarii (Sliv);
d) Valoarea obiectivelor de plan tehnic care se vor termina si sunt destinate planificarii (Pt ) ;
e) Valoarea lucrarilor si serviciilor cu caracter industrial (Li ).
Relatia de calcul a productiei marfa fabricate este urmatoarea:
PM f = Pf + Pc + Sliv + Pt + Li , unde variabilele au semnificatia stabilita anterior.
Produsele finite sunt acele produse care corespund actelor normative de reglementare a calitatii sau conditiilor tehnice impuse in contractele clientilor.
Semifabricatele din productie proprie sunt acele produse, pentru care au fost parcurse mai multe stadii de prelucrare si se afla in magazie, in stadiul de asteptare, sau in alte faze de proces tehnologic.
Lucrarile si serviciile cu caracter industrial se vor executa pentru alte unitati economice sau pentru sectorul propriu de investitii si alte sectoare neindustriale ale intreprinderii.
Dezavantajul utilizarii acestui indicator este dat de faptul ca, deoarece reflecta valoarea produselor terminate si stocate in intreprindere, nu evidentiaza rezultatele efective ale activitatii acesteia.
Productia marfa vanduta (livrata si facturata) sau, cum se mai numeste aceasta, "cifra de afaceri din activitatea industriala", reprezinta valoarea productiei marfa fabricate care a fost vanduta (livrata si facturata) clientilor, la care se adauga diferenta de stoc de produse finite dintre stocul de la sfarsitul perioadei si cel de la inceputul perioadei SP2 - SP1 . Astfel spus, PMv = PM f ± (SP2 - SP1),
unde:
PMv - productia marfa vanduta;
PM f - productia marfa fabricata;
Productia industriala a intreprinderii
(SP2 - SP1) - diferenta de stoc de produse finite dintre sfarsitul si inceputul
perioadei.
Cifra de afaceri este indicatorul de baza al intreprinderii de productie industriala, a carui valoare este data de nivelul veniturilor obtinute din vanzarea produselor finite, semifabricatelor sau a serviciilor catre consumatori.
Productia globala (productia exercitiului) .Acest indicator exprima, sub forma valorica, volumul activitatii de productie industriala a unei intreprinderi dintr-o anumita perioada, concretizata in:
- produse, semifabricate, servicii si lucrari cu caracter industrial care urmeaza a fi livrate sau prestate pentru clienti;
- valoarea productiei in curs de fabricatie.
Metoda de calcul a acestui indicator este "metoda de intreprindere". Aceasta metoda insumeaza la valoarea productiei marfa o serie de elemente cum ar fi:
a) Cresterea (descresterea) stocurilor de productie neterminata (N2 - Nl1).
b) Cresterea (descresterea) stocurilor de semifabricate sau combustibil din productia proprie (S2 - S1);
c) Valoarea semifabricatelor, SDV-urilor si pieselor de schimb destinate consumului intern productiv (Ccip) ;
d) Valoarea reparatiilor capitale la utilajele proprii si la mijloacele de transport, efectuate in regie (Rkr );
e) Valoarea reparatiilor curente si a intretinerii utilajelor din sectii si a mijloacelor de transport, efectuate in regie (Ri );
f) Valoarea materiilor prime si materialelor primite de la clienti pentru efectuarea de prelucrari industriale (M).
Relatia de calcul a productiei globale (productia exercitiului), tinand seama de cele prezentate anterior, este urmatoarea:
Pg = PM +(S2 - S1)+ (N2 - N1)+ Cip + Rkr + Rj + M
Evaluarea diferitelor componente ale productiei globale se face in mod diferentiat. Astfel:
- in preturi se evalueaza produsele, piesele de schimb, semifabricatele,serviciile si lucrarile cu caracter industrial;
- in costuri, valoarea reparatiilor, a semifabricatelor si pieselor pentru reparatii.
3. Activitatea contabila
Activitatea contabila este organizata si condusa cu respectarea Legii nr.82/1991, cu modificarile si completarile aduse de Legea nr.259/2007 din 19.07.2007 publicata in M.O., partea I nr.506 din 27.07.2007 .
Activitatea contabila a societatii S.C.Triton S.R.L. se desfasoara in cadrul biroului financiar-contabil , unde se tine evidenta contabila a tuturor operatiunilor si activitatilor economico-financiare cu ajutorul metodei de contabilitate in partida dubla, care presupune utilizarea documentelor si registrelor contabile , in conformitate cu cerintele legislatiei in vigoare .
Registrele contabile obligatorii , potrivit prevederilor Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata, sunt: Registrul-jurnal (cod 14-1-1), Registrul-inventar (cod 14-1-2) si Cartea mare (cod 14-1-3).
Unitatile pot utiliza jurnale auxiliare pentru operatiunile de casa si banca, decontarile cu furnizorii, situatia incasarii-achitarii facturilor etc.
Legislatia in domeniu prevede ca orice inregistrare in Registrul-jurnal trebuie sa cuprinda elemente cu privire la: felul, numarul si data documentului justificativ, explicatii privind operatiunile respective si conturile sintetice debitoare si creditoare in care s-au inregistrat sumele corespunzatoare operatiunilor efectuate.
Cartea mare (cod 14-1-3) este un registru contabil obligatoriu in care se inregistreaza lunar si sistematic, prin regruparea conturilor, miscarea si existenta tuturor elementelor de activ si de pasiv, la un moment dat. Acesta este un document contabil de sinteza si sistematizare si contine simbolul contului debitor si al conturilor creditoare corespondente, rulajul debitor si creditor, precum si soldul contului pentru fiecare luna a anului curent. Registrul Cartea mare poate contine cate o fila pentru fiecare cont sintetic utilizat de unitate. Cartea mare sta la baza intocmirii balantei de verificare.
Registrul Cartea mare poate fi inlocuit cu Fisa de cont pentru operatiuni diverse.
Editarea Cartii mari se va efectua numai la cererea organelor de control sau in functie de necesitatile proprii.
Registrul-jurnal, Registrul-inventar si Registrul Cartea mare se pastreaza in unitate timp de 10 ani de la data incheierii exercitiului financiar in cursul caruia au fost intocmite, iar in caz de pierdere, sustragere sau distrugere, trebuie sa fie reconstituite in termen de maximum 30 de zile de la constatare.
Societatea Triton S.R.L. utilizeaza un program informatic numit Atlantis II, cu ajutorul caruia se poate lista registrele contabile obligatorii , dar se pot lista si registrul de banca , registrul de casa , registrul de operatiuni diverse , registrul de cumparari, registrul de vanzari , registrul N.I.R , registrul bonurilor de consum.
In cadrul biroului Vanzari se introduc codificat denumirile marfurilor vandute , se factureaza informatic iar programul genereaza in mod automat inregistrarea contabila aferenta iesirii prin vanzare a marfurilor si a creantei create fata de clientul respectiv.Termenul de plata este stabilit prin negociere pentru fiecare client prin contract , astfel ca este necesar a se tine o evidenta foarte stricta a clientilor , din mai multe puncte de vedere , cum sunt : comenzile inregistrate de la ei , termenele de livrare , incasarile inregistrate prin eliberarea chitantei de incasare aferenta fiecarei facturi de livrare , intarzierile la plata , etc.
Si in cazul furnizorilor se tine o evidenta a tuturor datelor referitoare la ei , in conformitate cu contractele incheiate cu ei si cu comenzile eliberate de biroul de aprovizionare catre ei .Si in cazul facturilor de furnizor se procedeaza la introducerea lor in sistemul informatic iar acesta genereaza in contabilitate in mod automat nota contabila aferenta cumpararii si se poate lista nota de intrare receptie dupa receptia cantitativa si calitativa a marfurilor efectuata de gestionarii respectivi .
S.C. Triton S.R.L. este o societate care pune un deosebit accent pe seriozitate fata de clienti , fata de furnizori , calitatea si promptitudinea activitatii comerciale desfasurate fiind unul din principalele obiective urmarite de managerii societatii . Astfel ca sunt asigurate conditii optime activitatii de aprovizionare , de vanzare si a celei contabile , iar salariatii societatii au fost selectati cu deosebita grija in privinta aptitudinilor si calificarilor profesionale .
3.1. Documente privind evidenta operativa, intocmirea si circuitul acestora
Documentele evidentei operative sunt : comanda , avizul de expeditie , nota de intrare-receptie , factura de vanzare sau cumparare , chitanta , fisa de magazie .
Factura este un document contabil emis de o companie (furnizorul), catre alta companie sau persoana (clientul), document ce contine produsele vandute sau serviciile prestate clientului de catre furnizor. O factura mai contine datele de identificare fiscala a clientului (emitentul), datele furnizorului (persoana fizica sau juridica), cota de TVA, precum si pretul, cantitatea si valoarea fiecarui produs vandut.
In cadrul programului informatic Atlantis exista modulul de resurse ERP (modulul desfacere ) care asigura completarea si prelucrarea documentelor efectuate in cadrul activitatilor de desfacere (vanzari si transferuri de articole), oferind facilitati pentru inregistrarea, centralizarea si urmarirea vanzarilor si pentru administrarea transferului de articole intre diferite gestiuni ale societatii Triton.
Prin completarea si inregistrarea documentului, se actualizeaza automat stocurile articolelor vandute sau transferate. Metoda de actualizare a stocului poate fi FIFO sau cea a pretului mediu ponderat si se stabileste in momentul configurarii sistemului.
Acest modulul realizeaza inregistrarea, modificarea, vizualizarea, emiterea, stornarea, stergerea sau anularea documentelor de desfacere. Fiecare document emis se poate tipari la cerere, formatul acestuia se configureaza functie de cerintele clientului.
Avizele de expeditie catre clienti pot fi facturate (total sau partial) prin realizarea de asocieri intre facturi si avize inregistrate la date anterioare facturilor; in momentul facturarii se specifica, pentru fiecare articol, cantitatea facturata.
Facturile si avizele de expeditie pot fi generate pe baza comenzilor primite de la client, permitand livrarea totala sau partiala a uneia sau mai multe comenzi. In cazul in care comanda pe baza careia se face documentul este cu rezervare de stoc, livrarea se face numai din stocul rezervat pentru comanda respectiva.Modulul desfacere asigura evidenta automata a documentelor de vanzare, consistenta datelor, regasirea si prelucrarea complexa a informatiilor specifice.
Pentru fiecare articol completat pe un document este afisata cantitatea disponibila in stoc in momentul inregistrarii documentului.
La inregistrarea unui document sunt puse la dispozitie ferestre de cautare necesare la completarea codurilor clientilor, marfurilor, modalitatilor de plata, bancilor. Aceste ferestre ofera posibilitatea regasirii informatiei dorite folosind orice criteriu de selectie. In orice fereastra se pot adauga elemente noi, fara a intrerupe inregistrarea documentului.
Facturile si avizele de expeditie pot fi generate pe baza comenzilor inregistrate anterior(in caz ca comanda a rezervat din stoc, factura sau avizul anuleaza rezervarea si scade automat stocul).
Documentele de incasare asociate documentelor de desfacere pot fi inregistrate prin intermediul modulului INCASARI.
Sistemul gestioneaza mai multe liste de preturi, peste care pot fi aplicate diverse politici de pret in functie de perioadele de promotie, discounturile la vanzari stabilite de managerii si marketerii firmei.
3.2. Forma de contabilitate folosita
Forma de contabilitate reprezinta modul de organizare a ciclului contabil de inregistrare si prelucrare a datelor. Cele mai utilizate forme de contabilitate in Romania sunt:
- forma maestru-sah - consta in dezvoltarea pe conturi corespondente atat a rulajului debitor, cat si a celui creditor a conturilor sintetice. Jurnalul de inregistrare se foloseste pentru inscrierea in ordine cronologica a notelor de contabilitate sau a documentelor pe care s-a facut contarea/scrierea formulei contabile a operatiilor economice.
- forma de contabilitate pe jurnale - consta in folosirea jurnalelor multiple care servesc la inregistrarea cronologica a operatiilor economice dintr-o luna
- forma informatica de contabilitate - presupune adaptarea celorlalte forme de contabilitate la utilizarea tehnicii electronice de calcul. Datele din formulele contabile sunt introduse in calculator si stau la baza intregului sistem de stocare si prelucrare a datelor si se editeaza jurnalele de inregistrare, Cartea mare si balanta de verificare lunara.
S.C. Triton S.R.L. utilizeaza forma informatica de contabilitate cu ajutorul programului informatic Atlantis II care este foarte performant si care respecta intocmai cerintele legislatiei in vigoare .
3.3. Aspecte privind contabilitatea financiara
Contabilitatea financiara se organizeaza la nivelul unitatilor patrimoniale - regii autonome, companii nationale, societati agricole, asociatii cooperative, asociatii de asigurari si reasigurari.
Contabilitatea financiara se organizeaza la sucursale si alte unitati fara persoana juridica cu sediul in strainatate dar care apartin persoanelor juridice din Romania.
Contabilitatea financiara trebuie organizata si de catre persoanele fizice care au calitatea de comerciant, presteaza activitati independente sau executa in mod obisnuit activitati economice.
Normele juridice care reglementeaza organizarea contabilitatii agentilor economici:
? legea contabilitatii 82/1991 republicata
? reglementarile de aplicare a legii contabilitatii (ordinul 306)
? ordinul 94/2001
? standardele internationale de contabilitate eliberate de Comitetul international de contabilitate
Contabilitatea se tine in limba romana si in moneda nationala.Contabilitatea operatiunilor efectuate in valuta se tine atat in moneda nationala, cat si in valuta.
.
La baza organizarii contabilitatii financiare a agentilor economici trebuie avute in vedere urmatoarele principii:
- continuitatea activitatii - presupune ca persoana juridica isi continua in mod normal activitatea intr-un viitor previzibil, fara a intra in stare de lichidare sau reducere semnificativa a activitatii
- permanenta metodelor - presupune continuitatea aplicarii acelorasi reguli si norme privind evaluarea, inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor de activ si de pasiv precum si a rezultatelor, asigurand comparabilitatea in timp a informatiilor contabile
- prudenta - presupune ca valoarea oricarui element va fi determinata tinandu-se cont de aspectele:
. se iau in considerare numai profiturile recunoscute pana la data incheierii rezultatului financiar;
2. se tine seama de toate obligatiile previzibile si pierderile potentiale care au luat nastere in cursul exercitiului financiar incheiat sau pe parcursul unui exercitiu anterior chiar daca acestea apar intre data incheierii exercitiului si cea a intocmirii bilantului
- independenta exercitiului financiar - presupune luarea in considerare a tuturor veniturilor si cheltuielilor corespunzatoare exercitiului financiar pentru care se face raportarea fara a se tine seama de data incasarii sumelor sau a efectuarii platilor
- evaluarea separata a elementelor de activ si de pasiv - presupune ca la stabilirea valorii totale corespunzatoare unei pozitii in bilant sa se determine separat valoarea aferenta fiecarui element invidual de activ sau de pasiv
- intangibilitatea - consta in faptul ca bilantul de deschidere al unui exercitiu trebuie sa corespunda cu bilantul de inchidere al exercitiului precedent
- necompensarea - presupune ca valoarea elementelor ce reprezinta active nu pot fi compensate cu valoarea elementelor ce reprezinta pasive, cu exceptia compensarilor intre active si pasive permise de reglementarile legale
3.4. Evidenta contabila a fondurilor proprii si a fondurilor atrase (straine)
Capitalul propriu reprezinta interesul rezidual al actionarilor in activele unei intreprinderi dupa deducerea tuturor datoriilor acesteia. Se observa ca marimea capitalului, in ansamblul sau, este dependenta de evaluarea activelor si datoriilor.
Capitalul reprezinta sursa de provenienta a activelor unei intreprinderi. Acesta este de doua feluri: capital propriu si capital strain.
Capitalul propriu este partea de capital pusa la dispozitia intreprinderii de catre proprietari: intreprinzatori individuali, asociati sau actionari si apartine de drept acestora.
In structura capitalului propriu se includ urmatoarele elemente: capital subscris (varsat si nevarsat), prime de capital, rezerve din reevaluare, rezerve (legale, pentru actiuni proprii, statutare sau contractuale, alte rezerve), rezultatul reportat,rezultatul exercitiului financiar.
Capitalul strain este partea din capital (imprumutat) care provine de la terte persoane in raport cu intreprinderea si care este rambursabil la un anumit termen.Acest termen poate fi lung - peste un an - sau scurt - sub un an.
In structura capitalului strain se cuprind urmatoarele elemente: imprumuturi din emisiunea de obligatiuni, credite bancare pe termen lung, datorii legate de imobilizarile financiare, alte imprumuturi si datorii, dobanzi aferente imprumuturilor si datoriilor asimilate.
Capitalul propriu impreuna cu capitalul strain pe termen lung formeaza capitalul permanent.
Capitalul propriu se formeaza initial din aporturi la societate aduse de catre asociati si/sau actionari. Aportul reprezinta valoarea pe care acestia se angajeaza sa o aduca la societate si este de doua feluri: in bani si in natura - sub forma diferitelor categorii de active imobilizate sau de active circulante.
Capitalul social este fractionat in parti egale, numite actiuni in cazul societatilor de capitaluri si parti sociale in cazul societatilor de persoane. Marimea actiunilor si/sau partilor sociale se stabileste de la infiintarea societatilor prin statutul acestora si poarta denumirea de valoare nominala a actiunilor sau partilor sociale. Valoarea nominala reprezinta o fractiune din capitalul unei societati, stabilita in marimi egale si care serveste la calcularea capitalului social, astfel:
a. CS = Nr.A x VN
sau
b. CS = Nr.P.S x VN,
unde:
CS = capital social;
Nr. A = numarul de actiuni;
Nr. P.S. = numarul de parti sociale;
VN = valoarea nominala a actiunilor sau partilor sociale.
Actiunile, ca fractiuni din capitalul unei societati au si un purtator material, prezentandu-se ca niste inscrisuri (acte de valoare).Astfel, actiunile sunt hartii (acte) de valoare care dau dreptul posesorilor acestora (persoane fizice sau juridice) de a participa la formarea capitalului unei societati comerciale. Persoanele care se angajeaza sa contribuie la constituirea capitalului unei societati comerciale si sa cumpere actiunile acesteia se numesc actionari. Cumparatorul actiunilor unei societati comerciale, respectiv posesorul acestora, devine coproprietar al intreprinderii respective, fapt pentru care actiunile reprezinta pentru el titluri de proprietate.
Cu ocazia infiintarii unei societati comerciale si formarii capitalului acesteia au loc o serie de operatii economico-financiare, cum sunt:
• efectuarea cheltuielilor de constituire;
• subscrierea capitalului;
• varsarea capitalului.
Cheltuielile de constituire sunt efectuate de catre initiatorii societatii comerciale numiti fondatori. Ele constau din cheltuieli de inscriere a societatii ca persoana juridica, cheltuieli cu editarea actiunilor, cheltuieli de publicitate si altele.
Subscrierea capitalului este operatia prin care subscriptorul declara si semneaza pentru suma de bani si valoarea bunurilor cu care se angajeaza sa participe la constituirea unei societati comerciale. O societate se poate constitui numai daca intregul ei capital a fost subscris. Aportul in natura, constand din bunuri disponibile, trebuie depus integral la societate in momentul constituirii. In ceea ce priveste aportul in bani, o parte din acesta se poate depune la data constituirii societatii, iar cealalta parte poate fi depusa ulterior, intr-un interval de timp care sa nu depaseasca un an.
Varsarea capitalului este operatia de depunere la societate a aporturilor in bani si in natura subscrise. Pentru evidentierea actiunilor subscrise si a aportului in bani si in natura, precum si a altor tranzactii in legatura cu formarea capitalului unei societati comerciale, in contabilitate sunt folosite urmatoarele conturi:
• Decontari cu asociatii privind capitalul
• Capital
• Conturi de mijloace economice
Dupa continutul economic, contul Decontari cu asociatii privind capitalul este un cont de active circulante in decontare (creante), iar dupa functia contabila este un cont bifunctional. La constituirea sau majorarea capitalului unei societati comerciale, acest cont are functia contabila de activ. Avand in vedere ca, in cazul retragerilor de capital de catre actionari sau asociati in acest cont se va inregistra initial o datorie fata de actionari/asociati, este de preferat sa prezentam contul Decontari cu asociatii privind capitalul drept cont bifunctional.
In debitul acestui cont sunt reflectate:
• in cazul constituirii unei entitati economice (societati comerciale), aporturile in bani si in natura subscrise (promise) de actionari sau asociati;
• pe parcursul activitatii economice, alocarea primelor de capital;
• in cazul retragerii capitalului sau al incetarii activitatii, sumele achitate actionarilor/asociatilor.
In creditul acestui cont sunt reflectate:
• in cazul constituirii unei entitati economice (societati comerciale), depunerea aportului subscris;
• in cazul retragerii capitalului sau al incetarii activitatii, capitalul social retras.
Soldul este debitor si reflecta aporturi in bani si in natura subscrise si nedepuse la societate. In cazul in care are loc o retragere a actionarilor, pana in momentul in
care societatea va plati suma de bani datorata, contul Decontari cu asociatii privind capitalul va prezenta sold final creditor.
Contul Capital este utilizat pentru evidentierea capitalului subscris si varsat in natura si in bani de catre actionari sau asociati precum si a majorarilor si a reducerilor de capital pe parcursul functionarii societatii. Dupa continutul economic este cont de surse proprii, iar dupa functia contabila este cont de pasiv.
Creditul acestui cont reflecta: capitalul subscris de actionari sau asociati, in bani si/sau in natura; rezervele destinate cresterii capitalului; profitul realizat in exercitiul anterior destinat cresterii capitalului; primele de capital incorporate in capital. Debitul acestui cont reflecta: capitalul retras de actionari sau asociati; pierderile din exercitiul anterior care diminueaza capitalul; valoarea actiunilor proprii anulate. Soldul acestui cont este creditor si reflecta capitalul existent.
Deoarece exista un decalaj de timp intre momentul subscrierii si cel al depunerii aporturilor la societate si pentru ca aporturile in bani pot fi depuse in mai multe transe, contul sintetic de gradul I Capital, functioneaza desfasurat pe conturi sintetice de gradul II, astfel:
• Capital subscris nevarsat;
• Capital subscris varsat;
3.5. Contabilitatea investitiilor, a mijloacelor fixe si a imobilizarilor financiare.
Imobilizarile reprezinta resursele controlate de intreprindere care indeplinesc urmatoarele conditii:
* au o durata de utilizare mai mare de 1 an;
* sunt utilizate in activitatea de exploatare a intreprinderii, date cu chirie tertilor de a fi folosite de acestia precum si investitii financiare pe termen lung (plasamente financiare in capitalul altor societati, inclusiv creantele legate de aceste plasamente);
* nu sunt destinate comercializarii;
* au o valoare mai mare decat limita prevazuta de lege.
Sunt recunoscute in bilant decat daca vor genera beneficii economice viitoare si costurile lor pot fi credibil evaluate.
In raport de forma pe care o imbraca si destinatia pe care o capata activele imobilizate se diferentiaza in:
. Imobilizari necorporale sau intangibile cuprind activele identificabile nemonetare fara suport material si detinute pentru utilizare in procesul de productie sau furnizoare de bunuri si servicii, pentru a fi inchiriate tertilor sau pentru scopuri administrative.
In cadrul imobilizarilor necorporale se cuprind:
* cheltuieli de constituire
* cheltuieli de dezvoltare
* concesiunile, brevetele, licentele, marcile si alte valori similare
* fondul comercial
* alte imobilizari necorporale si imobilizari necorporale in curs de executie.
a) Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de infiintarea, sau dezvoltarea persoanei juridice (taxe sau alte cheltuieli de inscriere si inmatriculare, cheltuieli privind emisiunea si vanzarea de actiuni si obligatiuni, cheltuieli de prospectare a pietei, de publicitate si alte cheltuieli de aceasta natura, legate de infiintarea si extinderea activitatii persoanei juridice). Cheltuielile de constituire se amortizeaza si se prezinta detaliat in notele explicative din situatiile financiare;
b) Cheltuielile de dezvoltare cuprind cheltuielile privind aplicarea rezultatelor cercetarii sau a altor cunostinte in scopul realizarii de produse sau servicii noi sau imbunatatite substantial, inaintea stabilirii productiei de serie sau utilizarii:
Exemplele de activitati de dezvoltare sunt:
* proiectarea, constructia si testarea productiei intermediare sau folosirea intermediara a prototipurilor si modelelor
* proiectarea uneltelor si matritelor care implica tehnologie noua
* proiectarea, constructia si testarea unei alternative alese pentru aparatele, produsele, procesele, sistemele sau serviciile noi intrebuintate;
In masura in care cheltuielile de constituire si dezvoltare nu au fost amortizate complet, este interzisa orice distribuire a profiturilor, daca sursa rezervelor disponibile pentru distribuire si a profiturilor reportate nu este cel putin egala cu suma cheltuielilor neamortizate in afara de cazul cand legea prevede altfel;
c) Concesiunile primite (fransize), brevete, licente, marcile de fabrica si alte drepturi similare aportate achizitionate sau dobandite pe alte cai;
d) Fondul comercial apare de regula la consolidare si reprezinta diferenta dintre costul de achizitie si valoarea justa la data tranzactiei, a partii din activele nete achizitionate de o persoana juridica. In cazul in care fondul comercial este tratat ca un activ - ca urmare a achizitiei de catre o societate a actiunilor altei societati - se au in vedere urmatoarele prevederi:
* valoarea fondului comercial achizitionat trebuie amortizata sistematic;
* perioada de amortizare nu trebuie sa depaseasca durata de viata utila.
e) Alte imobilizari necorporale includ programele informatice create de unitate sau achizitionate de la terti, pentru necesitatile proprii de utilizare, precum si altele;
f) Imobilizarile necorporale in curs reprezinta imobilizarile necorporale neterminate pana la sfarsitul perioadei evaluate la costul de productie, respectiv costul de achizitie.
2. Imobilizarile corporale (active fixe, tangibile, materiale) sunt active nemonetare care au un suport material si cuprind:
* Terenurile si amenajarile de terenuri
* Mijloacele fixe (notiune neagreata de contabilitatea anglo-saxona si continentala ) ce reprezinta bunuri materiale care au o durata de utilizare mai mare de 1 an si o valoare contabila mai mare decat limita prevazuta de lege.
In cazul in care activele fixe procurate sau create de unitate nu sunt terminate ele sunt incluse in categoria imobilizarilor in curs sau investitiilor in curs.
Activele imobilizate corporale cu exceptia terenurilor isi pierd in timp din valoarea lor ca urmare a uzurii, determinata de utilitatea lor, de actiunea factorilor naturali si a progresului tehnic.
Pierderea de valoare suferita de activele fixe corporale si includerea sa pe cheltuielile exercitiului poarta numele de amortizare.
Imobilizarile in curs reprezinta investitiile neterminate aflate in curs de executie pe perioada mai multor exercitii financiare si care in urma finalizarii lor devin imobilizari corporale sau necorporale
3. Imobilizari financiare denumite si investitii financiare sau de portofoliu cuprind valori financiare investite de unitate in patrimoniul altor societati comerciale sub forma titlurilor de participare, intereselor de participare, si a altor titluri si creante imobilizate.
Conform O.M.F.P. 306/2002 definim:
a) Titlurile de participare reprezinta drepturi sub forma de actiuni si alte titluri cu venit variabil detinute de o societate in capitalul altor societati comerciale. Detinerea acestor titluri de valoare permite exercitarea anumitor influente notabile sau a unui control in gestiunea societati emitente de titluri.
b) Interese de participare reprezinta drepturi detinute in capitalul unei societati comerciale pe termen lung si cuprind investitii la intreprinderi asociate si investitii strategice. O participare de 10 - 20% in capitalul altei societati este o investitie strategica. De asemenea, titlurile de participare detinute in capitalul intreprinderilor asociate intr-o proportie de 20 - 50% asigura posibilitatea exercitarii unei influente semnificative. O societate care detine controlul asupra altei societati comerciale se numeste "societate mama", iar cealalta "societate fiica".
c) Creante imobilizate cuprind: creante legate de participatii respectiv titlurile de participare si interesele de participare, imprumuturi acordate pe termen lung, actiunii proprii detinute pe termen lung si alte creante imobilizate;
* creantele legate de participatii sunt acele imprumuturi acordate societarilor la care se detin titluri de participare sau interese de participare;
* imprumuturile pe termen lung sunt sume acordate tertilor pe baza unui contract, pentru care se percep dobanzi conform legii;
* actiunile proprii sunt clasificate ca active imobilizate functie de interventia societatii cu privire la durata de detinere stabilita cu ocazia achizitiei sau reclasarii;
* alte creante imobilizate cuprind: garantiile, depozitele si cautiunile depuse de unitate la terti.
3.6. Contabilitatea stocurilor
Pentru reflectarea contabila a existentei, procurarii si utilizarii stocurilor de materii prime se utilizeaza contul 301 Materii prime. Din punct de vedere al functiei economice, este un cont de active circulante, iar functia contabila este de activ. Se debiteaza cu intrarile de materii prime, provenind din: achizitii de la furnizori, aport la capital in natura, donatii, plusuri cantitative la inventariere. Se crediteaza cu iesirile de materii prime, in functie de destinatia si modul de utilizare a acestora: consum tehnologic de fabricatie, vanzare la terti, fara a fi prelucrate, minusuri cantitative la inventariere. Soldul este debitor si reflecta valoarea la cost de achizitie a materiilor prime existente in stoc, calculata la un moment dat, cantitativ sau valoric.
Pentru reflectarea contabila a stocurilor de materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, piese de schimb, seminte, materiale de plantat, furaje) se foloseste contul 302 Materiale consumabile. Continutul sau economic, functia contabila si regulile de functionare a acestui cont sunt similare contului Materii prime.
Contul 303 Materiale de natura obiectelor de inventar functioneaza pentru reflectarea obiectelor de inventar - scule, dispozitive, echipament de protectie si de lucru, instrumente de verificare - ce sunt utilizate in mod repetat. Continutul economic, functia contabila si regulile de functionare ale acestui cont sunt similare cu cele ale contului Materii prime. Desi aceste stocuri se uzeaza treptat, asemenea mijloacelor fixe, data fiind valoarea nesemnificativa fata de acestea din urma, contabilizarea lor este mai simpla: odata date in consum, sunt trecute integral pe cheltuieli.
Pentru evidenta operatiilor specifice de achizitie, stocare si distributie a marfurilor se utilizeaza contul 371 Marfuri. Este cont de activ care se debiteaza cu achizitionarea de marfuri de la furnizori si se crediteaza cu vanzarea acestora catre clienti. Soldul final al contului poate fi debitor, reflectand marfurile aflate in stoc sau poate fi nul.
Contul 378 Diferente de pret la marfuri serveste pentru reflectarea contabila a marjei comerciale aferente intrarilor, iesirilor sau stocului, daca evaluarea marfurilor se face la pret de vanzare. Este cont de pasiv, rectificativ pentru marja calculata.
Contul 345 Produse finite se utilizeaza pentru reflectarea contabila a existentei, obtinerii, stocarii si vanzarii stocurilor de produse fabricate de catre intreprindere.Continutul economic este acela de active circulante, iar functia contabila este de activ. Se debiteaza cu valoarea la cost standard a produselor finite obtinute, intrate in depozit pe baza receptiei cantitative si calitative; se crediteaza cu valoarea la cost standard a produselor finite iesite din gestiune, ca urmare a livrarii catre clienti. Soldul debitor reflecta valoarea la cost standard a produselor finite aflate in depozit la un moment dat.
Pe parcursul perioadei, deoarece nu se pot calcula costuri efective, evaluarea produselor finite se face la cost standard de productie (cost antecalculat). La sfarsitul perioadei de gestiune se stabilesc costuri efective.
Pentru reflectarea contabila a abaterilor dintre costul standard si costul efectiv de fabricatie, au loc inregistrari distincte in conturi de diferente de pret.
Contul 348 Diferente de pret la produse se utilizeaza pentru reflectarea contabila a diferentelor favorabile sau nefavorabile calculate intre costul standard si costul efectiv al productiei fabricate. Dupa continutul economic, este un cont rectificativ al valorii de inregistrare a produselor finite, iar dupa functia contabila este un cont de activ.
• Daca aceste diferente sunt nefavorabile (costul efectiv este mai mare decat costul standard) contul se debiteaza cu diferentele nefavorabile aferente stocului initial, cu diferentele nefavorabile aferente stocurilor intrate si se crediteaza cu diferentele nefavorabile calculate, aferente stocurilor iesite.Soldul debitor reflecta valoarea diferentelor nefavorabile calculate, aferente stocului de produse finite.
• Daca diferentele sunt favorabile (costul efectiv mai mic decat costul standard), contul se crediteaza cu diferentele favorabile aferente stocului initial, cu diferentele favorabile aferente stocurilor intrate si se debiteaza cu diferentele nefavorabile calculate, aferente stocurilor iesite. Soldul creditor reflecta valoarea diferentelor favorabile calculate, aferente stocului de produse finite.
La data intocmirii bilantului, stocurile de produse fabricate se evalueaza prin punerea de acord, conform principiului prudentei, a costului efectiv (costul standard afectat cu diferentele calculate) cu valoarea de piata a stocurilor.
Conturile Produse in curs de executie si Semifabricate inregistreaza obtinerea produselor in stadiile interimare de fabricatie. Ambele sunt conturi de activ si functioneaza asemanator cu contul Produse finite.
3.7. Contabilitatea trezoreriei agentului economic
Operatiile de trezorerie circumscriu fluxurile financiare si monetare derulate pentru procurarea mijloacelor banesti necesare desfasurarii activitatii, precum si cele pentru utilizarea acestora.
Luand in considerare factorul timp in realizarea acestor fluxuri, se disting doua categorii mari:
* cele care genereaza angajamente pe termen lung, fiind asimilate operatiilor de capital
* cele care genereaza operatii pe termen scurt pentru asigurarea lichiditatilor si efectuarea decontarilor
Aceasta ultima categorie cuprinde incasarile si platile curente si formeaza trezoreria sau fluxurile de trezorerie. In sens restrans, trezoreria cuprinde disponibilitatile banesti la banca, in lei sau valuta, precum si cele in numerar, in lei sau in valuta.In sens larg, in sfera trezoreriei se cuprind toate mijloacele de care dispune intreprinderea pentru a face fata platilor curente (carnetele de cec, etc). In sfera acesteia se mai cuprind si investitiile financiare pe termen scurt numite titluri de plasament, efectele comerciale de primit, creditele primite pe termen scurt numite si credite de trezorerie.
La organizarea contabilitatii trezoreriei trebuie avute in vedere urmatoarele obiective:
* evidenta si controlul obiectiv asupra operatiilor banesti in numerar
* gestiunea si valorificarea disponibilitatilor banesti din conturile de la banca, precum si a efectelor de primit
* efectuarea platilor la termenele scadente
* respectarea legislatiei financiar-bancare si fiscale
* valorificarea disponibilitatilor banesti prin investitii financiare pe termen scurt
Pentru operatiile banesti in numerar, contabilitatea trebuie sa tina seama daca acestea sunt facute in moneda nationala sau in valuta.Pentru operatiile banesti in moneda nationala utilizam contul 5311 - "Casa in lei" si apelam la informatiile din registrul de casa.
Operatiile banesti in numerar in valuta trebuiesc evidentiate conform legii contabilitatii atat in valuta, cat si in lei prin transformarea valutei pe baza cursului de schimb la data la care se efectueaza operatiile de incasare (plata).
Contabilitatea operatiilor banesti in valuta se tine cu ajutorul contului 5314 - "Casa in devize". Diferentele dintre cursul de schimb valutar dintre momentul efectuarii operatiilor si sfarsitul exercitiului financiar se evidentiaza in contul de diferente de curs valutar astfel:
* diferentele nefavorabile in contul 665 - "Cheltuieli din diferente de curs valutar"
* diferentele favorabile in contul 765 - "Venituri din diferente de curs valutar"
Contul 531 (A) - cu ajutorul acestui cont se tine evidenta numerarului aflat in casieria unitatii, precum si a miscarii acestuia ca urmare a incasarilor si platilor efectuate.
In debit se inregistreaza:
* sumele ridicate de la banci prin creditul contului 581
* sumele incasate de la clienti (411, 419), de la asociati (455), de la debitori (428, 461), de la creditori diversi (462)
* sumele incasate reprezentand decontari in cadrul grupului prin creditul contului 451
* sumele incasate reprezentand aport la capitalul societatii prin creditul contului 456
* sumele incasate reprezentand venituri anticipate (472)
* sumele restituite in numerar reprezentand avansuri de trezorerie neutilizate prin creditul contului 542
* sumele incasate reprezentand imobilizari financiare pe termen scurt cedate (501, 502, 503, 506, 508)
* sumele incasate din prestari servicii (704), vanzarea marfurilor (707) si din alte activitati in contul 708, din despagubiri si alte venituri din exploatare (758)
* diferentele favorabile de curs valutar aferente disponibilitatilor in valuta la incheierea exercitiului financiar prin creditul contului 765
In credit se inregistreaza:
* depunerile de numerar la banca prin debitul contului 581
* costul de achizitie al investitiilor financiare efectuate in numerar (261, 262, 263, 501, 502, 503)
* platile efectuate catre furnizori (401, 404)
* valoarea avansurilor acordate pentru livrari de bunuri, prestari de servicii sau executari de lucrari (409)
* sumele achitate personalului (421, 423, 424, 425, 426, 428)
* sumele achitate tertilor reprezentand retineri din remuneratii (427)
* sumele achitate reprezentand decontari in cadrul grupului (451)
* sumele restituite asociatilor (455, 456)
* dividendele platite actionarilor/asociatilor (457)
* sumele achitate creditorilor (462)
* avansurile de trezorerie acordate (542)
* platile in numerar reprezentand alte valori achizitionate (532)
* platile efectuate reprezentand alte cheltuieli de exploatare (658)
* diferentele nefavorabile de curs valutar aferente disponibilitatilor in valuta la incheierea exercitiului financiar prin debitul contului 665
Soldul reprezinta numerarul existent in casierie (maxim 20 milioane).
* catre persoane juridice - platile trebuie sa fie de maxim 30 milioane
* catre persoane fizice - platile pot depasi 30 milioane
Contul 532 - "Alte valori" (A) - cu ajutorul acestui cont se tine evidenta bonurilor valorice, timbrelor fiscale si postale, biletelor de tratament si odihna, tichetelor si biletelor de calatorie, tichetelor de masa si a altor valori, precum si a miscarii acestora.
In debit se inregistreaza:
* valoarea bonurilor, timbrelor, biletelor, tichetelor achizitionate prin creditul conturilor 401, 531, 542
In credit se inregistreaza:
* valoarea bonurilor, timbrelor, biletelor, tichetelor consumate prin debitul conturilor 428, 604, 624, 625, 626
Soldul contului reprezinta alte valori existente in unitate.
3.8. Contabilitatea veniturilor si cheltuielilor
Potrivit legii contabilitatii, cheltuielile se urmaresc pe feluri de cheltuieli (dupa natura lor), care se grupeaza in cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare, cheltuieli exceptionale, cheltuieli cu amortizarile si provizioanele, cheltuieli cu impozitul pe profit.
In cadrul cheltuielilor de exploatare se cuprind: cheltuielile privind consumurile de materii prime, materiale auxiliare, combustibil, ambalaje, piese de schimb, seminte si materiale de plantat, furaje si alte materiale consumabile; uzura obiectelor de inventar; costul de achizitie al materiarelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor; costul de achizitie alenergiei si apei consumate; costul de achizitie al animalelorsi pasarilor; costul marfurilor vandute; cheltuielile cu lucrarile si serviciile executate de terti (intretinere si reparatii; chirii; cheltuieli de protocol, reclama si publicitate; trnsportul de bunuri si persoane; deplasarii, posta si taxe de telecomunicatii; servicii bancare si altele), cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate (impozitul suplimentar pe salarii; impozitul pe cladiri; alte impozite, taxe si varsaminte asimilate asemeni taxelor pt folosirea terenurilor, taxele cu privire la mijloacele de transport etc.); cheltuielile cu personalul (salariile si alte drepturi de personal, asigurarile si protectia sociala, contributia unitatii la asigurarile sociale si pt somaj, cheltuili cu perfectionarea profesionala si alte cheltuieli cu personalul suportate de unitate); alte cheltuieli din exploatare (pierderi din creante si alte cheltuieli de exploatare).
In cadrul cheltuielilor financiare se cuprind : pierderi din creante legate de participatii; pierderi din vanzarea titlurilor de plasament; diferente nefavorabile de curs valutar din operatiuni curente si disponubilitati in devize; dobanzi curente aferente imprumuturilor primite; sconturile acordate clientiilor; alte cheltuieli financiare (pierderi din creante de natura financiara).
In cadrul cheltuielilor exceptionale se cuprind acele ch care nu sunt legate de actuvitatea normala a unitatii ( despagubiri, amenzi, penalitati, lipsuri de inventar, donatiii si subventii acordate, pierderi din debitori diversi etc. ).
Cheltuielile cu amortizarile si provizioanele se incadreaza dupa natura lor in grupele de celtuieli: de exploatare, financiare si exceptionale, dupa caz.
Ele cuprind: amortizarile imobilizarilor necorporale si corporale, provizioanele pentru riscuri si ch.; provizioanele privind deprecierea imobilizarilor; provizioanele pentru deprecierea stocurilor si productiei in curs de executie; provizioanele pentru deprecierea creantelor; provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament; amortizarea primelor de rambursare a obligatiilor; provizioanele reglementate.
Cheltuielile cu impozitul pe profit repreprezinta impozitul calculat asupra profitului impozabil, conform legii.
Potrivit legii contabilitatii, veniturile se urmaresc pe feluri de venituri (dupa natura lor), grupandu-se in venituri de exploatare, venituri financiare, venituri exceptionale, venituri din diminuarea provizioanelor.
Veniturile din exploatare cuprind: veniturile din vanzarea produselor, marfurilor, lucrarilor executate si serviciilor prestate. In contabilitate aceste venituri se inregistreaza in momentul predarii bunurilor catre cumparator, al livrarii lor pe baza facturii sau in alte conditii prevazute in contract, care atesta transferul de proprietate a bunurilor respective asupra clientiilor; veniturile din productia stocata se inscriu, alaturi de celelalte venituri, in contul de profit si de pierdere; veniturile din productia de imobilizari; veniturile din subventii de exploatare; alte venituri din exploatarea curenta (venituri din creante recuperate si alte venituri de exploatare).
In veniturile financiare se cuprind : veniturile din participatii; venituri din alte imobilizari financiare; venituri din creante imobilizate; venituri din titluri de plasament; venituri din diferente de curs valutar; venituri din dobanzi; veniturile din sconturile obtinute si alte venituri financiare.
In veniturile exceptionale se cuprind acele venituri care nu sunt legate de activitatea normala, si anume : despagubiri si penalitati incasate; venituri din cedarea activelor; cote-parti din subventii pentru investitii virate la rezultatul exercitiului; alte venituri exceptionale (donatii, salarii neridicate prescrise si alte venituri).
Veniturile din provizioane se inregistreaza la veniturile din exploatare, financiare sau exceptionale, dupa caz, in situatia diminuarii sau anularii provizioanelor in cazul in care nu se mai justifica mentinerea acestora.
Potrivit legii, in contabilitate, profitul sau pierderea se stabileste lunar. In acest sens, conturile de cheltuieli si conturile de venituri se inchid prin rezultatul exercitiului (contul profit si pierdere). Rezultatul exercitiului, respectiv profitul sau pierderea, se determina ca diferenta intre veniturile si cheltuielile exercitiului, indiferent de data incasarii sau platii lor.
Pentru calcularea costurilor de producte, cheltuielile pot fi gurupate in: cheltuieli directe (materii prime si materiale directe, remuneratii directe, contributia privind asigurarile sociale si protectia sociala si alte cheltuieli directe); cheltuieli indirecte de productie (cheltuieli comune ale sectiei); cheltuieli de desfacere; cheltuieli generale de administratie.
Cheltuielile directe plus cheltuielile indirecte de productie repartizate corect asupra produselor fabricate, lucrari executate si servicii prestate, formeaza costul de productie al acestora.
3.9. Situatii financiare anuale. Bilantul si contul de profit si pierdere. Lucrari contabile de inchidere a exercitiului financiar
Bilantul constituie un sistem care prezinta corelatia dintre mijloacele economice si resursele de formare a acestora, intr-o relatie de echilibru dintre activ si pasiv, asigurata prin rezultatele financiare - profit sau pierdere - obtinute in perioada de referinta.
In cadrul contabilitatii, bilantul indeplineste o functie financiar-contabila, asigurand deschiderea si inchiderea conturilor precum si prezentarea la sfarsit de exercitiu a mijloacelor economice existente si resursele de formare, inclusiv rezultatele activitatii desfasurate.
Odata cu trecerea la analiza bilantului, sfera sa de activitate s-a extins, acesta dobandind atributii economico-financiare, cu caracter informational documentar, de control gestionar, de analiza si previziune. Deci, prezentand starea si miscarea elementelor patrimoniale, bilantul se instituie ca fiind cel mai sistematic model de control gestionar, atat in ceea ce priveste situatia patrimoniala cat si sub raportul schimbarilor intervenite in volumul si structura elementelor componente. In conditiile economiei de piata sau concurentiale, datele continute de bilant pot oferi o imagine cuprinzatoare si reala asupra situatiei economice si financiare a fiecarui agent economic. Asemenea informatii sunt la fel de utile atat pentru intreprinderea insasi, cat si pentru terti (reprezentati de furnizori, clienti, banci, investitori, concurenti si administratia de stat). Astfel, bilantul contabil constiuie "o sinteza a informatiilor ce caracterizeaza la un moment dat elementele constitutive ale patrimoniului fiecarei intreprinderi in parte".
Intocmirea periodica a bilantului "ca fiind starea la un moment dat a situatiei intreprinderii " este statuata in toate tarile din lume.
Hotararea Guvernului privind intocmirea bilantului contabil pe anul 1994 si unele masuri cu caracter financiar-contabil pe anul 1995, precizeaza ca raportul de gestiune trebuie sa contina referiri concrete cu privire la:
- realizarea sarcinilor prevazute in Legea contabilitatii 82/1991 privind organizarea si conducerea corecta si la zi a contabilitatii;
- inregistrarea corecta a documentelor legal intocmite privind operatiunile economico-financiare referitoare la exercitiul expirat;
- respectarea regulilor de intocmire a bilantului contabil, respectiv daca posturile inscrise in bilant corespund cu datele inregistrate in contabilitate, puse de acord cu situatia reala a elementelor patrimoniale pe baza inventarului;
- intocmirea bilantului contabil pe baza balantei de verificare a conturilor sintetice si respectarea normelor metodologice cu privire la intocmirea acestuia si a anexelor sale;
- neefectuarea de compensari intre conturile bilantiere sau intre venituri si cheltuieli;
- evaluarea elementelor patrimoniale in conformitate cu reglementarile in vigoare;
- concluziile rezultate din analiza creantelor si a obligatiilor agentului economic, a eventualelor sume prescrise si masurile dispuse;
- sursele pentru activitatea de productie si pentru investitii si daca au fost utilizate potrivit reglementarilor legale;
- situatia creditelor si a altor imprumuturi ale societatii comerciale, garantarea acestora, posibilitatile de rambursare si efectele asupra activitatii analizate, cat si asupra celei viitoare;
- contul de profit si pierdere si daca acesta reflecta fidel veniturile, cheltuielile si rezultatele financiare ale perioadei de raportare;
- cauzele care au condus la inregistrarea de pierderi;
- propunerile privind destinatiile profitului net si daca acestea sunt in conformitate cu dispozitiile legale;
- obligatiile fata de bugetul de stat si fata de fondurile speciale si daca au fost corect stabilite si varsate;
- organizarea controlului financiar propriu;
- masurile pentru bunul mers al unitatii patrimoniale.
Potrivit Legii contabilitatii nr 82, conturile anuale regulamentar aprobate si raportul de gestiune, precum si raportul stabilit de persoanele autorizate cu controlul acestor conturi, fac obiectul unei publicari efectuate dupa modelele prevazute de legislatia in vigoare.
Prin derogare de la principiile enuntate, pentru societatile care pot sa intocmeasca bilantul simplificat si anexa prescurtata, se permite ca aceste societati sa nu publice contul lor de profit si pierdere, raportul de gestiune precum si raportul de audit (sau al cenzorilor) stabilit de persoana insarcinata cu controlul conturilor.
In cazul publicarii integrale, conturile anuale si raportul de gestiune trebuie sa fie reproduse in forma si textul pe baza careia persoana insarcinata cu controlul conturilor a stabilit raportul sau. Trebuie sa fie insotit de textul integral al atestatului.
4.Activitatea de marketing
Utilizarea tehnologiei informationale in sprijinul activitatilor comerciale si a celei de marketing este un subiect de prima actualitate pentru numeroase companii. Confruntate cu piete din ce in ce mai competitive, cu consumatori tot mai exigenti si cu segmente de referinta tot mai restranse, organizatiile trebuie sa gaseasca noi metode de a dobandi avantaje competitive si de a obtine un profit. Multe institutii realizeaza ca exploatarea unor programe de asistare a vanzarilor si a activitatilor de marketing poate conduce la cresterea volumului de vanzari, la scaderea costurilor si la diversificarea serviciilor catre clienti, asigurand astfel si fidelizarea acestora.
De obicei, compartimentul de vanzari si de marketing este ultimul din companie in ceea ce priveste computerizarea. Totusi, in ultimii zece ani s-au inregistrat progrese uriase in domeniu, pe masura ce avantajele utilizarii tehnologiei informationale in activitatea de marketing au devenit evidente pentru tot mai multe companii. Studiul recent efectuat de Price Waterhouse a demonstrat faptul ca, in ciuda recesiunii, firmele considera bazele de date ca fiind un instrument de lucru mai valoros ca niciodata pentru marketing.
In prezent, bazele de date pentru marketing pot fi folosite pentru a facilita intelegerea mai profunda a pietelor, a propriei pozitii pe aceste piete, ca si a activitatii concurentilor, prin culegere de date si prelucrarea lor in diverse moduri.
Bazele de date privind clientii si previziunile de piata pot fi compilate si analizate astfel incat sa redea imaginea completa a relatiilor dintre organizatie si clientii ei. Examinarea integrata a acestei informatii agregate poate ajuta o firma sa-si inteleaga mai bine clientii, sa segmenteze masa de consumatori si sa adapteze mai bine oferta de produse sau servicii la cerintele acestora.
Pe un plan tactic superior, in contextul in care clientii devin din ce in ca mai sofisticati si mai exigenti, iar relatiile interpersonale in domeniul marketingului capata o importanta tot mai accentuata, sistemele pot fi utilizate pentru a planifica, a induce si a monitoriza eficienta campaniilor de comunicare cu clientii, in scopul de a deveni mai personalizate si mai relevante.
Avantajele utilizarii unor sisteme informationale destinate vanzarilor si marketingului sunt adesea substantiale. Avantajele utilizarii tehnologiei informationale se concretizeaza, de obicei, in doua tipuri de rezultate: reducerea costurilor si cresterea vanzarilor/ rentabilitatii. Regula de aur este ca bazele de date pentru marketing sa contribuie la controlul vanzarilor si activitatii de marketing intr-un mod cat mai profitabil, cu cheltuieli cat mai reduse. Se pot obtine si unele avantaje specifice, cum ar fi intelegerea sporita a cerintelor clientilor, prin exploatarea, in decursul cercetarilor de marketing, a unor baze de date specializate.
Nimeni nu poate spune ca detine cel mai bun sistem informational destinat vanzarilor si marketingului; gama extrem de diversificata de facilitati si functii oferita de diferitele sisteme fac ca achizitionarea sa devina o problema de alegere individuala. Numeroase firme ajung la concluzia ca un singur sistem informational nu le poate satisface toate necesitatile economice. Intre principalele tipuri de astfel de sisteme ce pot fi folosite doua au o importanta deosebita:
* Baze de date asupra clientilor actuali si potentiali
- nume
- adresa
- istoricul relatiei
- contacte, vanzari si comenzi
* Baze de date de marketing
- produse
- campanii
- date de marketing
- informatii asupra concurentei
- studii de piata
Aceste sisteme pot fi folosite in diferite activitati ale firmei cum ar fi:
- analizele de piata (segmentare, analiza statistica, modelare, sisteme informationale pentru uz general, cercetarea si analiza concurentei);
- managementul informatiei (eliminarea suprapunerilor, raportarea calitatii datelor, imbogatirea informatiilor, modelarea tendintelor, actualizarea informatiilor, adnotarea rezultatelor);
- managementul campaniilor (definirea parametrilor - audienta, mesaj, obiective, medii publicitare; inregistrarea si analiza rezultatelor, definirea si analiza esantioanelor de testare, stabilirea si analiza sarcinilor si bugetelor, inregistrarea progreselor si a costurilor);
- analiza si raportarea performantelor (performantele produsului, performante pe segmente de piata, performantele campaniilor de marketing, performantele personalului);
- interfete ( sisteme interne - contabilitate, productie, distributie; sisteme externe - furnizori terti si informatii brokeri; sisteme informationale exterioare firmei, accesul la informatii despre utilizatorii aflati la distanta);
Nucleul oricarui sistem informational destinat vanzarilor si marketingului este depozitul central de date. Acestea contin informatii solide asupra tuturor clientilor si potentialilor consumatori, precum si date legate de activitatea de marketing, inclusiv cercetarile si campaniile publicitare. In ce masura aceasta baza este simpla sau reprezentata de un numar de sisteme integrate, depinde de conditiile specifice fiecarei firme, dar informatiile continute trebuie privite in intregul lor. In plus, pentru a obtine maximum de avantaje prin exploatarea acestor informatii, este necesar ca fiecare sistem in parte sa ofere date certe si documentate cu privire la pietele si clientii vizati.
Toate aplicatiile pentru vanzari si marketing utilizeaza informatiile din baza de date despre clienti, existand insa unele functiuni caracteristice acestui sistem:
- stabilirea listei de clienti potentiali;
- eliminarea suprapunerilor si verificarea adreselor;
- modelarea motivatiilor si a inclinatiilor comportamentale;
- segmentarea de jos in sus a pietei;
- istoricul complet al clientilor;
- raportarea - oferirea informatiilor asupra clientilor, vanzarilor, activitatii de marketing si asupra pietei.
Principalul avantaj al unei baze de date complexe cu privire la clienti este faptul ca ofera o imagine globala asupra relatiilor firmei cu un client sau un grup de clienti. Aceasta imagine globala permite intelegerea mai profunda a comportamentului consumatorilor si al pietei in general, constituind un punct de plecare, printre altele, in cercetarile de marketing, in special in studierea pietei. Pentru aceasta activitate foarte importanta, respectiv studierea pietei, s-au creat sisteme speciale ce pot reduce substantial timpul si costurile unei astfel de cercetari.
Principala caracteristica a sistemelor de analiza a pietei consta in posibilitatea de manipulare a unor volume mari de informatii provenite din surse variate, interne si externe, cu scopul de a elabora modele ale segmentelor de piata sau ale comportamentului comercial. Rapoartele de analiza pot fi rapid generate, modelate si salvate pentru utilizari ulterioare, iar planurile de afaceri li scenariile - perfectionate si rafinate.
Un sistem de analiza trebuie sa detina trei functii de baza: abilitatea de a absorbi date, abilitatea de a manipula si analiza informatiile in functie de dorinta utilizatorului si capacitatea de a raporta rezultatele tuturor analizelor.
Cele mai frecvent intalnite probleme legate de realizarea si utilizarea sistemelor de analiza a pietei sunt urmatoarele:
- alegerea corecta a informatiilor care este decisiva pentru succesul final al sistemului;
- daca utilizatorii nu sunt pe deplin familiarizati cu structurile de date aferente, ei risca sa elaboreze unele analize eronate sau lipsite de continut;
- pe cat posibil, functiile sistemului ar trebui dezvoltate astfel incat sa fie independente de informatiile si de structurile de date care stau la baza sistemului.
Principalul avantaj al aplicatiilor pentru analiza pietei consta in capacitatea crescuta a utilizatorilor de a intelege in detaliu piata cu care opereaza. Dupa aceasta faza, informatiile vehiculate prin sistem vor putea fi folosite pentru a asista politica de piata si procesul de dezvoltare al gamei sortimentale, ambele activitati afectand performantele organizatiei in general.
4.1. Organizare activitatii de marketing, sfera atributiilor compartimentului de marketing
Atributiile compartimentului de marketing se inscriu in sfera proceselor si actiunilor prin intermediul carora intreprinderea se implica in sistemul relatiilor din cadrul mediului economico-social in care isi desfasoara activitatea si, in primul rand, cu piata.
Delimitarea atributiilor se efectueaza prin structurarea lor pe principalele domenii ale activitatii de marketing. Un prim domeniu de atributii cuprinde activitatile desfasurate pentru elaborarea si fundamentarea programelor de marketing, respectiv cele legate de:
- formularea obiectivelor globale urmarite de intreprindere si a strategiilor si tacticilor necesare pentru atingerea lor;
- elaborarea politicii generale de marketingsia variantelor strategiei de piata pentru activitatea curenta sau pentru situatii neprevazute ale evolutiei relatiilor de piata;
- controlul si evaluarea executarii programelor de marketing.
Un alt domeniu de atributii circumscrie activitatile din sfera cercetarilor de marketing, concretizate in actiuni de:
- cercetare a mediului intern si extern al intreprinderii; studiere a nevoilor consumatorilorsi a comportamentului acestora;
- efectuare a previziunilor de marketing;
- cercetari pentru fundamentarea politicii de marketing, a strategiei de piata si a mixului de marketing.
Trebuie avut in vedere faptul ca, astazi, cumparatorii sunt pusi in fata unei game uriase de produse de tot felul. Nu trebuie, de asemenea, uitat ca ei au reactii si cerinte diferite fata de pretul unui produs sau de raportul produs/servicii oferite. Nu in ultimul rand, cerintele lor in ceea ce priveste calitatea sunt in continua crestere. Avand posibilitati nelimitate de a alege, ei se vor orienta catre acele oferte care corespund cel mai bine asteptarilor si nevoilor lor; decizia de a cumpara se va baza pe capacitatea de perceptie a valorii.
Asadar nu este de mirare ca firmele cele mai prospere sunt cele care reusesc sa ofere clientilor satisfactia scontata, intelegand marketingul nu ca pe o functie separata, ci ca pe o filosofie de insusiri la nivelul intregii organizatii. Ceea ce se cere compartimentului de marketing este identificarea categoriilor de consumatori si a nevoilor pe care le satisface in mod profitabil, precum si a modalitatilor prin care acest obiectiv poate fi atins cu o eficienta sporita in comparatie cu alti concurenti. Acest tip de firme isi canalizeaza eforturile in directia satisfacerii la maximum a cerintelor pietei-tinta. Intentia lor nu este de a ocupa pozitia a treia sau a patra pe piata; daca nu reusesc sa aduca ceva special pe piata-tinta, ele nu vor rezista prea mult. Acestea sunt genul de firme orientate in principal catre piata si client si nu catre produs sau costuri. Ele acorda o atentie deosebita calitatii si serviciilor, infrunta concurenta si stiu cum sa coopereze cu partenerii strategici din cadrul retelelor de aprovizionare si distributie. Telul lor este eficienta activitatii, dar fara a actiona in detrimentul flexibilitatii.
In primul rand, marketingul inseamna mult mai mult decat un simplu compartiment. Persoanele cu atributii in acest domeniu participa la procesul decizional inainte chiar de proiectarea unui produs, iar munca lor continua mult timp dupa ce produsul a fost pus in vanzare. Ele identifica acele nevoi ale clientelei care pot fi cele mai profitabile pentru firma, participa la proiectarea produsului si elaborarea gamei de servicii, au o influenta decisiva asupra ofertelor de pret, isi concentreaza eforturile in directia promovarii produselor, serviciilor si imaginii firmei, analizeaza gradul de satisfacere a clientului si pe baza reactiei pietei, incearca sa contribuie la imbunatatirea ofertei si a performantelor.
Firma de succes de astazi nu se mai considera ca un ansamblu de compartimente, ci ca un sistem menit sa asigure derularea proceselor interne ale afacerii. Firmele sunt obligate sa stapaneasca procese de baza, precum si elaborarea de noi produse, obtinerea si executarea unor comenzi. Fiecare proces presupune parcurgerea mai multor etape si necesita o analiza din partea mai multor subdiviziuni ale firmei. Deseori se apeleaza la echipe interdepartamentale pentru parcurgerea nestingherita a fiecarui proces, fara sincope, personalul de marketing intrand in legatura cu cel din compartimentele de cercetare, aprovizionare, productie, desfacere si financiar.
Firmele de succes creaza o cultura in care toti membrii organizatiei au "constiinta pietei si a produsului". Fiecare angajat este in masura sa influenteze pozitiv sau negativ perceptiile si preferintele clientului.
Bibliografie
. *** COLECTIA REVISTEI: Tribuna Economica;
2. *** COLECTIA REVISTEI: Gestiunea si contabilitatea firmei;
3. [INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA]: Anuarul statistic al României 2003;
4. [MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE]: Reglementari contabile pentru agentii economici, Editura Economica, Bucuresti, 2002;
5. BASANU, GHEORGHE, PRICOP, MIHAI: Managementul aprovizionarii si desfacerii, Editura Economica, Bucuresti, 1999;
6. DOBROTA, NITA, coordonator: Dictionar de economie, Editura Economica, Bucuresti, 1999;
7. FUNDATURA, DUMITRU: Managementul resurselor materiale, Editura Economica, Bucuresti, 1999;
8. ISTFANESCU, AUREL, STANESCU, C., BAICUSI, A.: Analiza economico-financiara, Editia a-II-a, Editura Economica, Bucuresti, 1999;
9. KOTLER, PHILIP: Managementul marketingului, Editura Teora, Bucuresti, 2000;
0. NICOLESCU, OVIDIU, VERBONCU, ION: Managementul pe baza centrelor de profit, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2004;
1. PISTOL, GHEORGHE, PISTOL, LUMINITA: Negocieri comerciale. Uzante si protocol, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2000;
2. PRICOP, MIHAI, DRAGHICI, CONSTANTIN: Sisteme moderne în managementul aprovizionarii, Editura Economica, Bucuresti, 1999;
3. TROACA, VICTOR: Lexicon bancar, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2001.
