Pe 11 ianuarie 1964, a fost dat un raport de 150 de cuvinte la aproximativ două sute de membri ai presei de către chirurgul general Luther privind fumatul. Raportul a concluzionat că mai multe tipuri grave de deteriorare a funcţiilor corpului şi a organelor, a celulelor şi a ţesuturilor apar mai frecvent la fumători decât la nefumători. The New York Times a numit concluziile ca fiind "o lovitură severă la acţiunea de ariergardă luptată în ultimii ani de către industria tutunului. Se respinge, unul câte unul, argumentele ridicate privind validitatea de studiile anterioare ". Directorul de cercetare a lui Philip Morris, Helmut Wakeham, a scris că industria trebuie să găsească o modalitate de a dovedi că produsele sale nu sunt dăunătoare şi ar trebui să facă acest lucru luând în considerare noile metode de cercetare medicală. În cadrul reuniunii anuale a acţionarilor din aprilie 1964, preşedintele lui Philip Morris, Joseph Cullman a spus că oamenii de ştiinţă din compania sa şi experţi din afara ei au spus că concluzia chirurgului general în legătura cu cancerul pulmonar provocat din cauza fumatului este nejustificată. În 1969, Senatul a votat pentru o lege care interzicea publicitatea ţigărilor la tv iar pe pachetele de ţigări trebuiau să pună avertismente care să îl facă pe fumător conştient de consecinţele fumatului. Preşedintele firmei Philip Morris, Joseph Cullman a văzut măreţia în vestea proastă cu care industria se confrunta în perioada respectivă. El a văzut că prin eliminarea publicităţii la tv era o ca o favoarea a industriei tutunului deoarece astfel se va termina efectiv concurenţa care ar putea veni de la companii noi, deoarece, fără televizor, introducerea de branduri noi s-ar fi dovedit a fi mult prea costisitoare. În afacerea, făcută între Cullman şi Congres, referirile specifice la cancer sau alte boli cauzate de ţigări au fost eliminate de pe eticheta de avertizare şi avocaţii industriei au introdus în tăcere, un fel de lege prin care, împiedica în esenţă, statele de la acordarea de daune în procesele cu tutun. Această secţiune, împreună cu etichetele de avertizare de pe pachetele de ţigări, au devenit sistemul de apărare a companiilor faţă de principalele procese de răspundere aduse din partea fumătorilor în următorii douăzeci de ani.
În următorii ani, proporţia de reclame de ţigări în reviste s-a dublat din cauza interdicţiei difuzării de publicitate cu ţigări pe posturile tv. În reviste publicitatea cu ţigări a fost acceptată însă oamenii nu au putut să găsească un singur articol, în şapte ani de la publicare, care ar fi dat cititorilor orice idee clară cu privire la natura şi amploarea ravagiilor medicale şi sociale cauzate de obiceiul de fuma. Anii '80 au adus un nou tip de publicitate numită publicitatea subliminală. În 1980, Philip Morris a cumpărat douăzeci şi două de expuneri ale logo-ul Marlboro pentru 42.000 dolari în filmul Superman II, care a fost difuzat în mare măsură pe piaţa tineretului. Philip Morris a constatat, de asemenea, o portiţă a interdicţiei publicităţii în emisii TV. Anunţurile lor colorate de la evenimentele sportive le-au dat acces la milioane de potenţiali clienţi.
În 1982, Congresul a dublat taxa accizelor la ţigarete. Companiile de tutun au intrat într-un protest, susţinând că majorarea taxei este discriminatoare faţă de fumători, care erau, în medie, mai săraci decât nefumătorii. Ei au folosit apoi acestă situaţie pentru a creşte preţul ţigărilor, la o rata niciodată întâlnită înainte de aceasta.. Marja lor de profit a crescut la peste douazeci de procente. În 1984, Henry Waxman a dezvoltat un proiect de lege prin care companiile de tutun erau forţate să publice lista de ingrediente şi să înăsprească avertismentele de pe pachetele de ţigări. Acest proiect de lege a marcat un punct de cotitură în industria tutunului însă nu a făcut nimic pentru a limita producerea sau comercializarea de ţigări.
Se estimează că aproximativ 3,9 miliarde de dolari au fost cheltuiţi în 1990 de către industria tutunului pe marketingul convenţional, inclusiv publicitate, promotii şi în distribuirea produselor. Reclamele cu imagini din desene animate cum ar fi o cămilă au umplut panourile publicitare şi imagini cu un bărbat călare pe un cal umpleau paginile revistelor destinate tineretului. Sponsorizările de către industria tutunului a ligilor sportive au umplut arenele sportive cu panouri publicitare plasate intelingent pentru a apărea la tv atunci când meciurile sunt televizate. Industria tutunului a preluat practic anumite sporturi, cum ar fi campionatele de tenis feminim, cursele de automobile şi cursele de Formula 1 a cărora evenimente promovau produsele din tutun la televiziune în timpul emisiunilor sportive.
Aceleaşi studii şi evenimente care au avut loc în ultimii o sută de ani continuă să aibă loc şi astăzi în ţara noastră şi în jurul lumii. Din cauza tuturor acestor motive, fumatul a devenit un obicei destul de frecvent în societatea noastră.
Tutunul este grupat în mai multe categorii cum ar fi: tutun de mestecat, tutun pentru fumat şi tutunuri pentru prizat. Divizia de fabricaţie include unităţile implicate în procesul de transformare mecanic sau chimic a materialelor sau a substanţelor folosite în producerea produselor noi.Aceste unităţi sunt de obicei descrise ca fiind uzine, fabrici şi mori care folosec utilaje cu motor şi echipamente de manipulare a materialelor. Tipul de manufacturare, folosit în industria tutunului este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul. În timp ce există multe branduri diferite de ţigări şi alte produse din tutun pe piaţă, nu există o cantitate excesivă de concurenţi. Cele patru firme de top din industrie sunt: Philip Morris, British American Tobacco, JTI şi Gallahar. Există şi alţi concurenţi, dar nici unul nu are profituri economice cum au acestea patru companii. În 1999, Philip Morris a reprezentat 49.64% din cota de industria tutunuluia pieţe americane, British American Tobacco de 23,0%, JTI 13.37%, Din cauza nivelului de concurenţă între cele patru firme principale, este o necesitate pentru ei să se diferenţieze între ele. Ei fac acest lucru prin publicitate, publicitate care de-a lungul anilor a fost foarte limitată. Decizia consumatorului de a cumpăra se bazează pe răspunsul la întrebarea "care marcă este o afacere mai bună?". Pentru firmele de tutun impactul deciziei consumatorului şi publicitatea este o necesitate. Ei au nevoie de publicitate pentru a obţine punctele lor de rating de la cumpărători, oricare ar fi ele(mici sau mari). În 1994, industria tutunului a cheltuit 4,83 miliarde de dolari pe publicitateşi pe promovare.Industria tutunului cheltuie aproape şapte miliarde de dolari pe an, peste 18 milioane pe zi, pe comercializarea produselor sale numai în SUA. Din cauza interdicţiilor din trecut de difuzare a publicităţii ţigărilor în programele de televiziune, singurul lor mod de publicitate a fost, prin publicarea lor în reviste, ziare, panouri publicitare, publicitate prin care se încearcau să facă să pară că marca lor de ţigări este superioară, că dacă fumezi un tip de tutun vei fi mai "cool" sau "acceptat ". Ei au creat o mulţime de publicitate pentru femei, încercând să le convingă că atunci când o femeie fumează devine mai frumoasă, mai de success ba chiar mai slabă, mai subţire.
Dar, în timp ce agenţii de publicitate fac să scape cu o publicitate cu o mulţime de informaţii care nu sunt necesar adevărate, multe restricţii au fost plasate pe publicitate de-a lungul anilor de către guvern. Toate modelele care apar în publicitatea brandurilor de ţigări trebuie să fie de 25 de ani sau mai în vârstă. Unele companii au fost de acord ca publicitatea lor pentru anumite mărci de ţigări să nu sugereze că fumatul este esenţial pentru importanţă socială, distincţie, succes sau atracţie sexuală; sau să sugereaze că e bun pentru sănătatea, ori că ajută la atractivitatea fiecărei persoane sau că ar ajuta la buna dispoziţie. Publicitatea brandurilor de ţigari nu are voie să apară decât în revistele şi publicaţiile destinate cititorilor de peste 21 de ani. În plus faţă de acestea, US Food şi Drug Administration a devenit tot mai implicaţi în limitarea industria tutunului, în general. Regula FDA are mai multe prevederi, inclusiv o vârstă minimă a consumatorilor la nivel naţional cărora să li se comercializeze ţigări dar cu obligativitatea comercianţilor de a legitima pe cumpărătorii de ţigări iar comercializare ţigărilor la copii este strict interzisă. Fiecare dintre companiile de tutun au acorduri încheiate cu guvernul şi cu diferite asociaţii de respectare a acestor legi şi reglementări pentru a se asigura că publicitatea lor să nu ajungă la persoane nepotrivite şi să se asigure că publicul este perfect conştient de ceea ce semnifică mai exact fumatul şi de ce anume face pentru corpul său. Companiile din industria tutunului nu au şanse prea mari să se diferenţieze între ele prin intermediul preţurilor lor deoarece preţul lor se calculează în funcţie de o sumă plătită pe gramul de tutun. Prin împărţirea acestor cifre prin indicele preţurilor PIB din fiecare ţară, vor lua o măsură de schimbări "reale" de preţ. Cele mai multe dintre variaţile anuale a preţurilor de tutun se datorează modificărilor de taxe şi impozite printr-o formă sau altă şi reflectă, prin urmare, deciziile politice. În unele ţări, taxele au fost păstrate mai mult sau mai puţin, în linie cu inflaţia şi deci nu sunt decât doar mici modificări de preţ real. În mai multe ţări cu monopoluri de stat, preţurile reale au rămas neschimbate timp de unsprezece ani. Acest lucru a dus la o reducere treptată a preţului de tutun real, în timp ce preţurile generale erau în creştere. Acest lucru poate fi de bine însă apoi este urmată de o creştere mare a preţurilor. În alte ţări, cum ar fi Statele Unite, de exemplu, guvernele pot creşte în mod drastic taxele, pur şi simplu în scopul de a reduce consumul de ţigări din motive de sănătate. În 1983, impozitele au crescut cu 16 procente în Statele Unite. Astfel, după cum se poate vedea, guvernul are cea mai mare influenţă asupra preţurilor ţigărilor şi alte produse din tutun. Toate marile companii de bunuri consumabile ambalate folosesc un cod unic de înregistrare a produsului, servicii de date care se pot afla prin scanare. Aceste servicii de scanare de date oferă cifre pe săptămână a cotei de piaţă pentru toate mărcile dintr-o categorie de produse. Alte măsuri disponibile de marketing includ şi preţul de vânzare cu amănuntul, ziarelor de publicitate caracteristică şi prezentarea produselor în rafturile magazinelor. Aceste date de scanare nu fac o imagine completă a brandului. Managerii brandurilor ar trebui să fie capabili să identifice şi alţi factori ce ar trebui să fie luaţi în considerare şi să solicite surse adecvate de informaţii în legătură cu numărul produselor vândute. Departamentul de promovare pentru consumatori poate furniza cifrele promoţionale de răscumpărare. Agenţiile de publicitate a brandului respectiv pot oferi înregistrări ale punctelor de rating brute şi ale cheltuielilor pe publicitate. Alte cauze ale inflaţiei sau deflaţiei preţurilor pot fi cauzate datorită cheltuielilor pe ambalaj, a noilor tehnici de fabricaţie şi folosirea unor noi inovaţii în producerea ţigărilor. Aceste preţuri au dus la o cantitate mare de profituri economice în fiecare an. Industria de tutun în 1997, de exemplu, a avut un profit de 18,4 miliarde de dolari. Datorită mici cercetări pe care am efectuat-o pe industria tutunului, mi-am format câteva opinii despre viitorul industriei şi a industriei în general.Am învăţat foarte multe, nu doar despre partea economică a industriei, ci şi despre efectele pe care ţigările le au asupra organismului, cu privire la conţinutul său şi despre efectele sale asupra vieţii oamenilor. Există un număr foarte mare de oameni şi organizaţii din Statele Unite, care sunt incredibil de intoleranţi faţă de fumat. Doar uitându-ne la campanile anti-fumat, campanii pe care le vedem în toate revistele de lume, pe panouri publicitare şi le auzim şi la radio se poate vedea cât de intolerantă este această ţară faţă de fumători, al cărui număr este în scăderea în fiecare zi. Prin încercarea de a speria oamenii în renunţarea la fumat, extremiştii au aruncaţ de saci de depozitare a cadavrelor pe plaje şi în faţa clădirilor corporative, încercând astfel să-şi demonstreze punctul lor de vedere şi anume, că fumatul ucide. Dar, în opinia mea, pentru că oamenii au fumat de atât de mult timp deja, ţigările au format deja o dependenţă. Din observarea oamenilor din jurul meu, eu pot spune că majoritatea oamenilor nu vor să renunţe la fumat, făcând comentarii de genul, "Sunt căsătorit cu ţigările" şi "Iubesc ţigările, ele sunt viaţa mea." Industria tutunului deţine o cantitate semnificativă de spaţiu în economia ţării noastre şi nu văd să ne părăsească în viitorul apropiat, cel puţin nu în următorii douăzeci de ani. Organizaţiile şi grupurile care pot, vor continua să facă încercări de a proteja plămânii copiilor şi obţinerea ajutorului tineretului de a nu se angaja în "a încerca" ţigările, însă nu cred că acest lucru vor ajuta atât de mult. Cu cât mai mulţi copii şi adolescenţi vor vedea reclamele şi anunţurile spunându-le cât de rele sunt ţigările pentru ei, cu atât mai curioşi vor deveni cu privire la acest produs astfel creând mai mulţi fumători. Din cauza acestor fumători, care continuă să iasă la suprafaţă şi din cauza tuturor fumătorilor care există deja, pachetele de ţigări şi de alte substanţe legate de tutun vor trebui să fie cumpărate pentru a le potoli dependenţa lor. Şi datorită acestui fapt, vom vedea că industria tutunului nu va dispărea, ba chiar va creşte în următorii ani.
Există patru tipuri diferite de industrii în care industria tutunului s-ar putea încadra. Acestea sunt o concurenţă perfectă, o concurenţă monopolistică, oligopolul şi monopolul. O concurenţă perfectă apare atunci când există multe firme, fiecare vinde un produs identic, mulţi cumpărători şi nu sunt nici un fel restricţii cu privire la intrarea de noi firme în industrie. O concurenţă monopolistică este o structură de piaţă în care un număr mare de firme concurează prin realizarea de produse similare, dar puţin diferit. Oligopolul reprezintă ostructură de piaţă în care un număr mic de firme concurează şi produc produse aproape identice. Un monopol este o industrie care produce un bun sau un serviciu pentru care nu există substituient apropiat şi în care există un singur furnizor, care este protejat de o barieră în calea concurenţei prin prevenirea intrării de noi firme. După o mică analiză a industriei tutunului, concluzia mea este că acesta este un oligopol. Cred asta deoarece mai întâi de toate, definirea unui oligopol prevede că doar un număr mic de firme concurează. Din cercetarea mea, am descoperit că există doar patru companii principale care se ocupă cu distribuirea de ţigări din industria tutunului, acestea fiind Philip Morris, British American Tobacco, JTI şi Gallaher.Aceste patru firme concurează între ele în acelaşi tip de produse, adică cu ţigări. Aceste produse sunt aproape identice iar singurul mijloc de diferenţiere între fiecare este prin publicitate. Acest lucru dovedeşte că piaţa ţigărilor este oligopolă, producătoare de produse, care sunt practic aceleaşi, cu o diferenţiere foarte mică.
BIBLIOGRAFIE
1.“Plain packaging of tobacco products: a review of the evidence” - Quit Victoria
2. Tobacco Funding & Scientific Research Workshop Ethical, Legal and Policy Issues
3. “The Political Economy of the Tobacco Industry” -Jeff Simms
4.
5. “The Political Economy of the Tobacco Industry “– Jeff Simms
6.
7.
8.
9.
10. Tobacco Industry Manipulation of Epidemiological Studies Regarding Damage of Environmental Smoke
