Numerarul în circulaţie este format din bancnote şi monede metalice, acestea constituind o modalitate simplă de a efectua o plată într-un mod rapid şi fără a fi nevoie de documente pentru identificarea deţinătorului. Numerarul aflat în casieriile băncilor se evaluează şi se raportează separat în practica bancară. Banca Naţională a României este unica instituţie autorizată să emită însemne monetare, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României, acest drept de emisiune al băncii purtând numele de seigniorage.
Monedele sunt piese confecţionate din diverse metale, în formă de disc plat, fiind utilizate din cele mai vechi timpuri ca echivalent al valorii. Pe faţă, pe avers şi pe spate, pe revers, moneda are ştanţat câte un model în relief numit efigie, iar pe muchie prezintă zimţi sau inscripţii. În trecut piesele monetare erau confecţionate din metale preţioase, aur şi argint, formând aşa-zisa monedă intrinsecă. Treptat, metalul preţios va fi înlocuit cu un alt metal inferior ca valoare, pe care se imprimă insă valoarea nominală şi semnul entităţii centrale care asigură garanţia monedei. Azi monedele sunt confecţionate din aliaje comune, de regulă neferoase, având înscrise valoare şi semnul Băncii Centrale. Ele servesc ca monedă divizionară, asigurând expresia monedei pentru valorile fracţionare ale unităţilor monetare.
Bancnotele sunt titluri de credit emise de Băncile Centrale prin care acestea se obligă să restituie la prezentare valoarea nominală a lor. În trecut, bancnotele erau sub forma poliţelor eliberate de bănci pentru depozitele de monezi sau lingouri de aur, ele fiind restituite băncii la înapoierea depozitului. Astăzi, bancnota este o monedă de hârtie fiduciară, care circulă bazându-se pe încrederea pe care comunitatea o are în Banca Centrală. În România, toate tipurile de bancnote au fost retipărite pe baza unei tehnologii noi, pe suport de plastic. Astfel, prin tehnologiile moderne de confecţionare a bancnotelor precum: filigramul, firul de securitate simplu sau codat, „efectul de basculă”, tipărirea în relief, microliteraţia şi fluorescenţa, posibilităţile de falsificare sunt mult mai restrânse, iar bancnota poate fi folosită pe o perioadă mai îndelungată de timp. Starea bancnotelor aflate în circulaţie este de fapt, o expresie a gradului de civilizaţie şi al comportamentului cetăţenesc al populaţiei.
Numerarul sub formă de monede sau bancnote reprezintă instrumentul de plată cu forma cea mai lichidă dintre toate instrumentele, având şi astăzi un rol important în economia fiecărei ţări. Circulatia numerarului este in majoritatea ţărilor reglementată prin lege. Firmele si persoanele sunt deosebit de interesate de a avea lichiditate. A avea lichiditate înseamnă a avea abilitatea de a-ţi plăti obligaţiile financiare la scadenţă. Deţinerea rezervelor de numerar conduce la posibilitatea de a plăti imediat, fără efort şi fără costuri suplimentare. Situaţia circulaţiei numerarului decurge direct din potenţialul economic al fiecărei ţări şi de asemenea este condiţionată de gradul de bancarizare şi de fluxurile de lichidităţi ce se formează în economia fiecărei ţări. Putem analiza numerarul ca instrument de plată, în funcţie de caracteristicile sale. Astfel, numerarul este un mijloc de plată nedeterminat, respectiv efectuarea plăţii nu este condiţionată de nimic. Numerarul este un mijloc de plată general, valabil pentru întreaga comunitate de plăţi şi deci accesibil pentru oricare din membrii societăţii. O altă caracteristică a numerarului este aceea de mijloc de plată cu efect imediat, remiterea numerarului către beneficiar având drept urmare imediată stingerea definitivă a obligaţiei care a determinat plata. Folosirea numerarului implică însă şi unele dezavantaje, precum: banii păstraţi sub formă de numerar nu aduc venituri, tranzacţiile în numerar şi păstrarea acestuia implică costuri mai mari de transport şi depozitare şi riscuri apreciabile de securitate. Alegerea formei de lichiditate devine o opţiune individuală, cei mai mulţi îndreptându-se către depozitele bancare pe termen scurt şi către piaţa secundară de valorificare a activelor. Pe aceste pieţe trebuie luate în considerare şi comisioanele, taxele, impozitele precum şi o eventuală pierdere de valoare între preţul de cumpărare şi cel de vânzare la o valorificare urgentă.
Operaţiunile cu plăţi în numerar în moneda naţională se desfăşoară în conformitate cu prevederile Regulamentului nr.2/1996, de către societăţile bancare autorizate.
2.1.2 Casieria bancară
Activitatea de casierie bancară se referă la preluarea prin încasare a semnelor monetare aduse de clienţi şi eliberarea de semne monetare către clienţi, constituind aşadar o formă a circuitului de numerar. Această activitatea este una dintre cele mai vechi activităţi bancare şi pentru o mare parte a populaţiei este echivalentul imaginii băncii. De fapt, o mare parte a relaţiilor bancă-client sunt relaţii rutiniere în legătură cu desfăşurarea plăţilor între, si pentru agenţii economici, implicând raporturi numeroase între reprezentanţii agenţilor şi casierii bancari. În practică, activitatea de casierie se organizează după două concepte diferite privind relaţiile cu clienţii: ghişeul unifuncţional şi ghişeul multifuncţional.
Ghişeul unifuncţional, sistem practicat în activitatea bancară din ţara noastră, presupune ca toate operaţiunile de încasări şi plăţi să se efectueze prin ghişeele de casierie, iar operaţiunile de cont referitoare la acelaşi instrument prin ghişeele operative de contabilitate. Tehnica ghişeului multifuncţional, specifică ţărilor cu economii dezvoltate, presupune ca toate operaţiunile de cont şi cele de casierie, dar numai de valori mai mici, să se efectueze la un singur ghişeu. Spre deosebire de ghişeul unifuncţional, cel multifuncţional prezintă avantajul operativităţii crescute, în sensul că timpul de staţionare în bancă se reduce şi astfel creşte posibilitatea deservirii unui număr mai mare de clienţi.
Ca infrastructură, casieria bancară este formată din boxe de casierie, spaţii pentru numărătorii de bani, spaţii pentru numărat banii de către clienţi, tezaur, echipamente de numărat banii, sortat şi verificarea autenticităţii, sisteme de supraveghere şi alarmă, mijloace de transport pentru bani, precum şi un personal bine pregătit profesional şi de o corectitudine ireproşabilă.
Organizarea operaţiunilor de casierie se face la bănci prin respectarea severă a dezideratului: maximă securitate, risc minim. Aceasta presupune pe de o parte o amenajare corespunzătoare a locului de muncă si bune raporturi între casieri şi şefii ierarhici. Astfel, spaţiile destinate opearaţiunilor sunt integral etanşe sau ghişee în serie, oferind o delimitare netă a a spaţiului afectat casierului. De regulă, este oprit cu desăvârşire accesul în spaţiul de lucru al casierului al altor persoane, fie alţi casieri, fie alte categorii ale personalului băncii şi mai ales al persoanelor străine băncii. Accesul este permis numai directorului/directorului adjunct şi deţinătorilor de chei, precum şi organelor de control ale băncii delegate în acest scop. Raporturile funcţionale între casieri şi şefii ierarhici au ca obiect normele de utilizare a rezervei de casă. Rezerva de casă reprezintă deţinerile în bancnote şi monede ale fiecărei unităţi bancare , în cantităţi suficiente pentru a-i asigura funcţionalitatea de partener bancar în raporturile cu clienţii.
Complexitatea activităţii de casierie este dată de diversitatea operaţiunilor: în lei şi valută, în bancă şi în afara băncii, cu metale preţioase, păstrare de valori, colectare numerar, transport de bani în interiorul ţării şi în afară.
În cadrul casieriei bancare se desfăşoară operaraţiuni precum cele de încasări şi totodată operaţiuni de plăţi. Potrivit atribuţiilor sale, casierul primeşte în mod obişnuit numerar şi cecuri de la clienţi, sume în favoarea clienţilor care au conturi deschise la sediul respectiv al băncii date, la alt sediu al aceleiaşi bănci sau la o altă bancă. Depunerile de numerar la ghişeele băncii se fac pe baza foii de vărsământ cu chitanţa care se editează la computer de administratorul de cont la solicitarea clientului, înscriindu-se denumirea acestuia, numărul de cont şi suma care se depune. După primirea şi verificarea numerarului, casierul înscrie monetarul (structura pe cupiuri a numerarului) pe foaia de vărsamânt cu chitanţa şi elibereaza clientului un exemplar, un altul fiind păstrat ca document al operaţiunii în bancă. Agenţii mai mari, folosesc sistemul genţilor sigilate, iar depunerile se fac pe baza documentului borderou însoţitor. Clientul mai depune băncii şi specimenul sigiliului care va fi folosit în relaţia cu banca. Abia după ce numerarul a fost preluat în întregime şi verificat cu privire la autenticitatea bancnotelor are loc înregistrarea în Registrul de Casă, respectiv, în fişa de încasări.
Operaţiunile de eliberare a numerarului se efectuează pe baza instrumentelor de plată ca: cec, ordin de plată, cambie, bilet la ordin. Operaţiunea de plată prin casierie presupune înregistrarea plăţii în Registrul de Casă şi eliberarea efectivă a numerarului. În vederea efectuării plăţilor, casierul primeşte un avans în numerar din casa de circulaţie, mărimea acestuia fiind dimensionată în funcţie de volumul încasărilor şi plăţilor estimate a se realiza. Dacă în cursul zilei apar unele deficite de numerar ca urmare a unor decalaje între încasări şi plăţi, casierul primeşte un nou avans, de această dată de la control verificator. Instrumentul cel mai frecvent folosit este cecul emis de titularul de cont pentru obţinerea de numerar, deci o plată pentru bancă şi o încasare pentru client. Ordinul de plată se foloseşte în special de persoanele fizice pentru ridicarea de numerar din cont, la schimbul valutar, răscumpărarea certificatelor de depozit, precum şi pentru redistribuirea numerarului între unităţile băncii sau depunerea excedentului la unităţile Băncii Centrale.
Pentru operaţiunile de încasări şi plăţi în valută se folosesc aceleaşi documente ca şi pentru cele în lei, respectiv foaia de vărsământ cu chitanţa şi ordinul de plată, utilizându-se procedeele asemănătoare de circulaţie a documentelor şi înregistrare în contabilitate.
Închiderea operaţiunilor de casierie presupune ca la sfârşitul zilei casierii operativi întocmesc situaţia centralizatoare a încasărilor şi plăţilor care se confruntă cu jurnalul de casă de contabilitate. Diferenţa dintre încasări şi plăţi reprezintă soldul de închidere al zilei de lucru care trebuie să corespundă cu monetarul. Situaţiile de încasări şi plăţi se semnează, ştampilează şi împreună cu documentele însoţitoare se predau casierului şef, iar numerarul se predă controlorului-verificator. În cazul în care soldul de închidere al casierului este mai mare decât rezerva de casă se vor face vărsăminte la rezerva de casă, iar atunci când soldul este mai mic va fi completată rezerva de casă. În mod deosebit, casierului şef îi revine sarcina armonizării zilnice a rezervei de casă, în sensul de a satisface în orice moment necesităţile de numerar ale unităţii bancare, iar pe de altă parte, de a evita supraaglomerarea de numerar în casă, situaţie ineficientă prin lipsa de venituri pe care o presupune.
2.2 Ordinul de plată
2.2.1 Trăsături caracteristice
În practica bancară din România, ordinul de plată este cunoscut ca fiind expresie a transferului de credit. Ordinul de plată reprezintă un instrument de plată de credit care circulă de la unitatea bancară a clientului plătitor către unitatea bancară a clientului beneficiar. Efectul utilizării acestui instrument este debitarea contului clientului plătitor şi creditarea contului clientului beneficiar. Fiind un instrument de virament de credit, el reprezintă o dispoziţie necondiţionată dată de emitent unei bănci de a pune la dispoziţia unui beneficiar o sumă de bani, respectiv de a plăti sau de a face să se plătească această sumă. Respectiva dispoziţie se consideră ordin de plată numai dacă banca dispune de fondurile reprezentate prin suma specificată (fie debitând contul emitentului, fie încasând suma de la acesta) şi nu prevede că plata trebuie să fie făcută la cererea beneficiarului.
Ordinul de plată este revocabil, respectiv poate fi anulat înainte de a fi încasat de către beneficiar. Din acest motiv ordinul de plată prezintă anumite riscuri legate de bonitatea şi buna intenţie a ordonatorului. Pe drumul parcurs de ordinul de plată de la plătitor la beneficiar se pot interpune mai multe bănci, acestea efectuând succesiv operaţiuni de recepţie, autentificare, acceptare şi executare a ordinului de plată. Toate aceste operaţiuni poartă denumirea de transfer-credit.
În legislaţia românească, ordinul de plată pe suport hârtie este reglementat prin Regulamentul BNR nr.8/1994. Ordinul de plată se editează de Banca Centrală sau băncile comerciale potrivit unor standarde stabilite de Banca Centrală. Pe un ordin de plată este obligatorie înscrierea următoarelor menţiuni: denumirea instrumentului „ ordin de plată”, data emiterii, ordinul necondiţionat de a plăti, moneda şi suma de bani, numele plătitorului şi codul IBAN, numele beneficiarului şi codul IBAN, banca emitentă şi codul BIC, banca colectoare şi codul BIC, semnătura olografă a emitentului sau a persoanei împuternicite, referinţe privind conţinutul economic al plăţii. De asemenea, pe un ordin de plată pot fi înscrise facultativ, data finalizării plăţii, alta decât cea normală, ordinul expres ca plata să se facă printr-un anumit sistem de plăţi sau o anumită bancă intermediară, codul unic de înregistrare sau codul numeric personal al emitentului. Nu pot fi înscrise însă elemente care să restricţioneze plata, iar existenţa acestora determină nulitatea ordinului.
Ordinele de plată se emit pe suport hârtie sau electronic având structuri diferite, respectiv cele pe suport hârtie au un format standard tipărit (formular), în timp ce modelele electronice se prezintă sub forma unor mesaje codificate.
Regulamentul Băncii Naţionale a României nr.2/2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiuni de transfer credit asigură condiţiile pentru utilizarea ordinului de plată pentru efectuarea de plăţi atât prin relaţii de corespondent, precum şi pentru utilizarea acestui instrument de către plătitorii care nu deţin un cont deschis la o instituţie de credit sau în cazul în care beneficiarul nu are cont deschis la o instituţie de credit.
2.2.2 Circuitul ordinului de plată
Ordinul de plată circulă de la banca emitentă la banca colectoare în mod direct sau prin intermediul altor bănci corespondente, dar nu mai mult de două bănci diferite. Cel mai important moment din circuitul ordinului de plată în cadrul unei bănci îl constituie acceptare (autorizarea), prin care toate băncile din lanţul de circulaţie se încarcă de gestiune, inclusiv banca colectoare. Acest angajament se înscrie în ordinul de plată de fiecare bancă participantă prin menţiunea „acceptat” şi sub semnătura persoanei autorizate şi aplicarea ştampilei băncii respective. În practica bancară, în special în cea internaţională, se foloseşte procedeul de confirmare a recepţiei sau acceptării pentru a întări responsabilitatea băncii receptoare. În situaţia în care nu se acceptă ordinul de plată are loc refuzul care poate fi determinat de cauze precum: completarea greşită a formularului, neconcordanţe între suma în cifre şi cea în litere, duplicat greşit etc. Refuzul trebuie transmis băncii emitente înaintea datei normale de execuţie.
Începând cu introducerea compensării automate din anul 2005, ordinul de plată pe suport hărtie nu va mai funcţiona decât în relaţia client- sucursala/agenţie a băncii emitente. La sucursala/agenţie se debitează contul emitentuluişi ordinul de plată se transmite sub forma unui mesaj electronic către centrala băncii emitente care va participa la compensarea automată pe plan central. În acest fel, sucursala/agenţia s a descărcat de gestiune şi s-a încărcat centrala băncii emitente. După efectuarea compensării are loc transferul de fonduri între conturile centrale ale celor două bănci participante şi bineînţeles descărcarea şi încărcarea de gestiune. Fondurile se transmit apoi sucursalei/agenţiei băncii colectoare care trebuie să crediteze contul beneficiarului. În acest moment se finalizează transferul de credit.
Figura 2.1 prezintă circuitul ordinului de plată.
Operaţiunile care au loc în circuitul ordinului de paltă, aşa cum sunt reglementate de Banca Centrală, sunt următoarele:
1- între plătitor şi beneficiar se încheie un contract având ca obiect activele transferate;
2- plătitorul emite un ordin de plată pe suport hârtie şi îl remite băncii sale (sucursala/agenţie);
3- sucursala/agenţia emitentului recepţionează, autentifică, acceptă şi execută ordinul de plată, debitând contul curent al acestuia;
4- sucursala/agenţia emitentului transmite ordinul pe suport electronic centralei sale (banca A)
5- banca A preyintă ordinul electronic la compensare
6- soldul net după compensare se transmite Băncii Centrale pentru decontare
7- la Banca Centrală are loc virarea fondurilor din contul băncii emitente (A) către banca colectoare B
8- centrala băncii colectoare B transferă fondurile către sucursală/agenţie
9- sucursala/agenţia creditează contul beneficiarului şi cu această operaţiune se finalizează plata.
Prin acest circuit ordinul de plată mijloceşte transferul fondurilor, iar plata este definitivă.
2.3 Cecul
2.3.1 Concept şi elemente
În structura complexă a mijloacelor de plată un loc bine definit revine cecului, considerat a fi în raporturile comerciale şi necomerciale principalul instrument de plată de debit (deoarece initiativa plăţii aparţine celui care urmează să primească anumite bunuri sau să i se presteze anumite servicii, respectiv debitorului) şi presupune, o instrucţiune de plată adresată de aceasta băncii sale.
Cecul este cel mai utilizat instrument de plată în principal de titularii de conturi bancare, iar conceptul de CEC are o mulţime de definiţii. Teoria bancară defineşte cecul ca fiind un înscris prin care titularul unui cont deschis la o banca, numit trăgător, dă ordin necondiţionat acestei bănci, denumită tras să achite din contul sau, la o anumită dată sau la prezentare, suma înscrisă pe cec unei terţe persoane sau însuşi trăgătorului aflat în calitatea de beneficiar al sumei. Titularii de depozite utilizează cecurile, în mod frecvent pentru achitarea mărfurilor cumpărate, fapt ce le atribuie şi rolul de instrument de credit. Deci, cecul este atât titlu de credit cât şi instrument de plată.
Părţile implicate în emiterea unui cec sunt: trăgătorul, trasul şi beneficiarul
Trăgătorul, este persoana care emite cecul. Aceasta, în baza unui disponibil constituit în prealabil la o banca, dă ordin necondiţionat acesteia, aflată în poziţia de tras, să plătească la prezentare o sumă determinată de bani, unei terţe persoane sau insuşi trăgătorului aflat în poziţia de beneficiar.Trăgătorul este cel care dispune plată şi poate fi un cumpărător, beneficiar al unei prestaţii sau debitor intr-o cauză dată şi care prin emiterea cecului se achită de obligaţia de plată.
Pentru ca trăgătorul să poată emite cecuri, banca îi eliberează acestuia (clientul său), formulare de cecuri în alb,dacă acesta deţine un disponibil corespunzător în cont şi există rulaje în mod frecvent. Posesorul carnetului de cecuri, completează formularul, îl semnează şi îl predă beneficiarului care la randul său il va prezenta băncii sale pentru încasare.
Trasul, este persoana care efectuează plată din dispoziţia trăgătorului. In ipoteza de tras nu poate apărea decat o bancă sau o instituţie de credit, de unde provine şi denumirea de banca trasă.
Beneficiarul, este persoana fizică sau juridică în favoarea căreia se face plată, urmare a faptului că a avut calitatea de vânzator de mărfuri, prestator de servicii sau creditor pentru trăgător.Există şi situaţii în care beneficiar este chiar emitentul (trăgătorul) cecului.
Cecul, în calitatea sa de titlu de credit, prezintă o serie de trăsături cu ajutorul cărora se individualizează în ansamblul titlurilor de credit:
a) spre deosebire de cambie, cecul este un titlu de credit cu trei calităţi:
- formal, deoarece legiuitorul i-a stabilit o anumită formă (este tipărit, este confectionat din hârtie specială);
- complet, adică cuprinde toate elementele necesare valorificării drepturilor ce decurg din el, drepturi ce nu sunt subordonate vreunei contraprestaţii;
- abstract, în sensul că nu cuprinde cauza sa, adică nu cuprinde faptul juridic din care se naşte obligaţia;
b) cecul nu poate fi emis decât asupra unei societăţi bancare, dar există cazuri în care cecul este tras şi plătibil în strainatate, acesta fiind valabil, chiar dacă trasul nu este o societate bancară;
c) cecul nu poate fi emis numai dacă trăgătorul are disponibilităţi în contul său;
d) în cazul cecului nu apar operaţiile de acceptare de către tras, ci cel mult certificarea facută de bancă cum că trăgătorul are disponibilităţi în cont;
e) cecul este plătibil la vedere cu condiţia ca plată să fie facută intr-un termen expres prevăzut de lege.
Problematica cecului în România a fost reglementată, în condiţiile economiei de plăţi în anul 1934, odată cu reglementarea cambiei şi biletului de ordin. Cecul este produsul unei tradiţii vechi pe plan mondial şi, după decenii în care nu a fost folosit în practică, reluarea utilizării lui în România s-a făcut timid după 1994. Cu toate acestea, pentru a compensa lipsa unei culturi a încrederii (specifică statistic ţărilor common law), cecul este, în România singurul instrument de plată reglementat printr-o lege specială, Legea nr.59/1934 asupra cecului (bazată pe Convenţia de la Geneva), lege care a fost repusă în aplicare cu unele modificări în septembrie 1994.
Elementele pe care acesta trebuie să le conţină sunt :
a) denumirea de cec înscrisă în titlu şi exprimată în limba folosită la redactarea titlului.
b) ordinul necondiţionat de plată a sumei înscrisă pe cec, este un element obligatoriu, iar în acest scop se utilizează fomula consacrată ,,plătiţi în schimbul acestui cec...'', exprimată în limba redactării înscrisului. Ordinul trebuie să fie clar, precis şi necondiţionat şi să se refere la plată unei sume de bani, mentionandu-se suma în cifre şi litere, precum şi unitatea monetără în care se exprimă.
c) numele trasului, respectiv numele celui care trebuie să plătească şi care în toate cazurile este o bancă sau instituţie de credit.
d) locul de plată (indicarea adresei exacte), adică locul unde se află banca plătitoare pentru ca înscrisul să fie trimis direct sau prin băncile corespondente, de cele mai multe ori în locul respectiv. Adresa conţine locul geografic incadrat intr-o unitate administrativ -teritorială existentă în prezent - judeţ, municipiu, oraş, comună - identificată prin denumirea acesteia, însoţită de denumirea exactă a străzii şi a numărului şi alte elemente de identificare care să permită localizarea.
e) data şi locul emiterii. Se impun precizări clare privind ziua, luna şi anul emiterii cecului, pentru a permite:
- calcularea de către tras a termenului de prezentare la plată, termen după expirarea căruia posesorul decade din drepturile sale de regres;
- constatarea capacităţii legale a trăgătorului în momentul aplicării semnăturii sale pe instrument.
În mod uzual, termenul de valabilitate a cecului este de 6 luni de la data emiterii, dacă nu se fac alte referiri, cu privire la valabilitate.
Data emiterii trebuie să fie unică, posibilă şi certă. De asemenea locul emiterii trebuie să figureze alaturi de data emiterii. In situatia în care el ne ste precizat se considera localitatea trăgătorului.
f) numele baneficiarului. In acest scop se impune inscrierea în clar a numelui beneficiarului. Daca nu este mentionat, atunci prezentatorul cecului poate fi considerat ca fiind beneficiarul acestuia.
g) semnătura celui care emite cecul(trăgătorul) trebuie să cuprinda integral numele şi prenumele persoanei fizice asa cum se află aceasta înscrisă în Registrul Comertului. Pentru a putea trage cecuri, orice trăgător trebuie să depună la societatea bancară la care are disponibil specimenul semnăturii sale şi ale mandatarilor, precum şi ale reprezentantilor săi.
Societatea bancară poate cere ca formularele de cec să poarte stampilele persoanelor juridice implicate în circuitul respectivelor cecuri, aplicate clar. Lipsa ştampilei nu afectează valabilitatea cecului, în schimb simpla stampilă a unui trăgător, persoană juridică, neînsoţită de semnătura reprezentantului autorizat al acestuia anulează cecul.
Lipsa unuia din elementele cecului duce la anularea acestuia, dar există şi excepţii cum sunt următoarele cazuri:
- dacă indicarea locului de plată nu se face în mod expres pe cec, locul de plată a acestuia este cel indicat lângă numele trasului presupus a fi în acelasi timp şi domiciliul trasului;
- dacă lângă numele trasului sunt indicate mai multe locuri, cecul va fi plătit de către bancă la primul dintre locurile indicate;
- dacă nu este indicat nici un loc de plată al cecului, banca va considera ca cecul este plătibil la sediul principal al societăţii bancare trase;
- dacă locul emiterii nu este indicat expres pe cec, se va considera ca loc al emiterii locul indicat lângă numele trăgătorului.
Acest instrument de plată poate fi emis cu condiţia ca titularul contului(clientul băncii) să aibă suficiente fonduri în cont pentru ca banca să ii poată onora plăţile solicitate.
2.3.2 Tipuri de cecuri
În economia de piaţă circulă o mare varietate de cecuri motiv pentru care este necesară o clasificare a acestora după mai multe criterii. Astfel, din punct de vedere al persoanei către care este plătit (al beneficiarului), cecul poate fi: cec nominativ, cec la purtător.
După modul de încasare al cecurilor se pot diferenţia: cec pentru numerar, cec nebarat (simplu) , cec barat, cec certificat, cec de călătorie.
În functie de părţile angajate în derularea plăţilor:
- cec personal;
- cec circular (bancar).
Cecul nominativ (girabil) se plăteşte unei anumite persoane, strict desemnate de către emitent. În această categorie sunt incluse majoritatea cecurilor personale (banca elibereaza un carnet de cec în alb titularului contului, iar acesta poate plăti cu aceste file de cec diverşi prestatori sau furnizori), cecuri bancare, emise de bănci la solicitarea expresă a unui client pentru a fi plătibile în favoarea unui beneficiar strict desemnat de către ordonator.
Cecul la purtător, în momentul emiterii, nu indică expres beneficiarul sau poartă menţiunea ,,la purtător''. Acest cec va fi plătit persoanei desemnate ca beneficiar, fie purtătorului instrumentului. Cecul la purtător se transmite prin simpla remitere a titlului de la un purtător la altul. Cecul la ordin - are indicat numele beneficiarului pe titlu, iar acesta are dreptul să il transmită prin girare.
Cecul nebarat - (de casa sau alb) este achitat de bancă în numerar, fără nici un fel de restricţii, la dorinţa beneficiarului sau în alb, acesta fiind cel mai des folosit. Cecul în alb este un instrument de plată care cuprinde numai semnătura trăgătorului. Menţiunile care lipsesc trebuie să fie completate atunci cand posesorul prezintă cecul la plată. Este obligatoriu ca cecul în alb să aibă completat numele ultimului posesor în momentul plăţii. Primitorul cecului în alb sau oricare dintre posesorii acestuia au dreptul de a completa instrumentul cu menţiunile cerute asupa cecului, conform inţelegerilor care au avut loc anterior între semnatarii cecului, fără a mai fi necesară intervenţia trăgătorului. Dreptul de completare trece de la un posesor la altul odată cu predarea cecului.
Cecul barat - trăgătorul sau posesorul cecului poate face o barare prin inscrierea a două linii parelele (verticale sau oblice), oriunde pe faţa cecului. Aceasta înseamnă ca beneficiarul va trebui să recurgă la servicile unei bănci pentru încasarea sumei înscrisă pe cec, încasarea în numerar direct de la banca trăgătorului nefiind posibilă. Bararea cecurilor poate fi facută în două feluri:
- ca o barare generală, cand între cele două linii nu se indică nimic ori se face menţiunea ,,societate bancară'' sau alt termen echivalent;
- ca o barare specială, cand între două linii este înscrisă denumirea unei societăţi bancare.
Trebuie menţionat faptul că, bararea cecurilor se poate face fie în momentul emiterii, fie în cursul circulaţiei sale. Cecul cu barare generală se plăteşte în contul unei bănci sau unui client al ei, faţa de cecul cu barare specială care se poate plăti numai băncii a cărei denumire este trecută între cele două linii paralele de pe faţa instrumentului. Un cec poate fi barat numai de două ori, iar una din aceste barări speciale trebuie să fie destinată încasării prin intermediul unei case de compensaţii.
Cecul simplu se poate transforma în cec barat, prin înscrierea, pe faţa cecului a celor două linii.
Cecul certificat este cel mai sigur cec din punct de vedere al beneficiarului, a certitudinii că acesta va putea încasa contravaloarea înscrisului respectiv. Trăgătorul unui cec obişnuit sau barat, ori unul dintre posesorii ulteriori ai acestuia poate cere societăţii bancare aflată în poziţia de tras certificarea unui cec înainte de a fi remis beneficiarului. Certificarea este acea procedura bancară specifică cecurilor prin care banca trasă confirmă existenţa şi blocarea fondurilor necesare plăţii ordonate. Trăgătorul nu mai poate retrage din contul său suma destinată plăţii cecului înainte de expirarea termenului de prezentare la plată. Blocarea sumei se face pe bază unei note întocmite în două exemplare de către operatorul de ghişeu al băncii, din care exemplarul 1 rămâne la documentele zilei, iar exemplarul 2 se va anexa contului clientului din care s-a transferat suma blocată, următoarea operaţiune a operatorului de ghişeu este înscrierea ,,certificat'' pe faţa cecului şi va modifica simbolul contului curent, acesta devenind cont de cecuri certificate.
Cecul circular este mai puţin folosit în ultima vreme datorită progresului înregistrat în efectuarea electronică a decontărilor intra şi inter bancare. Este acel înscris de o banca asupra subunităţilor sale sau asupra altei bănci cu care este încheiată o înţelegere în acest sens. Sursa de fonduri prin care banca emitentă efectuează plată o constituie disponibilul în prealabil constituit de beneficiarul cecului, clientului său. Acestuia i se poate efectua plată la oricare dintre locurile indicate pe instrument de către banca emitentă.
Cecurile de călătorie sunt înscrisuri foarte larg utilizate pe plan mondial. Se emit la fel ca şi bancnotele în sumă fixă, imprimată la tiparirea lor, numită valoare nominală de către bănci sau instituţii specializate şi se exprimă atât în monedă naţională a emitentului cât şi în valuta. El se utilizează pentru a plăti contravaloarea cheltuielilor ocazionate de călătorie, pentru a elimina riscul furturilor banilor lichizi. Emiterea acestui tip de cec conditionează plată lui de identitatea dintre semnătura celui care l-a cumpărat şi semnătura celui care-l prezintă la încasare.
2.3.3 Procesarea bancară a cecurilor
Operaţiunile care decurg din încasarea cecurilor de către beneficiar se efectueayă prin intermediul băncii colectoare (banca beneficiară) şi banca plătitoare. În funcţie de modalitatea de plată, procesarea cecurilor se poate face fie în numerar, fie prin cont.
Procesarea în numerar este asemănătoare operaţiunilor cu numerar pe bază de cec din cadrul casieriei bancare. Procesarea bancară (recepţia, autentificarea, acceptarea şi executarea) presupune ca ambii parteneri să aibă relaţii doar cu banca trăgătorului, astfel beneficiarul care a devenit posesor al cecului trebuind să încaseze suma indicată pe cec, în numerar. Acest procedeu se foloseşte pentru sume relativ mici şi atunci când partenerii sunt în aceeaşi localitate.
Procesarea prin cont este cea mai des folosită şi se referă la plăţile de valori mai importante sau la plăţile curente pentru servicii sau bunuri achiziţionate de la unităţile comerciale. Acest sistem este specific ţărilor dezvoltate, majoritatea cumpărăturilor efectuându-se prin cecuri până la apariţia cardurilor. Beneficiarii care primesc cecurile se adresează sistemului bancar care le introduc în circuit şi asigură decontarea, fiind o modalitate destul de comodă care s-a transformat într-o practică curentă larg răspândită. Totodată, cecurile s-au diversificat acoperind o gamă destul de largă de activităţi, dar toate păstrează aceleaşi principii de redactare, circulaţie, decontări şi securitate.
Controlul bancar al cecurilor la cele două bănci se efectuează de către administratorii de cont, iar dacă implică şi operaţiuni în numerar şi de către casieri, urmărindu-se o serie de aspecte. Astfel, la banca colectoare: (recepţie) respectarea condiţiilor obligatori de redactare; scrierea cu cerneală neagră, albastră sau pix; nu se admit cecuri cu alterări de informaţii ca ştergeri, modificări etc; (autentificare) înscrierea corectă a numelui beneficiarului, alte elemente prevăzute în convenţia dintre bănci; (acceptare) concordanţa dintre suma în cifre şi litere; încadrarea în perioada de prezentare la încasare; respectarea normelor de barare şi girare; (executare) transmiterea cecului la încasare, iar la sosirea transferului de fonduri de la banca trăgătorului se creditează contul beneficiarului.
La banca plătitoare se urmăresc următoarele aspecte: (recepţie) respectarea condiţiilor obligatorii de redactare; (autentificare) semnătura trăgătorului trebuie să fie explicită, olografă şi să corespundă cu specimenul din bancă; (acceptare) concordanţa dintre suma în cifre şi litere, iar în caz de neconcordanţă se ia ăn considerare suma în litere; încadrarea în perioada de încasare – după expirarea acestei perioade cecul se deconteayă numai cu acordul expres al plătitorului; existenţa disponibilului în cont pentru efectuarea decontării; (executare) dacă aceste condiţii sunt îndeplinite se face transferul de fonduri de la banca plătitoare la banca colectoare, iar cecul se arhivează la banca plătitoare.
Figura 2.2 prezintă circuitul cecului cu plata prin cont.
Figura 2.2:
Cecul devine exigibil prin prezentarea la plată după ce a efectuat circuitul trăgător-beneficiar, sau indirect, trăgător-beneficiar-girant. Plata este operaţiunea care închide circuitul cecului. Orice dată înscrisă pe cec referitoare la scadenţă sau perioada de plată, devine nulă, cecul păstrându-şi calitatea de instrument plătibil la vedere. Există situaţii în care trăgătorul poate să solicite trasului ca plata să se efectueze numai după ce a fost avizat cecul de către trăgător. Această măsură este una suplimentară, adoptată în scopul limitării acţiunilor unor persoane rău intenţionate.
La baza emiterii cecului se află principiul irevocabilităţii până la finalul perioadei de prezentare, principiu care se menţine şi în cazul în care după emiterea cecului a intervenit decesul sau incapacitatea trăgătorului. Perioada de valabilitate a cecului este de 8 zile în cazul în care plata se face în localitatea în care a fost emis şi 15 zile în celelate situaţii. Un cec emis într-o ţară din zona UE este prezentat la plată în termen de 30 de zile. Numărul de zile se calculează începând cu ziua următoare datei emiterii cecului. Neprezentarea la plată în termenul stabilit are drept consecinţe exonerarea de răspundere a trăgătorului pentru menţinerea disponibilului, plata urmând să se facă la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de un an, perioada de prescripţie a cecului. De asemenea, beneficiarul pierde dreptul de regres împotriva giranţilor şi avaliştilor. Dacă ulterior intervin unele probleme juridice între tras şi beneficiar, cecul va constitui un document probatoriu în litigiul dintre părţi sau în justiţie.
Girarea este operaţiunea prin care beneficiarul cecului numit girant transferă altei persoane numită giratar, printr-o declaraţie scrisă şi subscrisă pe instrument odată cu predarea acestuia, toate drepturile ce decurg din cecul astfel redactat şi completat. Transferul se face pe baza unei menţiuni scrise, noul beneficiar având drepturi depline asupra cecului în cauza. Menţiunile privind circulaţia cecului prin gir se fac, de regulă, pe spatele cecului, ceea ce face ca operaţia să mai poarte şi denumirea de andosare. Girul poate fi făcut în folosul trăgătorului sau al oricărui obligat prin instrumentul respectiv. Aceste persoane care devin astfel giratari pot să gireze la rândul lor cecul. Cecul fiind indivizibil, girul parţial este nul deoarece nu se admite ca o parte a creanţei încorporate în el să aparţină girantului, iar cealaltă giratarului. Girul trebuie să fie necondiţionat, neputând fi grefat de contraprestaţii sau orice fel de raporturi cauzale care ar putea schimba caracterul abstract al obligaţiei asumate prin cecul respectiv.
Avalul este o garanţie personală prin care o persoană, denumită avalist, garantează obligaţia asumată de una dintre persoanele obligate prin cec,denumită avalizat, pentru toată suma menţionată pe cec sau pentru o parte din ea. Avalul nu poate fi condiţionat în nici un mod, nu poate aduce schimbări privind elementele datoriei garantate. In cazul în care semnătura debitorului garantat este falsă, avalul este valabil, deoarece cecul circulă ca şi cum ea ar fi adevarată.
2.3.4 Evoluţii şi perspective privind rolul cecului
Două dintre cele mai longevive legi din România, cea a cecului şi a cambiei şi biletului la ordin, au fost modificate prin ordonanta de urgenţă a Guvernului în martie 2008, urmărindu-se prin aceasta introducerea alternativei operaţiunilor online cu aceste instrumente financiare. Echivalentele electronice ale cecului sau cambiei nu erau recunoscute până acum de legea română. Doar forma fizică a acestora legală, ceea ce a generat cheltuieli importante, dar şi posibilităţi de fraudă, de alterare a informaţiilor sau pierdere în cicuitul poştal.
Pe plan mondial, tehnologia a produs modificări importante în modul de procesare a acestor instrumente de plată şi noile reglementări încercă să se alinieze la acest trend.
Aşadar, cecurile vor dispărea treptat din circuitul bancar deoarece au apărut alte instrumente de plată moderne, cum sunt cardurile şi care nu întârzie operaţiunile făcând circuite inutile, precum cecul. De asemenea, procesarea electronică a cecurilor va reduce substanţial şi problemele legate de incidentele de plăţi.
În epoca de glorie, până la începutul anilor ’90, cecul s-a afirmat, deopotrivă:
- ca instrument de plată între firme;
- ca instrument de plată preferat de către titularii de cont persoane fizice.
În timp, ambele categorii de utilizatori şi-au modificat preferinţele. Astfel, firmele s-au orientat treptat către transferurile de credit formă sigură şi rapidă de plată. În consecinţă a crescut numărul instrumentelor de plată emise şi, implicit, valorile medii ale acestora. În ce priveşte titularii de cont persoane fizice, aceştia au fost cuceriţi de facilităţile specifice pe care le oferă cardurile, inclusiv cele ce implică beneficierea de credite.
La rândul lor furnizorii de mărfuri şi servicii au susţinut pe deplin sistemul cardurilor care le asigură încasări operative şi riscuri restrânse în comparaţie cu cecul.
Aşa se face că prin concordanţa deplină a participanţilor la sistemul de plăţi de detaliu, instrumentul de referinţă pentru plăţile de valori mici a devenit cardul, diminuându-se astfel substanţial rolul cecului.
După cum se vede, într-o epocă în care se pune preţ pe operativitate în efectuarea plăţilor, pe corectitudine, stabilitate şi responsabilitate în efectuarea plăţilor de către plătitor, în condiţiile în care tehnologiile care se dezvoltă sprijină alte instrumente, cecul, care reprezintă optimul unei alte etape cu alte motivări ale participanţilor şi cu alte intercondiţionări tehnologice, este sortit unei restrângeri severe, diferită în fiecare ţară europeană.
2.4 Cardul bancar
2.4.1 Conceptul general de card, caracteristici şi tipuri
Realizǎrile ştiinţifice din domeniul tehnologiei informaţionale şi telecomunicaţiei digitale de date (IT&C), comunicaţiilor prin circuite telefonice, cablu TV, fibrǎ opticǎ, satelit, telefonie mobilǎ, împreunǎ cu succesele miniaturizǎrii componentelor în construcţia calculatoarelor (realizarea microprocesoarelor cu suprafeţe reduse la câţiva mm pǎtraţi) au condus la perfecţionarea instrumentelor şi modalitǎţilor de platǎ.
Anul apariţiei cardului este un subiect controversat, însǎ locul de origine este ştiut cu certitudine: Statele Unite ale Americii. Astfel, pe plan internaţional s-au impus termenii din limba englezǎ: card sau plastic card (datoritǎ materialului din care a fost confecţionat). În limba românǎ ultimul termen este foarte rar utilizat, predominând denumirile de card (termen reglementat de Banca Naţionalǎ a României), cartelǎ de platǎ sau carte de platǎ .
Unii autori considerǎ cǎ în anul 1951 Franklin National Bank – New York a emis practic primele carduri din lume. Aceastǎ bancǎ specializatǎ în creditul de consum a lansat pe piaţǎ produsul „Charge It” constând în emiterea unui bon valoric („scrip”). Alţi autori afirmǎ cǎ primul card de credit a fost emis în anul 1914, acesta atestând existenţa unor relaţii speciale între compania „General Petroleum Corporation of California”, salariaţilor ei şi câţiva clienţi selecţionaţi.
Primele carduri bancare au apǎrut tot în S.U.A. în anii 1958-1959, astfel încât marile reţele de carduri îşi au originea americanǎ (VISA Internaţional, Diners Club, American Express).
În Romania, primele carduri (VISA) au fost lansate în 1995 când Banca Naţională a României a emis Regulamentul nr. 6/1995 privind principiile şi organizarea plăţilor prin cărţi de plată de către societăţile bancare din România. De asemenea, B.N.R., prin Regulamentul nr. 4/2002 privind tranzacţiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la aceste tranzacţii, a elaborat cadrul juridic de bază, care susţine şi promovează introducerea acestui sistem în economia românească.
În ziua de astǎzi, cea mai mare organizaţie de plǎţi, VISA International, ocupǎ circa 60% din piaţa cardurilor bancare şi este urmatǎ de Europay/MasterCard International(care deţine cca 30%) şi de alte organizaţii internaţionale şi carduri locale ale diferitelor bǎnci.
Regulamentul nr. 4/2002 al Bǎncii Naţionale a României defineşte cardul ca fiind „un instrument de platǎ electronicǎ, respectiv un suport de informaţie standardizat, securizat şi individualizat, care permite deţinǎtorului sǎu sǎ utilizeze disponibilitǎţile bǎneşti proprii dintr-un cont deschis pe numele sǎu la emitentul cardului ori sǎ utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisǎ de emitent în favoarea deţinǎtorului cardului, în vederea efectuǎrii, cumulativ sau nu, a urmatoarelor operaţiuni:
a) retragerea de numerar, respectiv încarcarea şi descǎrcarea unitǎţilor valorice în cazul unui instrument de platǎ de tip monedǎ electronicǎ, de la terminale precum distribuitoarele de numerar şi ATM, de la ghişeele emitentului/bǎncii acceptante sau de la sediul unei instituţii, obligatǎ prin contract sǎ accepte instrumentul de platǎ electronicǎ;
b) plata bunurilor sau a serviciilor achiziţionate de la comercianţii acceptanţi si plata obligaţiilor cǎtre autoritǎtile administraţiei publice, reprezentând impozite, taxe, amenzi, penalitǎţi etc., prin intermediul imprinterelor, terminalelor POS sau prin alte medii electronice;
c) transferurile de fonduri între conturi, altele decât cele ordonate şi executate de instituţiile financiare, efectuate prin intermediul instrumentului de platǎ electronicǎ.”
Spre deosebire de instrumentele de platǎ pe suport hârtie cu care se poate realiza o singurǎ tranzacţie, iar transmiterea informaţiei-bani este electronicǎ şi nu prin poştǎ, cardurile permit efectuarea unui numǎr nelimitat de tranzacţii.
Caracteristica primordialǎ a acestui intrument de platǎ este datǎ de natura sa tehnologicǎ. Cardul este un ansamblu de tehnologii privind:
• culegerea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor în condiţii de maximǎ rapiditate şi operativitate;
• transmiterea informaţiilor la distanţǎ în condiţii de oportunitate, siguranţǎ şi operativitate, în mǎsurǎ sǎ permitǎ transferul eficient de fonduri;
• reflectarea operativǎ în situaţia contului posesorului de card a transferurilor efectuate , permiţând acestuia un acces accelerat la resursele transferate.
Operativitatea cardului este datǎ de existenţa unei reţele specifice care face legǎtura comunitǎţii deţinǎtorilor de carduri cu bǎncile lor, comunitǎţii comercianţilor care au acceptat acest mijloc de decontare cu bǎncile lor şi bǎncilor deţinǎtorilor de carduri cu bǎncile comercianţilor, beneficiarii de plǎţi prin card şi administratorilor de reţele.
Cardurile se prezintă ca dreptunghiuri standardizate de plastic (85 x 55 mm,în conformitate cu standardele internaţionale ISO 7810 şi ISO 7813) pe care sunt imprimate: elemente confecţionate în relief (numǎrul cardului redactat în cifre arabe, numele şi prenumele posesorului în redactare cu caractere latine, data expirǎrii valabilitǎţii [LL/AA] conform calendarului gregorian, card internaţional sau local) şi elemente destinate informǎrii (sigla proprietarului de marcǎ, denumirea sau sigla emitentului, eventual o hologramǎ tridimensionalǎ care reflectǎ autenticitatea, vizibilǎ la luminǎ naturalǎ). În forma modernă, pe verso este imprimată o bandǎ magnetică standard pentru înregistrare cu cel puţin trei piste şi/sau un microprocesor integrat (chip), un panel de semnaturǎ, având elemente de siguranţǎ în desen care sǎ îngradeasca posibilitatea ştergerii sau modificǎrii semnǎturii. Aceastǎ bandǎ magneticǎ permite citirea electronică a datelor de mai sus mai puţin semnătura, precum şi a unor date suplimentare cum ar fi: fondurile disponibile, unitatea titulară, codul PIN (Personal Identification Number) şi parola. Pentru asigurarea interoperabilitǎţii sistemelor de plǎţi electronice emitenţii trebuie sǎ foloseascǎ numai standarde EMV (Europay, Mastercard, VISA). Graficul de mai jos prezintă măsura în care populaţia este informată despre tipologia cardurilor (Anexa 1):
Cardul devine bazǎ de date privind plǎţile realizate, fiecare platǎ fiind înregistratǎ electronic în dimensiunile şi caracteristicile sale. El acţioneazǎ ca un instrument de platǎ multiplu, cu utilizare succesivǎ şi permanentǎ. Cu ajutorul lui dispunerea plǎţilor devine mai operativǎ, acceleratǎ la maximum şi cu o siguranţǎ sporitǎ.
Putem clasifica cardurile dupǎ mai multe criterii.
1) Ca structura de bazǎ se disting :
• credit cardurile – se caracterizeazǎ prin faptul cǎ posesorului cardului i-a fost aprobatǎ şi deschisǎ o linie de credit;
• store cardurile
Sunt o variantǎ a credit-cardurilor. Se întocmeşte lunar situaţia debitelor , iar clienţii pot opta, la sfârşitul fiecǎrei luni, pentru achitarea întregii datorii sau a unui procent din aceasta. Pentru charge-cardurile, soldurile se plǎtesc la sfârşitul fiecǎrei luni în întregime. Store cardurile aparţin unui sistem închis, ele pot fi folosite doar în cadrul aceluiaşi grup sau reţele de magazine(tranzacţiile nu se deruleazǎ prin intermediul sistemului bancar de decontǎri).
• debit cardurile – se caracterizeazǎ prin faptul cǎ permite deţinǎtorului cardului sǎ procure bunuri şi servicii prin debitarea directǎ a contului sǎu personal.
• cardurile multifuncţionale
Cardul multifuncţional este orice debit card care are şi alte funcţiuni:
- carte de numerar (cash card) – utilizat în mod exclusiv pentru automate programabile care pot distribui numerar;
- carte de garantare a cecurilor (cheque guaranted card) – care asigurǎ garantarea unui cec emis şi semnat, pânǎ la o sumǎ specificatǎ de cǎtre banca emitentǎ a cardului.
• smart cardurile – permit derularea unor tranzacţii mult mai sofisticate decât cardurile cu bandǎ magneticǎ. Existǎ douǎ tipuri de smart carduri: cele care pot înmagazina unitǎţi de valoare şi cele care au încrporate microprocesoare.
2. Dupǎ modul de stocare a caracteristicilor de securizare existǎ carduri:
• cu bandǎ magneticǎ – asigurǎ inscriptarea şi securizarea unor informaţii despre posesorul cardului, emitentul acestuia şi algoritmul unic de codare/decodare a datelor de verificare a valabilitǎţii acestor instrumente de platǎ;
• cu microcip (smart card) – conţin încorporate un microprocesor şi o componentă de memorie (chip). Asigurǎ o securitate mai bunǎ, dar şi colectarea şi furnizarea unor informaţii mai bogate privind alimentarea şi utilizarea fondurilor.
3) Dupǎ aria de cuprindere :
• carduri cu acceptare pe teritoriul unei ţări (ţara băncii emitente);
• carduri cu acceptare internaţională, emise de bănci membre ale unui sistem internaţional.
4) În funcţie de modul de întocmire a chitanţelor există:
• carduri manuale – pentru întocmirea chitanţelor se utilizează cititoare mecanice;
• carduri electronice – pentru întocmirea chitanţelor se folosesc cititoare electronice.
5) În funcţie de momentul în care are loc decontarea efectivǎ a plǎţilor privitǎ ca termen diferit de momentul în care se efectueazǎ tranzacţia:
• carduri cu plata înainte (carduri prealimentate) – au o realǎ putere de cumpǎrare deoarece utilizatorul a plǎtit în avans. Scopul fundamental al utilizării lor este decontarea imediată a tranzacţiilor cu o valoare mică şi foarte mică. Cel mai cunoscut exemplu îl reprezintă cardul telefonic. Inventarea chip-cardului a făcut posibilă din punct de vedere tehnic utilizarea cardurilor prealimentate pentru o gamă mai largă de scopuri.
• carduri cu plata acum (carduri de debit) – acesta conţine o bandǎ magneticǎ şi necesitǎ introducerea unui numǎr personal de identificare(PIN) în terminalul electronic, înainte de accesarea serviciului. Cele mai multe carduri de debit au douǎ funcţii principale: retregerea de numerar din distribuitoarele automate de numerar sau de la ATM-uri şi efectuarea plǎţilor la punctele de vânzare(EFTPOS);
• carduri cu plata mai târziu – în aceatǎ categorie sunt incluse:
a) carduri de credit
Conţin aceleaşi elemente prezentate la cardul de debit, dar principala sa caracteristicǎ o constituie deschiderea, în prealabil, a unei linii de credit pentru deţinǎtor. Debitul pe care deţinǎtorul îl înregistreazǎ faţǎ de emitent poate fi decontat parţial sau integral la sfârşitul unei perioade specificate. Soldul debitor care rǎmâne este considerat credit extins şi se percepe pentru el dobândǎ. Aşadar, cele douǎ funcţii principale îndeplinite de acest card sunt: instrument de platǎ (card de debit) şi facilitate de credit pe termen scurt.
b) carduri de comerciant (retailer card)
Sunt carduri emise de comercianţii care doresc să-şi asigure loialitatea clienţilor. Nu pot fi utilizate decât la punctele de vânzare controlate de emitentul cardului, de obicei lanţuri de magazine, staţii de benzină. Cardurile de comerciant sunt larg utilizate în S.U.A. şi mai puţin în Europa, cu excepţia Franţei.
c) carduri de cheltuieli (charge card)
Mai sunt numite şi carduri de cǎlǎtorie şi de petrecere a timpului liber şi sunt emise de cǎtre persoane nonbancare. Ele presupun existenţa unor linii de credit deschise pentru deţinǎtori şi extind practic credite pentru perioade de timp limitate, pentru care nu se percepe dobândǎ. Acestea permit deţinǎtorilor sǎ efectueze cheltuieli şi sǎ retragǎ numerar din ghişeele automate de bancǎ şi/sau ghişeele emitentului de card.
6) În funcţie de modul de funcţionare sunt:
• carduri pentru cumpărare de bunuri şi servicii şi pentru eliberare de numerar - se sprijină pe două entităţi specifice: centre de autorizare, organizate de bănci şi centre de prelucrare;
• carduri de debit, care debitează imediat contul posesorului ;
• carduri de cheltuieli - rambursarea obligaţiilor de plată se face lunar;
• carduri combinate - de genul cardurilor de călătorie.
7) În funcţie de gama de servicii oferite existǎ:
• carduri clasice - utilizate pentru retragere de numerar, credit şi garanţie;
• carduri VIP – emise pentru cheltuieli de minim 50.000 USD pe lună;
• carduri de societate - folosite pentru decontarea cheltuielilor ocazionate de deplasările personalului unei societăţi.
8) În funcţie de emitent existǎ:
•Carduri emise de bănci (cǎrţi bancare). Deoarece permit deţinătorilor să-şi procure o gamă foarte largă de bunuri, mai sunt denumite şi carduri universale.
Cardurile bancare sunt de mai multe feluri şi anume:
a) carduri pentru retrageri de numerar;
b) carduri naţionale pentru retragere de numerar şi pentru plăţi. Acestea la rândul lor sunt cu debit rapid sau debit ulterior (lunar, la dată fixă);
c) carduri internaţionale (Visa, EuroCard/MasterCard) care oferă şi asigurare în caz de accident, invaliditate, deces, contra pierderii şi furtului. Cardurile MasterCard oferă în plus şi asistenţă medicală;
d) carduri internaţionale de prestigiu care oferă servicii multiple: rezervare de camere la hoteluri, protecţie juridică, închirieri de maşini fără garanţie.
• Carduri emise de comercianţi (cǎrţi private) - deţin un segment important de piaţă. Marile firme comerciale emit propriile carduri clienţilor sǎi pentru a permite sau facilita plǎţi în vederea achiziţionǎrii de bunuri sau servicii exclusiv de la comercianţii emitenţi fǎrǎ a acorda accesul la un cont bancar. Aceste carduri sunt însǎ valabile numai în magazinele sau lanţul de magazine ale comerciantului sau a unui grup de comercianţi. Pentru a atrage clienţii, cardurile private trebuie sǎ fie mai atractive decât cele bancare. De aceea se oferǎ unele facilitǎţi şi servicii financiare. Cardul se emite de comerciant, gratuit, pe baza unei convenţii încheiate de acesta cu clientul. Plata se face fie din disponibilitǎţile clientului existente în contul de card la bancǎ, fie din credit acordat de comerciant pe o perioadǎ de pânǎ la un an. Toate aceste elemente se stabilesc prin convenţie. Plata din disponibilitǎţi poate fi imediatǎ sau platǎ amânatǎ la sfârşitul lunii. Plata din credit se poate face în mai multe variante: credit comercial acordat gratuit pe 10-15 zile de la livrare; credit pe 1-3 luni în limita unei anumite sume cu rambursarea în 2-3 tranşe; credit pe perioade mai mari de pana la 1 an, cu rambursarea lunarǎ; linie de credit permanentǎ cu reîntregirea acesteia de cǎtre client. Pentru atragerea clienţilor, marile magazine mai oferǎ celor care folosesc cardurile lor diverse facilitǎţi ca bonuri gratuite de cumpǎrǎturi de sǎrbǎtori, reduceri de preţuri în anumite perioade, parcǎri gratuite la magazinele firmei etc.
• Cardul hibrid (engl. dual card) este cardul care conţine atât bandǎ magneticǎ, cât şi microprocesor. Acestea permite efectuarea unor operaţiuni combinate, specifice fiecǎrui tip de card.
• Cardul co-branded este emis de o bancǎ împreunǎ cu o entitate care, de regulǎ, are ca obiect principal de activitate comerţul sau prestǎrile de servicii.
• Carduri emise de alte instituţii sau organizaţii specializate:
a) carduri acreditive internaţionale (Diners Club, American Express), la care comisionul este mai mare (3,5 %);
b) carduri emise de instituţii de credit;
c) carduri emise de companii petroliere;
d) carduri de abonament, emise de companii de transport;
e) carduri de identificare a posesorului, emise de firme de închirieri de maşini, agenţii de turism, hoteluri, cluburi.
2.4.2 Procesarea bancară a cardurilor
2.4.2.1 Emiterea cardurilor bancare
Orice persoană fizică sau juridică poate deveni posesoarea şi utilizatoarea unui card. În acest scop se va completa şi se va depune la ghişeele băncii emitente a cardului o cerere pentru emiterea unei cărţi de plată. Această cerere este un formular tipizat şi se distribuie în mod gratuit în cadrul serviciului specializat pentru activităţi cu carduri din cadrul unităţilor bancare teritoriale.
Emiterea cardurilor solicitanţilor, presupune parcurgerea următoarelor etape :
1) Prezentarea solicitantului la unităţile bancare şi completarea formularului de solicitare a cardului şi a cererii de deschidere a contului pentru operaţiuni cu carduri precum şi depunerea documentelor necesare aprobării acestei cereri;
2) Verificarea cererii de către bancă după care comunică solicitantului aprobarea/respingerea cererii pentru eliberarea cardului. În cazul aprobării cererii se comunică solicitantului decizia favorabilă, acesta fiind invitat la sediul băncii pentru: încheierea contractului, depunerea actelor necesare pentru deschiderea contului special pentru operaţiuni prin card, completarea fişelor cu specimene de semnături.
În cazul respingerii cererii aceasta poate fi bazată pe informaţii false, disponibilităţi insuficiente sau alte informaţii folositoare obţinute de personalul băncii. Pentru verificarea bonităţii clientului căruia banca îi emite cardul, societăţile emitente de asemenea instrumente de plată, pot apela la firmele specializate în acest scop.
3) Determinarea de către bancă a elementelor de personalizare , necesare emiterii cardului şi codificarea datelor personale;
4) În urma comunicării aprobării cererii de emitere a cardurilor solicitantul cardului semnează contractul de emitere şi depune fondurile necesare pentru constituirea disponibilităţilor şi garanţiile aferente. Pe parcursul perioadei de valabilitate a cardurilor responsabilitatea alimentării conturilor de card , precum şi a menţinerii fondurilor suficiente în acestea, revin în exclusivitatea posesorilor cardurilor .Contul prin care se pot face operaţiuni cu carduri este un “cont bancar care poate fi asemănat unui cont curent. În funcţie de practica doferitor bănci , acest cont poate fi un cont distinct denumit cont de card , sau un cont colateral contului de card ."
5) Eliberarea cardurilor către posesorii autorizaţi.
Distribuirea cardurilor se face la ghişeele băncii după depunearea sumelor reprezentând taxa de emitere, taxa anuală de utilizare a cardului şi constituirea palfonului minim lunar al disponibilităţilor în contul personal. Se stabileşte, totodată şi limita de creditare pentru fiecare posesor. La primirea cardului, titularul semnează în prezenţa lucrătorului băncii, pe verso-ul cardului, în spaţiul destinat semăturii. Acesta este specimenul de semătură ce va fi confruntat cu semăturile date de titular pe alte documente legate de utilizarea facilităţilor oferite de card (cec, chitanţă, facturi, etc.). Odată cu eliberarea cardului clientul primeşte şi instrucţiunile de utilizare.
Distribuirea PIN-ului se face înt-un plic sigilat odată cu primirea cardului personalizat.Codul personal de identificare aferent unui card, prescurtat – conform practicii internaţionale – PIN (Personal Identification Number), abreviere utilizată în limba română, este codul atribuit de emitent unui deţinător de acrd , cod pe care utilizatorul poate fi pus în situaţia de a-l reproduce, în vederea verficării identităţii deţinătorului, în cazul unei plăţi prin card deservită, de exemplu de un automat programabil. În cazul în care plata se face prin transfer electronic de date , PIN poate fi considerat ca echivalentul electronic al semnăturii deţinătorului.
Fiecare card e proiectat pe o perioadă de valabilitate (VISA 2 ani). După această perioadă cardul se reînoieşte din oficiu, cu excepţia cazurilor în care posesorul renunţă la reînoirea unui sau a mai multor carduri, caz în care are obligaţia de a anunţa în scris decizia sa cu minim 21 zile calendaristice înainte de încetarea valabilităţii cardului şi de a restitui personal cardurile respective băncii emitente.
Graficul de mai jos prezintă numărul de carduri emise pe judeţe, în ţara nostră (Anexa 2):
2.4.2.2 Acceptarea cardurilor bancare
Comercianţii şi prestatorii care doresc să beneficieze de plăţi prin card de la clienţii lor trebuie să intre în relaţii speciale cu băncile în acest sens. În acest context firmele se adresează băncilor cu solicitările de a fi acceptate în această calitate. După ce verifică activitatea comercianţilor, banca încheie cu aceştia contracte de acceptare a cardurilor ce cuprind termenii şi condiţiile de acceptare, drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile părţilor contractante. Clauza de acceptare trebuie să fie obligatorie şi necondiţionată.
Acceptarea la plată a cardurilor presupune dotarea punctelor comercială de vânzare cu dispozitive mecanice (imprinter) sau electronice (EPOS) de prelucrare a datelor de identificare a acestora; băncile mai pun la dispoziţia comercianţilor: formularele de documente de vânzare (de exemplu chitanţe de vânzare, role de hârtie), centralizatoare precum şi cu caracter prudenţial liste cu carduri interzise la acceptare.
Fiecărui comerciant i se atribuie un cod unic care conţine şi codul băncii emitente şi o limită de autorizare ( valoarea maximă a unei operaţiuni pentru acre nu este necesară obţinerea aprobării efectuării ei de la centrul de autorizare al băncii ) . Emitenţii, respectiv băncile, trebuie să asigure, deci servicii de autorizare a efectuării de operaţiuni cu carduri pentru comercianţii acceptaţi. Autorizarea constă în atestarea validităţii operaţiunii între un posesor autorizat şi un comerciant acceptant şi se face de Centrul de autorizare, organizat în cadrul biroului specializat al fiecărei bănci. În funcţie de nivelul limitei de acceptare sunt evidenţiate următoarele categorii de operaţiuni:
a) operaţiuni cu valoare mai mică decât limita de autorizare;
b) operaţiuni cu valoare mai mare decât limita de autorizare;
c) operaţiuni peste care limita de autorizare este zero.
În toate cele trei cazuri, comerciantul acceptant verifică atât identitatea posesorului cardului şi caracteristicile de securitatea ale acestuia, cât şi ultima listă a cardurilor interzise la acceptare şi care-i sunt furnizate de banca emitentă.
Ca o regulă generală, în mediul manual (punctele comerciale dotate cu imprintere ) pot fi acceptate numai carduri a căror elemente de identificare sunt scoase în relief (emborsate), permiţând prelucrarea acestora prin autocopiere pe chitanţe. În mediul automat (puncte comerciale dotate cu EPOS) pot fi acceptate atât carduri cu elemente de identificare scoase în relief cât şi carduri plate, deoarece prelucrarea elementelor de identificare se efectuează prin citirea benzii magnetice de pe reversul cardurilor sau a microprocesorului încadastrat în card. Dincolo de toate aceste caracteristici comune, comerciantul procedează diferit de la un caz la altul.
Operaţiunea de acceptare la plată a tranzacţiilor cu carduri se realizează prin parcurgerea următoarelor etape (care se regăsesc în cadrul schemei logice de acceptare din figura 2.3 ):
1.deţinătorul cardului solicită achiziţionarea unui bun sau serviciu de la comerciant;
2. comerciantul solicită autorizarea tranzacţiei către centrul de autorizare local /
internaţional;
3. centrul de autorizare transmite cererea de autorizare către banca emitentă a cardului;
4. banca emitentă verifică contul deţinătorului de card;
5. banca emitentă autorizează tranzacţia şi transmite informaţia către centrul de autorizare;
6. centrul de autorizare transmite codul de autorizare către comerciant;
7. comerciantul predă bunul sau prestează serviciul către deţinătorul cardului.
Schema logică a acceptării la plată a tranzacţiilor cu carduri este cea reprezentată în figura 2.3 în care semnificaţia cifrelor este indicată în descrierea etapelor prezentate anterior:
Figura 2.3:
Băncile emitente au dreptul de a refuza la plată contravaloarea documentelor de decontare. Refuzul se face:
- fie din iniţiativă proprie, în cazul în care se constată nerespectarea cerinţelor procedurii de acceptare a cardurilor, a celei de autorizare a operaţiunilor sau a modului de completare a documentelor;
- fie din iniţiativa posesorului, pe baza unei notificări în scris prin care se contestă valabilitatea documentelor.
Posesorul cardului îl poate utiliza în unul din următoarele scopuri (după cum rezultă din definiţia dată cardului): plată mărfurilor şi serviciilor; retragerea de numerar de la distribuitoarele automate sau de la ghişeele băncii, iar în cazul cardurilor inteligente pentru alte servicii.
Cardul trebuie să fie folosit de posesorul desemnat numai în concordanţă cu condiţiile de utilizare de care a luat la cunoştinţă în momentul emiterii cardului. Cardul în lei poate fi folosit numai de posesorul desemnat numai pe teritoriul României iar cele în valută numai în afara teritoriului României, în condiţiile respectării Regulamentului valutar al ţării. Posesorul principal este răspunzător din punct de vedere financiar faţă de bancă prin utilizarea cardului de către posesorul desenat. În tabelele prezentate anterior (Tabelul 2.1 si tabelul 2.2) se pot observa date statistice referitoare la utilizarea cardurilor în perioada 2003-2004.
2.4.3 Avantaje şi dezavantaje ale utilizării cardului
După tipul cardului (debit card sau credit card) pot fi identificate avantajele utilizării acestora, care se regăsesc la nivelul utilizatorului, al comerciantului cât şi al băncii emitente.
Pentru posesorii şi utilizatorii de carduri, pot fi evidenţiate o serie de avantaje. Dacă utilizatorul deţine un credit card, are avantajul de a alege momentul cumpărării bunurilor sau al serviciilor; are posibilitatea de a achita datoria faţă de bancă, fie integral la primirea situaţiei soldului, fie în rate lunare; comparativ cu plata prin CEC sau numerar, cardul prezintă un grad ridicat de securitate. Gama produselor şi serviciilor ce pot fi achiziţionate este foarte largă iar în multe ţări, legile pentru protecţia consumatorilor conferă un grad de protecţie celor care achită produsele prin credit carduri- posesorul obţine o recredotare în cazul în care produsele sun falsificate.
Dacă utilizatorul deţine un debit card, avantajele pot fi enumerate astfel: se elimină riscurile de furt aferente numerarului deoarece nu este nevoit să poarte asupra sa sume mari de bani pentru a achita mărfuri de valori mari; valoarea tranzacţiilor nu este limitată (comparativ cu cecurile) şi nu se completează nici un document; tranzacţia se realizează imediat.
Prin utilizarea credit cardului de către comercianţi, aceştia au garanţia plăţii, în sensul că se creditează imediat contul acestuia cu valoarea mărfurilor şi serviciilor vândute prin card, pe baza documentelor care atestă vânzările; aceşti comercianţi atrag un număr mai mare de clienţi; sunt eliminate riscurile pe care le antrenează utilizarea numerarului;
Debit cardul conduce la decontarea mai rapidă decât în cazul cecului; prin nelimitarea sumelor ce pot fi cheltuite de către clienţi, comercianţii îşi sporesc volumul vânzărilor; cheltuielile pentru asigurarea securităţii sunt mai reduse decât în cazul folosirii numerarului ca mijloc de plată, bana percepe vânzătorului taxe mai mici decât în cazul operării numerarului;
Pentru bănci avantajele utilizării credit şi debit cardurilor rezultă din faptul că credit cardurile generează pentru bancă dobânzi al căror nivel este mai mare decât dobânda la alte credite; comisioanele percepute de la comercianţii care acceptă achitarea mărfurilor şi serviciilor cu carduri sunt importante surse de venituri; volumul operaţiilor manuale, la nivelul băncii, se reduce considerabil,iar plăţile sunt garantate.De asemenea, debit cardurile conduc la reducerea cheltuielilor bancare legate de activitatea de la ghişee; există un grad ridicat de control asupra tranzacţiilor clientului în raport cu disponibilităţile din cont; creşterea gradului de automatizare a operaţiunilor, diminuarea operaţiunilor cu numerar; costurile bancare pentru operarea debit cardurilor sunt reduse comparativ cu cele aferente utilizării cecurilor sau numerarului.
Cardul a generat un întreg sistem de plăţi electronice prin care titularul are acces la credite cu dobândă preferenţială, cu câteva puncte procentuale mai mică decât dobânda percepută în mod curent la credite fără sa fie nevoie de garanţii speciale.
În ceea ce priveşte dezavantajele, putem menţiona vulnerabilitatea la pierdere, furt sau contrafacere a cardului, chiar şi în cazul utilizării PIN-ului.
Diferit de sistemele obişnuite de verificare (de către casier sau vânzător pe baza semnăturii, actului de identitate sau simplei recunoaşteri a clientului), sistemul TEF furnizează un mijloc automat de identificare a persoanei căreia fondurile îi sunt destinate. Majoritatea sistemelor pentru recunoaşterea cardului necesită şi introducerea numărului personal de identificare (PIN), specific fiecărui client al instituţiei financiare şi care trebuie furnizat sistemului pentru a se permite accesul la un cont bancar. Acest cod este singura modalitate de protecţie a utilizatorilor, fiind imposibil de a cunoaşte cine a iniţiat transferul prin faptul că PIN-ul a fost utilizat în mod corect. De aceea se are în vedere dezvoltarea şi a altor mijloace sigure de identificare: amprente, analiza semnăturii, voce etc.
Cărţile de plată cu microprocesor (Smart Card) reprezintă alternativa cea mai viabilă la metodele de asigurare a securităţii.
În activitatea de TEF sunt utilizate reţele de telecomunicaţii prin telefon, satelit sau alte modalităţi, acestea fiind susceptibile de a fi virusate sau interceptate. De exemplu, în situaţia în care un dispozitiv ATM este conectat la computerul central al băncii prin intermediul unei linii telefonice, aceasta poate fi interceptată şi astfel să se realizeze dirijarea echipamentului. Chiar şi în cazul în care comunicarea dintre ATM şi computerul băncii se face în sisteme de coduri, răufăcătorii pot decoda informaţiile în timpul transmiterii, ca şi numărul cărţii sau PIN-ului clientului pe care le pot utiliza în tranzacţii frauduloase. Aceleaşi probleme pot apărea şi în cazul transferului prin intermediul distribuitoarelor de numerar, a terminalelor POS, terminalelor Home-Banking, telefonului. Pentru prevenirea acestor situaţii, instituţiile financiare au recurs la codificarea informaţiilor transmise telefonic. Totuşi activitatea de codificare este deosebit de costisitoare şi sofisticată, în acelaşi timp schemele de codificare putând fi necorespunzătoare.
În aceste condiţii au fost adoptate unele măsuri proprii de securitate cum ar fi: limitarea valorii şi numărului retragerilor de numerar, limitarea numărului de încercări pentru utilizatorii ce introduc greşit PIN-ul, observarea modului de utilizare a sistemelor TEF pentru detectarea utilizării suspicioase a cardurilor, asigurarea unor linii telefonice gratuite ( 24 de ore pe zi), prin care clienţii să poată anunţa instituţia financiară în legătură cu pierderea sau furtul cărţii de plată.
Cardul bancar reprezintǎ unul dintre cele mai importante segmente de servicii şi produse ale pieţei financiare din România. Românii cǎlǎtoresc în alte ţǎri fie pentru afaceri, fie pentru turism cultural, dar şi pentru recreere (plajǎ, distracţie). În toate aceste cazuri, dar şi în ţarǎ, românii s-au obişnuit sǎ utilizeze cardul ca mijloc de platǎ.
CAPITOLUL III. PLĂŢI ŞI TRANSFERURI ELECTRONICE
3.1 Plăţile electronice
3.1.1 Implementarea sistemului de plăţi electronice
Relaţiile dintre bancă şi client au fost radical schimbate de progresele înregistrate în domeniul informaticii şi al telecomunicaţiilor. Într-o societate în care timpul devine o marfă tot mai scumpă, iara aglomeraţia urbană şi de trafic reprezintă deja realităţi cotidiene, clienţii încep să solicite băncilor canale de distribuţie mult mai uşor accesibile. Tot mai multe bănci au înţeles această realitate şi au răspuns clienţilor prin implementarea sistemului de plăţi electronice.
Literatura de specialitate defineşte plăţile electronice ca fiind o formă electronică, complet informatizată şi automatizată, de organizare a relaţiilor de plăţi între participanţii la o tranzacţie, pe baza unui set de reguli şi proceduri operatorii. Conceptul de plată electronică se referă la transferul electronic de fonduri, interschimbul de date electronice, transferul de instrucţiuni de plată şi confirmarea plăţii.
Tranzacţiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintr participanţii la aceste tranzacţii sunt reglementate de Regulamentul BNR nr.4/2002. Conform legislaţiei, plata electronică reprezintă orice operaţiune de plată iniţiată prin intermediul instrumentelor de plată electronică prin care se pot retrage sume în numerar, efectua plăţi pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii, plata obligaţiilor către autorităţile administraţiei publice şi transferuri de fonduri între conturi.
Începând cu al doilea trimestru al anului 2005, a fost înlocuit ă aproape în totalitate infrastructura de plăţi din România. Astfel, în luna aprilie 2005, a intrat în funcţiune sistemul ReGis pentru plăţile de mare valoare, cu procesare pe bază brută şi decontare în timp real, deţinut şi operat de Banca Naţională a României. Sistemul ReGis procesează în condiţii de securitate şi cu risc de decontare minim, plăţile de mare valoare sau urgente, care reprezintă peste 90% din totalul fondurilor vehiculate prin sitemele de plăţi şi decontări din România.
În mai 2005, intră în funcţiune site-ul SENT, casa de compensare automată, care a preluat procesarea ordinelor de plată interbancare. Sistemul, deţinut şi operat de TransFond, procesează automat plăţile de mică valoare. Au rămas în afara sitemului doar instrumentele de debit, respectiv cecuri, cambii şi bilete la ordin. Ca agent autorizat al Băncii Naţionale a României, TransFond realizează prin intermediul celor 42 de sucursale, compensarea manuală a instrumentelor de plată de debit pe suport hârtie şi decontarea în sistemul ReGis a poziţiilor nete rezultate.
Cea de-a treia componentă a sistemului-sistemul de procesare a operaţiunilor cu titluri de stat, SaFir-a intrat în funcţiune în luna octombrie a anului 2005. SaFir, sistemul de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu titluri emise de Ministerul Finanţelor Publice şi gestionate de Banca Naţională a României. Numărul şi valoarea operaţiunilor procesate de caest sistem sunt incă reduse, dar sitemul este important prin suportul pe care îl acordă celorlalte două siteme de plăţi interbancare, prin gestiunea garanţiilor aferente decontărilor.
În ceea ce priveşte avantajele pe care le are noul sistem electronic de plăţi, trebuie precizat că, pe lângă avantajele operaţionale dintre care enumerăm un mai bun management de risc şi de lichiditate, creşterea eficienţei şi operativităţii activităţii de plăţi, precum şi gradul de securizare sporit al tranzacţiilor interbancare, se adaugă şi adoptarea unei noi politici de comisionare a Băncii Naţionale a României, favorabilă participanţilor la cele trei sisteme ( ReGis, SENT, SaFIR). Politica de comisionare este un criteriu important în apreciere a eficienţei sistemului.(Anexa 3)
Astfel, s-a decis reducerea treptată a comisioanelor aferente participării la Sistemul Electronic de Plăţi, luând în calcul perioada necesară pentru amortizarea investiţiilor realizate de comunitatea bancară din România pentru acest proiect. În acest sens, operaţionalizarea sistemelor ReGIS şi SENT a însemnat reducerea comisioanelor aferente tranzacţiilor procesate şi decontate prin aceste sisteme cu 25 la sută faţă de comisioanele practicate până la acest moment, urmând a se analiza posibilitatea de a aplica o altă reducere la cuantumul acestora în viitorul apropiat cu aproximativ 33 la sută. Acest lucru ar semnifica exonerarea de plată a primitorului plăţii, cu efect benefic asupra tuturor recipienţilor de plăţi în general, şi a Ministerului Finanţelor Publice în special.
Obiectivele majore urmărite prin implementarea Sistemului Electronic de Plăţi au fost:
a) reducerea riscurilor financiare;
b) reducerea perioadei decontării;
c) automatizarea procesării;
d) dematerializarea instrucţiunilor;
e) îmbunătăţirea gestiunii lichidităţii;
f) reducerea costurilor operaţionale
g) compatibilitate cu sistemele din Uniunea Europeană.
Implementarea Sistemului Electronic de Plăţi, un proiect care a durat doi ani şi jumătate, a fost finalizată în cursul anului 2005 şi a implicat eforturi susţinute din partea comunităţii bancare din România, Banca Naţională a României, Trezoreria Statului, Societatea de Transfer de Fonduri şi Decontări - TransFonD, ca operator al sistemului de transfer de fonduri din România.
3.1.2 Instrumente electronice de plată
Instrumentele de plată electronică se împart în instrumente de plată la distanţă (cardul, ordinul de plată electronic, cecul electronic) şi instrumente de plată de tip monedă electronică aşa cum este portofelul electronic. Primele dintre acestea dau posibilitatea deţinătorului de a avea acces mai uşor la fondurile din contul său, utilizându-le fie pentru efectuarea de plăţi, fie pentru transferuri de fonduri. Instrumentele de plată de tip monedă electronică nu permit accesul direct la contul din bancă, ci numai la un depozit electronic constituit anterior. Dintre aceste instrumente de plată putem aminti chip-cardul, memoria unui calculator sau alt dispozitiv electronic pe care sunt stocate unităţi valorice de monedă din care se pot face plăţi către altă entitate care acceptă aceasta modalitate de plată.
3.1.2.1 Ordinul de plată electronic
Este o versiune a ordinului de paltă pe suport hârtie care se dematerializează atunci când intră în sistemul de plăţi electronice. Ordinul se prezintă sub forma unui mesaj electronic în care sunt cuprinse, într-o anumită ordine, informaţiile necesare pentru efectuarea plăţii astfel:(Anexa 4)
Mesajul electronic se editează de emitent dacă dispune de infrastructura necesară (PC, echipament de transmisie, echipamente automate de criptare/decriptare şi cheile private şi publice pentru semnătura electronică), iar în cazul în care emitentul nu dispune de aceste echipamente se poate emite un instrument de plată pe suport hârtie care se transformă în mesaj electronic de către banca emitentului. La banca emitentă, ordinul de plată electronic se validează şi se supervizeză de o altă persoană ( şeful de serviciu sau contabilul şef ), conform principiului bancar al „celor patru ochi”, după care se transmite centralei băncii comerciale pentru lansarea în sistemul de plăţi interbancare.
Circuitul ordinului de paltă electronic este asemănător cu cel al ordinului de plată pe suport hârtie cu deosebirea că este mai rapid, datorită posibilităţii tehnologice de transfer şi procesare automată şi apoi de decontare în timp real.
3.1.2.2 Cecul electronic
Cecul electronic reprezintă un instrument de plată electronică care elimină existenţa suportului de hârtie în decontarea tranzacţiilor internaţionale, înlocuind cecul tradiţional cu un echivalent electronic. Cecurile electronice au fost dezvoltate printr-un proiect al lui FSTC-Financial Services Technology Consortium, proiect care a urmărit păstrarea caracteristicilor cele mai bune ale cecului tradiţional, îmbunătăţirea anumitor funcţiuni şi propunerea unui sitem de plăţi prin internet.
Cecurile electronice sunt create pentru a realiza plăţi şi alte funcţii financiare ale cecurilor pe hârtie, prin utilizarea semnăturilor digitale şi a mesajelor criptate, pe suportul reţelei Internet. Sistemul funcţionează întocmai ca circulaţia clasică a cecului, deosebirea constând în faptul că între debitor, creditor şi băncile acestora nu au loc circuite ale documentelor, ci numai un schimb de mesaje electronice însoţite de semnături electronice, proceduri de autentificare, criptare de informaţii etc.
Cecurile electronice (e-checks) sunt bazate pe faptul că documentele electronice pot substitui hârtia, iar semnăturile digitale cu chei publice pot substitui semnăturile olografe.
Tranzacţia de plată debutează cu trimiterea de către încasator a unei facturi către plătitor. La sosirea momentului pentru plata unei facturi, informaţiile referitoare la această factură sunt trimise de la sistemul încasatorului, iar aceste date sunt utilizate pentru a crea un cec. Acest cec electronic include informaţii din cecuri obişnuite precum numele încasatorului, suma şi data. Pentru a semna e-cecul, plătitorul introduce codul PIN pentru a debloca smart-cardul ce deţine „carnetul de cecuri”. Cecul electronic semnat şi factura sunt transmise către încasator prin e-mail sau printr-o tranzacţie web. Încasatorul verifică semnătura plătitorului din e-cec şi factură, separă informaţiile facturii şi pune suma plătită în contul de primire. Încasatorul introduce codul său PIN pentru deblocarea smart-cardului sau utilizează acest carnet electronic de cecuri pentru a aproba e-cecul şi semnează un depozit electronic pentru a încasa sume din e-cec. Cecul aprobat este dat mai departe băncii încasatorului pentru depozitare. Banca plătitorului verifică dacă cecul electronic transmis nu este duplicat, dacă certificatul certificatul încasatorului şi contul sunt încă valide, după care depozitează e-cecul în contul de stocare a cererilor plătitorului. În final, plătitorul primeşte un articolcare descrie întreaga tranzacţie.
Figura 3.1 prezintă circuitul cecului electronic:
Figura 3.1:
Avantajele acestui sistem constau în validarea automată, decontarea rapidă, eliminarea riscului pierderii atât pentru client, cât şi pentru bănci, eliminarea riscului uman de procesare, folosirea standardelor internetuluide transmisie şi securitate. Dezavantajele ar fi costurile pentru investiţii, tipice internetului.
3.1.3 Semnătura electronică
Sustituirea identităţii continuăsă fie una dintre cele mai răspândite infracţiuni pe internet şi a fost apreciată ca fiind de importanţă maximă de către consumatorii de pretutindeni. Posibilitatea de validare a identităţii ajută consumatorii să se protejeze împotriva furtului de identitate. Derularea afacerilor prin intermediul reţelei internet şi schimbul de date pe suport electronic, necesită existenţa aceluiaşi sentiment de încredere şi securitate al partenerilor care încheie o tranzacţie la fel ca în cazul comerţului clasic. Acest sentiment poate fi dat de folosirea semnăturii electronice.
Efectul produs prin aplicarea semnăturii este asimilat semnăturii olografe şi ştampilei aplicate unui document în formă fizică.
În România, cadrul juridic este asigurat prin Lrgea nr. 455/2001 privind semnătura electronică şi prin Hotărârea de Guvern nr.1259/2001 privind Normele tehnice şi metodologice de aplicarea a dispoziţiilor legale. Articolul 4, punctul 3 al legii defineşte semnătura electronică ca fiind: ”date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare”. Aşadar, semnătura electronică reprezintă rezultatul imaterial al asocierii între mai multe elemente tehnice şi dispozitive hardware şi software, coroborate cu exercitarea atribuţiilor furnizorului de certificare. Semnătura electronică poate fi asemănată cu un cod personal care se ataşează la un e-mail sau alt document trimis electronic de la un calculatorla altul, fie prin internet, fie printr-o reţea de calculatoare. Codul este emis de furnizorul de servicii de certicare şi poate fi folosit de către o singură persoană. Avantajele pe care le conferă semnătura electronică în domeniul bancar se referă la comunicarea rapidă cu clienţii, asigurarea confidenţialităţii datelor, siguranţa şi uşurinţa în utilizare, precum şi o bună circulaţie a informaţiilor între centrală şi unităţile bancare.
Semnătura electronică poate fi simplă sau extinsă. Semnătura simplă reprezintă o combinaţie aleatoare de date electronice specifice unei singure persoane şi este cunoscută sub numele de cheie privată. Cheia se emite de o entitate legală care pentru autentificare atribuie un nou cod, specific acestei instituţii, denumit cheie publică. Combinaţia dintre cheia publică şi cea privată reprezintă semnătura electronică extinsă care se utilizează pentru semnarea documentelor.
Instituţiile financiare utilizează infrastructura cheilor publice pentru a asigura autentificarea clienţilor, integritatea şi confidenţialitatea datelor şi reducerea riscurilor de repudiere a tranzacţiilor. De regulă, băncile folosesc tehnologia criptării simetrice (cheia privată) pentru a securiza mesajele şi tehnologia criptării asimetrice (cheia privatăşi cheia publică) pentru a le decripta. Avantajul cheilor publice constă în faptul că reduce riscurile asociate parolelor şi PIN-urilor care trebuie protejate şi ţinute secrete, iar dezavantajul îl constituie faptul că procedeul este mai greoi şi mai costisitor de implementat.
Cerinţele pentru securizarea informaţiilor prin internet au condus la dezvoltarea pieţelor de chei publice şi private dar şi la apariţia autorităţilor de certificare, ca entităţi de verificare a identităţii în spaţiul electronic. Autoritatea de certificare autentifică cheia publică prin distribuirea ei odată cu un certificat calificat semnat digital care face legătura dintre un nume de persoană şi o cheie publică.
Certificatele digitale emise de o entitate autorizată atestă faptul că cheia publică şi cheia privată corespondentă sunt atribuite unei persoane. De fiecare dată când clientul stabileşte legătura cu banca, se transmite semnătura electronică, iar banca verifică dacă certificatul este valid, identifică şi autorizează clientul şi validează operaţiunea bancară. În literatura de specialitate, procedura de eliberare a unei semnături electronice se compară ca finalitate şi fluiditate cu procedura de eliberare a unui act de identitate, rolul instituţiei publice care eliberează actul fiind îndeplinit de furnizorul de servicii de certificate.
3.1.4 Canale alternative de plăţi electronice
Dezvoltarea comunicaţiilor a permis băncilor să ofere clienţilor servicii de 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână, fără să mai fie necesar ca aceştia să se prezinte la sediile unităţilor bancare. Deşi sistemul electronic de plăţi interbancare a intrat în funcţiune de o scurtă perioadă de timp, tot mai mulţi clienţi apelează la servicii de tip home-banking, internet-banking sau la carduri.
3.1.4.1. Mobile banking
Operaţiunile bancare prin telefonul mobil (mobile banking) au apărut în ultimii ani ai deceniului trecut si reprezintă o alternativă a internetului în sensul că se pot transmite instrucţiuni bancare din orice loc si în orice moment prin telefonul mobil, deci fară un terminal PC conectat la o reţea. Mobile banking-ul (m-banking) este un canal de operare de către un posesor de telefon mobil care poate transmite mesaje scrise la o bancă pentru obţinerea de informaţii şi efectuarea de operaţiuni bancare şi poate primi mesaje scrise sau sonore de răspuns. Mobile banking-ul face parte din categoria plăţilor electronice pentru persoanele fizice, posesoare de carduri, care se adresează numai băncii emitente a cardului. În România, mobile banking-ul a fost introdus în 1999, iar în prezent operează numai la câteva bănci.
Serviciile bancare oferite prin telefonia mobilă folosesc tehnologii standard privind plăţile prin carduri, precum şi tehnologii standard sau vocale pentru operaţiuni de transfer între conturile curente şi cele de card şi consultanţă bancara. Tranzacţiile sunt iniţiate în baza calităţii de deţinător de card şi de cont curent pe care clientul o are faţă de bancă. Operaţiunile bancare care se pot efectua prin m-banking sunt următoarele:
a) consultare privind soldul conturilor de card (disponibil sau credite) şi limita de creditare disponibilă;
b) consultare privind produsele şi serviciile bancare: depozite, credite, dobânzi, scoring, cursuri valutare etc;
c) efectuarea de plăţi intrabancare pentru servicii furnizate de anumite companii;
d) transfer de fonduri (în lei şi valută) între conturile de card şi între contul curent şi cel de card;
e) obţinerea unui extras de cont si lista ultimelor 5-10 tranzacţii;
f) solicitarea blocării contului de card în cazul pierderii/furtului cardului;
g) avertizarea clientului la tranzacţiile efectuate din contul său de card la
ATM sau POS peste o anumită sumă;
h)avertizarea clientului la epuizarea disponibilului, limitei de creditare
sau modificarea limitei de creditare.
Serviciile bancare sunt disponibile pe întreaga perioadă de valabilitate a cardului, iar aria de utilizare este zona în care operează reţeaua de telefonie mobilă.
Pentru efectuarea operaţiunilor de m-banking, clientul trebuie să posede un telefon mobil WAP (Wireles Aplication Protocol) şi să aibă un abonament pentru acest serviciu la reţeaua de telefonie mobilă. În vederea utilizării serviciilor m-banking, clientul trebuie să încheie o convenţie cu banca emitentă a cardului în care se prevăd drepturile şi obligaţiile părţilor, un user name şi o parolă ca elemente de securitate, precum şi alte caracteristici de tehnică operativă specifice serviciului. Tehnica de lucru are şi anumite restricţii in sensul că plăţile pentru servicii sunt limitate numai la companiile care au acceptat transferul de fonduri prin reţeaua de telefonie mobilă la care este abonat clientul şi au conturi la banca emitentului de card.
Întrucat ecranul telefonului este destul de mic se foloseşte o structurare a mesajelor folosind simboluri şi cifre, ca de exemplu: SC sold cont, TF transfer fonduri, CD card debit, CC card credit, NC număr cont (cifre), S suma (cifre) etc. Lista mesajelor structurate se transmite clientului de către bancă la semnarea convenţiei cu instrucţiunile de folosire. Pentru efectuarea operaţiunilor se urmăreşte meniul afişat, pas cu pas şi în final se apasă pe tasta “enter”. După tastarea mesajului apare pe ecran “send to” pentru care se tastează codul reţelei şi se apasă pe tasta “ok”.
În cadrul băncii, operaţiunile sunt mult mai laborioase, cele mai importante fiind autentificarea şi validarea. Autentificarea se referă la recunoaşterea clientului în funcţie de user name şi parolă. În practică, parola se schimbă din timp în timp pentru a se evita eventuale interceptări a acesteia. Pentru securitatea internă a operaţiunilor, fiecare client primeşte un cod care este cunoscut numai de administratorul de cont, astfel că nimeni nu poate accesa contul clientului în afară de persoanele autorizate. Validarea constă în verificarea disponibilului din cont după care se poate executa instrucţiunea de plată. În ce priveşte serviciul vocal, acesta se foloseşte în special pentru operaţiuni de consultanţă bancară (disponibil în contul de card şi limita de creditare, scoringuri pentru diferite credite privind persoanele fizice, informaţii pentru diverse produse şi servicii bancare, informaţii despre unele tranzacţii efectuate, informaţii pentru comercianţii care au POS şi primesc carduri emise de bancă, informaţii Western Union pentru persoanele care aşteaptă un transfer de bani din străinatate etc), precum şi viramente între două conturi de card sau între un cont de card şi un cont curent.
3.1.4.2 MultiCash
MultiCash face parte din categoria produselor informatice pentru realizarea de operațiuni bancare electronice prin utilizarea unui calculator personal conectat la rețeaua telefonică prin intermediul unei conexiuni modem. Produsul MultiCash se adresează mai mult persoanelor juridice şi asigură efectuarea de plăți interne, plăți internaționale, obținerea unor informații de cont şi optimizarea administrării resurselor băncii. În România, produsul a fost introdus in anii 1999-2000 şi este folosit de mai multe bănci – BCR, BRD - Groupe Société Générale, Raiffeisen Bank, ING, ABN Amro, la care sunt conectate cca 700 de companii.
Produsul MultiCash dispune de trei module: unul pentru bancă, altul pentru clienți şi o interfață pentru sistemul informatic al băncii. Modulul pentru bancă asigură gestionarea comunicațiilor cu clienții, autentifică utilizatorii în raport cu drepturile de acces şi semnăturile electronice şi realizează procesarea operațiunilor bancare; modulul pentru clienți gestionează comunicarea dintre clienți şi banca şi permite selectarea aplicațiilor disponibile cum sunt: cash management, plăți interne, plăți internaționale, operațiuni cu titluri de valoare, acreditive, informații privind conturile, tranzacțiile, etc.
Modulele produsului multicash sunt prezentate în figura 3.2:
Figura 3.2:
Funcția modulului de bază este de cash management, adică de administrare generală a programului, vizualizarea şi tipărirea informațiilor primite de la bancă (conturi, extrase de cont, solduri si tranzacții), precum şi stocarea acestora în baza de date a clientului, ceea ce permite consultarea datelor în orice moment fără a mai fi necesară o conexiune on-line cu banca.
Funcțiile modulelor de plăți interne şi plăți internaționale sunt de a crea ordinele de plată pe baza informațiilor din bazele de date ale clientului(bănci, conturi, ordonatori de plăți, beneficiari). Ordinele de plată create şi aprobate se stochează într-un fişier de plăți la client care apoi se transmit la bancă prin rețeaua SWIFT. Pentru transmitere se foloseşte o alta parolă de comunicații care este diferită de cea individuală de utilizator. Toate operațiunile efectuate se înscriu într-un jurnal care oferă un istoric al folosirii modulului. Funcția modului bancar este de autentificare şi validare a instrucțiunilor de plată, precum şi de retransmitere a acestora la banca beneficiarului. Fişierele primite de la clienți se regrupează de bănci externe, se adaugă informațiile privind modul de suportare al comisioanelor şi se verifică dacă toate informațiile obligatorii sunt complete şi corecte. Fişierele pregătite rămân în aşteptare până la primirea aprobării după care se transmit, într-o formă codificată, prin rețeaua SWIFT.
Securitatea aplicației este asigurată la două nivele: al programului client şi al procedurii de comunicare cu banca. La nivelul programului client, securitatea este asigurată prin user name şi parolă individuală, utilizatorul având acces numai la funcțiile şi meniurile care i-au fost atribuite de bancă. La nivelul procedurii de comunicare, securitatea tranzacției este dată de procedura de criptare şi decriptare cu schimbarea cheilor publice. Fiecare client deține cheia sa de criptare care se modifică după fiecare comunicare cu banca. Suplimentar există şi semnătura electronică. Fiecare client dispune de cheia sa privată cu care semnează electronic fişierele de plată care se transmit. Banca verifică această semnătura cu ajutorul cheii publice pereche.
Produsul MultiCash s-a dovedit viabil şi eficient pentru persoanele juridice şi s-a răspândit rapid în sistemul bancar. Asociat cu sisteme performante de plăți şi de transfer asigură decontarea între parteneri într-un timp scurt şi cu un grad ridicat de securitate.
3.2 Transferuri electronice de fonduri
3.2.1 Transferuri de valori mari
3.2.1.1 Sistemul TARGET
Apariţia monedei unice în Europa este cel mai important eveniment în cadrul sistemului monetar internaţional după devalorizarea dolarului S.U.A. şi dispariţia sistemului de la Bretton Woods din anii ´70. La 1 ianuarie 1999 Europa a intrat într-o nouă eră reprezentată prin înfiinţarea şi funcţionarea efectivă a Uniunii Economice şi Monetare (UEM) şi lansarea EURO ca monedă unică a Uniunii Europene . În cadrul Uniunii Monetare Europene rolul central revine Băncii Centrale Europene, ea reprezentând cea mai înaltă autoritate monetară din zona euro. La fel ca Rezerva Federală în Statele Unite ale Americii, Bundesbank-ul în Germania, Banca Centrală Europeană este „emitentul şi paznicul constituţional al euro".
Fiind succesorul instituţional al institutului Monetar European, Banca Centrală Europeană a fost infiinţată la 1 iunie 1998 şi a devenit operaţională la 1 ianuarie 1999, când a preluat autoritatea exclusivă pentru zona euro în domeniul politicii monetare.
În perioada premergătoare înfiinţării Băncii Centrale Europene, 11 bănci centrale naţionale formulau politica în zona euro, iar de la Banca Centrală a Irlandei şi până la Bundesbank-ul Germaniei, se stabileau independent ratele naţionale ale dobânzilor.
În 1994, a fost infiinţat Institutul Monetar European cu scopul ca, ulterior, să fie transformat într-o bancă centrală operaţională. Acest obiectiv a fost îndeplinit la 1 iunie 1998, când s-a transformat în Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt, în Germania. Astfel, a fost creat Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) care include în structura sa atât Banca Centrală Europeană, cât şi Băncile Centrale naţionale ale statelor membre ale Uniunii Economice şi Monetare.
Implementarea unei politici monetare uniforme presupune atât armonizarea instrumentelor monetare, cât şi integrarea pieţelor naţionale interbancare. Băncile trebuie să fie în masură să efectueze tranzacţii băneşti transfrontaliere, în euro, la fel de bine ca şi pe piaţa internă. De aceea, Institutul Monetar European a elaborat un nou sistem de plăţi, denumit TARGET (Trans European Automated Real Time Gross Settlement Express Transfer) care permite decontarea cu sistemele naţionale RTGS în întreg spaţiul EURO.
Înfiinţat în baza Directivei nr. 97/5/EC/27 ianuarie 1997 a Parlamentului European, sistemul TARGET asigură o derulare, extrem de rapidă, a plăţilor între ţările membre ale Uniunii Europene. De asemenea, prin înfiinţarea acestui sistem s-au urmărit:
- asigurarea funcţionării unei pieţe monetare europene;
- promovarea unei politici monetare commune;
- eficientizarea plăţilor internationale în cadrul uniunii;
- asigurarea unui mecanism sigur pentru plăţile din cadrul uniunii;
- realizarea unui management eficient al lichidităţilor.
Sistemul TARGET este alcătuit din 15 sisteme naţionale de plăţi RTGS (Naţional Real Tine). La sistemul TARGET au acces şi ţările membre ale uniunii monetare care şi-au ajustat propriile sisteme astfel încât să poată efectua plăţi, atât în monedele lor naţionale, cât şi în euro.
La începutul anului 1997 a demarat, simultan, construirea sistemului TARGET în cadrul fiecărei bănci naţionale, iar din semestrul al doilea al aceluiaşi an a început testarea fiecărui modul a sistemului, testare ce s-a realizat pe parcursul a 18 luni. Din semestrul al doilea al anului 1998 s-a efectuat, timp de 6 luni, testarea întregului sistem, testare ce a cuprins toate modulele şi procedurile de lucru. În urma acestui test final, sistemul TARGET şi-a demonstrat buna funcţionalitate asigurând rapiditate, exactitate şi securitate. Sistemul TARGET este conceput astfel încât o plată iniţială să se finalizeze în maximum câteva minute. Acest interval de timp, denumit timp de operare, începe în momentul în care se realizează debitarea contului celui ce trimite banii şi se finalizează în momentul în care se creditează contul beneficiarului transferului.
În scopul asigurării securităţii maxime a informaţiilor, a unei viteze de lucru optime şi a unei capacităţi de procesare corespunzătoare, pentru transfer se utilizează sistemul S.W.I.F.T. Fin (Society for Worldwide Interbank Financial Telecomunication).
Prin urmare, accesarea sistemului şi adresarea unei plăţi se efectuează pe baza unei adrese construite pe modelul SWIFT, care, pe lângă codul de adresare a mesajului, este necesar ca fiecare instituţie de credit să aibă deschis un cont, la banca centrală naţională, prin care să deruleze tranzacţiile TARGET.
Adresa instituţiei de credit se construieşte respectându-se următoarea structură:
poziţiile 1-4 – codul de identificare al băncii;
poziţiile 5-6 – codul ţării;
poziţiile 7-8 – codul localităţii;
poziţiile 9-11 – codul filialei.
Odată cu confirmarea, de către sistem, a adresei de destinaţie are loc, instantaneu, creditarea contului beneficiarului, care poate dispune imediat de bani. Sistemul TARGET, prin modul în care este conceput, asigură o gestiune zilnică, corespunzătoare, a lichidităţilor băncilor centrale naţionale. Pe baza principiului conform căruia încasările din cursul unei zile operative aparţin băncii receptoare, sumele primite de la un sistem naţional pot fi utilizate pentru plăţi către acelaşi sistem, în aceeaşi zi. În cursul unei zile operative, prin tranzacţiile TARGET nu este necesară asigurarea unei lichidităţi imediate. Este posibilă derularea unei plăţi prin existenţa unei poziţii deschise a unui participant.
În scopul asigurării unei operativităţi sporite derulării plăţilor, prin acest sistem, şi pentru a putea beneficia de facilităţile de plată prin poziţii deschise, băncile participante trebuie să dispună de garanţii colaterale. În baza acestor garanţii, băncile participante pot beneficia zilnic de credite gratuite, acordate de către băncile centrale naţionale.
Garanţiile aferente creditelor acordate în euro se stabilesc de către fiecare bancă centrală naţională şi pot proveni şi de la alte bănci centrale. Mecanismul de creditare, prezentat succint mai sus, reprezintă o componentă principală a sistemului de politică monetară implementat de băncile centrale naţionale la recomandarea Băncii Centrale Europene.
Noua generaţie, TARGET2, va înlocui actualul sistem, prin centralizarea tuturor sistemelor RTGS (Real Time Gross Settlement) locale într-un sistem central RTGS. TARGET2 va asigura un nivel armonizat al serviciilor, în baza unei infrastructuri IT integrate. Va fi adoptată o structură de preţ unică, aceleaşi mecanisme de preţ aplicându-se pentru plăţi domestice şi internaţionale. TARGET2 va fi un sistem capabil să se adapteze rapid la schimbările viitoare, generate de lărgirea zonei EURO .
Principalele inovaţii aduse de TARGET 2 sunt:
- Consolidarea infrastructurii tehnice, prin realizarea unei platforme tehnice unice, numită Single Shared Platform (SSP);
- Servicii flexibile şi instrumente de administrare a lichidităţilor;
- Suport pentru plăţi programate;
- Interacţiunea cu sistemele vechi, prin interfeţe standardizate;
- Măsuri sporite de asigurare a continuităţii operationale, prin adoptarea arhitecturii multi-regiune / multi-site
- Servicii de informaţii, control şi monitorizare.
TARGET2 va oferi tuturor băncilor europene, indiferent de ţara în care se află, aceeaşi calitate a serviciilor, aceeaşi funcţionalitate şi interfeţe, precum şi aceeaşi structură de preţ. Conectarea la TARGET2 se va face utilizând serviciile şi standardele SWIFTNet: SWIFTNet FIN pentru schimbul de plăţi şi serviciile SWIFTNet InterAct, Browse şi FileAct pentru informaţii, control şi monitorizare. Vor exista două tipuri de participanţi în TARGET2: direcţi şi indirecţi. Participanţii direcţi vor avea un cont RTGS în modulul de plăţi al TARGET2, cu acces la informaţii în timp real şi monitorizare, fiind responsabili pentru administrarea lichidităţilor proprii şi capabili să ofere o conexiune pentru alte instituţii ca participanţi indirecţi.
3.2.1.2 Sistemul SWIFT
Fiecare bancă trebuie să aibă relaţii strânse cu o serie de corespondenţi sau clienţi şi cu care să comunice în timp operativ. Până nu demult, reţeaua de comunicaţii interbancare se limita la corespondenţa clasică (poştală) sau telex. În cadrul relaţiilor interbancare internaţionale, corespondenţa poştală presupunea timp, riscuri sau cheltuieli ridicate (în cazul curierului rapid), iar telexul era prea costisitor.
Datorită amplificării schimburilor comerciale internaţionale şi implicit a tranzacţiilor financiare, băncile au conştientizat faptul că metodologia desfăşurării operaţiunilor cu străinatatea, bazată pe circulaţia efectivă a hârtiilor-documente era depăşită.Valorificând rezultatele progresului informaticii şi telecomunicaţiilor, marile bănci americane au construit reţele private de legatură. Demersul lor nu a rezolvat decât parţial problemele generate de relaţiile interbancare internaţionale.
Transferurile de informaţii în general şi de bani în special necesită îndeplinirea de către sistemul de transfer şi procedurile aferente a trei condiţii esenţiale, şi anume: rapiditate, securitate, un cost de transfer scăzut. Pentru a îndeplini aceste condiţii, la 3 mai 1973 a fost creată la Bruxelles, de către 239 bănci din 15 ţări, o societate de drept belgian denumită SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecomunication).SWIFT este, de fapt, sigla unei societăţi pe acţiuni cu scop nelucrativ, iar băncile acţionare erau europene, americane şi canadiene. Societatea şi-a propus, încă de la început, modernizarea sistemelor de plăţi internaţionale, a relaţiilor bancare în general, prin implementarea unor programe informatizate.
La sistemul SWIFT, care a devenit operaţional în 1977, s-au racordat în 1981 CEDEL, iar în 1982 EUROCLEAR. Practic, SWIFT nu este o modalitate de plată, ci o reţea privată de teletransmisiuni, închiriată de la diverse state, gestionată prin calculator şi a cărei folosire este rezervată
-băncilor membre
- băncilor membre de categoria a doua
- participanţilor.
Reţeaua SWIFT reprezintă un sistem de comunicare care se bazează pe principiul transmiterii reciproce de informaţii între două bănci sau între doi participanţi oarecare. Banca iniţiatoare a trimiterii mesajului şi cea destinatară (receptoare a mesajului) nu se află în legatură directă, mesajul fiind transmis prin intermediul centrului de operare la care este racordată ţara din care acesta porneşte.
Reţeaua SWIFT cuprinde patru calculatoare de mare capacitate localizate la Bruxelles, Amsterdam si Culpeper (Statul Virginia – S.U.A.), numite „centre de comutare". Acestea comunică cu ordinatoare de talie mai mică amplasate în cadrul centrelor naţionale. În final, reţeaua se ramifică pe terminale amplasate în interiorul băncilor participante.
Pentru transmiterea unui mesaj, utilizând reţeaua SWIFT, se procedează astfel:
- se întocmeşte mesajul, la un terminal, de către o operatoare care lucrează cu un ecran performant, în funcţie de normele SWIFT şi tipul mesajului;
- se plasează mesajul întocmit într-un şir de aşteptare;
- mesajul se controlează de un verificator şi se plasează într-un şir de plecare;
- ordinatorul băncii emitente, după ce verifică dacă normele SWIFT au fost respectate, transmite mesajul centrului de comutare cu ajutorul concentratorului naţional;
- mesajul, stocat la centrul de comutare se transmite destinatarului după identificarea acestuia.
În mod practic, toate băncile care au activitate internaţională sunt conectate la SWIFT, prin intermediul ei realizându-se o gamă largă de operaţiuni bancare ca de exemplu: transferuri de depozite bancare dispuse de clienţii băncilor, transferuri de depozite rezultate în urma tranzacţiilor interbancare, acordări de credite, confirmări de cumpărări sau vânzări de titluri, deschideri de acreditive documentare, extrase de cont, etc.
Printre avantajele utilizării reţelei SWIFT se află: siguranţa, rapiditatea, costul redus şi fiabilitatea.
Siguranţa se datorează utilizării în cadrul reţelei a unor mijloace de prelucrare a informaţiilor echipate cu programe de detectare şi corectare a erorilor. Mesajele sunt codificate în scopul protejării lor de ascultătorii piraţi.
Rapiditatea este asigurată de faptul că timpul de transmitere a unui mesaj este mult mai mic decât în cazul transmiterii prin curier poştal.
Fiabilitatea reţelei SWIFT se datorează utilizării acesteia 24 de ore din 24 şi 7 zile din 7, coeficientul de disponibilitate efectivă fiind de 99,5%.
Principalul inconvenient al reţelei SWIFT este acela că nu remite nici o confirmare de primire a mesajului, verificarea modului de transmitere a mesajului realizându-se prin controlul operaţiunilor însăşi.
3.2.2 Transferuri de valori mici
În ceea ce priveşte sistemele de plăţi de mică valoare, modul de funcţionare şi operare a caselor de compensare diferă de la o ţară la alta în Europa, cu diferenţe de tehnologie, procese, servicii, comunicaţii, etc. Unele dintre ele oferă beneficii dincolo de funcţiile lor de bază, de exemplu acces direct pentru corporaţii. Gradul de procesare integrată este diferit de la ţară la ţară datorită utilizării de standarde şi convenţii interbancare naţionale.
După crearea pieţei europene unice şi introducerea EURO, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană au lansat ideea transformării diversităţii de instrumente de plată în EURO într-o zonă integrată de plăţi – Single European Payment Area (SEPA), o piaţă a plăţilor domestice în zona EURO. Proiectul este unul ambiţios, de armonizare şi restructurare majoră, cu impact asupra instrumentelor de plăţi fragmentate la nivel naţional, prin implementarea unor noi standarde tehnice şi de practici de afaceri.
Implementarea unor servicii de plăţi în EURO între ţări, eficiente şi de încredere, este esenţială pentru funcţionarea Uniunii Europene. Aşa cum se menţionează în Green Paper 2005-2010, Comisia Europeană are ca obiectiv crearea unei pieţe financiare integrate, deschise şi eficiente în Uniunea Europeană şi eliminarea barierelor semnificative din punct de vedere economic. Principalul organism de decizie şi coordonare a acţiunilor legate de implementarea SEPA este European Payments Council (EPC). Scopul înfiinţării SEPA, formulat de autorităţile europene, este acela de a crea o economie europeană mai transparentă şi mai competitivă. Proiectul SEPA işi propune crearea unui set de instrumente standardizate, pentru operaţiuni de transfer de fonduri, debitare directă, plăţi cu card-uri, alte instrumente prin care un client să poată face plăţi din contul propriu către orice altă destinaţie din zona EURO, la un nivel al calităţii serviciilor şi preţului ca în cazul plăţilor naţionale.
Pe 28 ianuarie 2008 are loc demararea proiectului SEPA şi lansarea oficială de către băncile europene a primului instrument de plată SEPA. Lansarea acestui proiect constituie o succesiune firească a introducerii euro şi un alt pas major în valorificarea întregului potenţial al pieţei unice pentru Europa. În privinţa plăţilor effectuate prin card, Cadrul SEPA pentru plăţile prin card a intrat în vigoare de la data de 1 ianuarie 2008.
Din România, 15 bănci au semnat deja contractul de aderare la SEPA, prin care îşi iau angajamentul că vor respecta standardele SEPA în privinţa operaţiunilor de credit transfer în Euro. Aceste bănci sunt: ABN Amro Bank, Alpha Bank, Banca Comercială, Eximbank, Banca Românească, Banca Transilvania, Citibank, Egnatia Bank, Emporiki Bank, MKB, Romexterra Bank, OTP Bank, Raiffeisen Bank, Unicredit Ţiriac Bank.
Termenul până la care instituţiile financiare din România trebuie să încheie procesul de migrare la SEPA este 31 decembrie 2010 însă un sondaj efectuat de către Asociaţia Română a Băncilor relevă faptul că majoritatea băncilor vor adera în prima parte a intervalului.
Durata de decontare a transferurilor în Euro este în prezent de 3 zile lucrătoare, dar în viitor această perioadă se va reduce la o singură zi. Băncile din România vor deconta transferurile în Euro fie prin intermediul băncilor mama, fie prin bănci corespondente sau alte instituţii care joacă rolul de CSM (Clearing and Settlement Mechanism).
Lista instituţiilor prin care băncile din România pot deconta transferurile în Euro se prezintă, în acest moment, după cum urmează: Deutsche Bundesbank – Germania, EBA Clearing, Equens - Germania/Olanda, Eurogiro – Danemarca, Iberpay – Spania, Interbanking Systems (DIAS) – Grecia, KIR S.A – Polonia, SECETI-ICCREA – Italy, SIA-SSB – Italia, SIBS – Portugalia, STET – Franta, Swiss Interbank Clearing - Elvetia, VocaLink – Marea Britanie.
3.2.2.1 Sistemul Euro-giro
Sistemul Euro-giro este o formă de cooperare între organizaţii poştale, în principal, şi alte organizaţii şi instituţii de credit interesate în transferurile de fonduri, pe plan internaţional.
Euro-giro cuprinde din ianuarie 2001, 32 de entităţi, din 32 de ţări, incluzând toate ţările UE, SUA şi Japonia.
Sistemul Euro-giro are o reţea proprie, Euro Giro Network, care asigură derularea rapidă a operaţiunilor internaţionale de plăţi şi un system de control sigur. Între tipurile de operaţiuni promovate în system, sunt plăţile comerciale prin transfer de credit ( în medie 19.000 de tranzacţii zilnice în anul 2000). Transferurile de credit pot cuprinde şi plăţi de valori mari şi au termen de derulare trei zile.
Partea principală a operaţiunilor ( 28.000 de tranzacţii zilnice în 2000) sunt reprezentate de transferurile de numerar, deci cu condiţia eliberării în numerar, şi au termen de execuţie în cinci zile.
Plăţile între unităţile din sistemul Euro-giro, se efectuează direct de la membru la membru, într-un cadru descentralizat. Mesajele de plăţi sunt transmise, o dată pe zi, pe bază brută, bilateral între unităţile interesate. Evidenţa şi decontarea efectivă a plăţilor se face prin sistemul conturilor de correspondent pe care le operează, unii pentru ceilalţi.
Prin convenţii se stabilesc condiţii de acoperire ( nivelul depozitelor şi creditelor reciproce, regimul dobânzilor pentru credite etc.). Sunt îndeplinite astfel condiţiile de prevenire a riscurilor de credit şi lichiditate.
Pentru a efectua transferul unei sume de bani din România prin sistemul de mandate EUROGIRO, clientul trebuie să se prezinte la unul dintre oficiile poştale desemnate pentru acest serviciu, unde va completa formularul de mandat EUROGIRO cu următoarele date:
- numele, prenumele şi adresa destinatarului;
- numele, prenumele şi adresa expeditorului;
- suma pe care doreşte să o expedieze.
Depunerea sumei se face în USD pentru Japonia, Turcia si Israel, respectiv în EURO pentru Austria, Danemarca, Germania şi Croaţia. Tariful de prezentare al unui mandat EUROGIRO este de 3% din suma dar nu mai puţin de 10 USD, plătibili în lei, la cursul B.N.R. al zilei respective.
Suma maximă care poate fi transferată prin intermediul unui mandat EUROGIRO, în şi din străinatate este de:
- 500 USD pentru relaţia - Elveţia, Japonia şi Turcia;
- 550 EUR pentru relaţia - Austria, Danemarca, Germania, Croaţia, Portugalia, Slovenia şi Spania;
- 2000 USD pentru relaţia Israel.
Numărul mandatelor pe zi este nelimitat.
3.2.2.2 Western Union şi Money Gram
Transferurile rapide de fonduri au pătruns şi în domeniul serviciilor pentru populaţie ( retail banking). Pe plan internaţional, transferurile rapide au fost determinate de circulaţia forţei de muncă din ţările mai puţin dezvoltate către cele avansate, de plecarea la studii a tinerilor şi de extinderea relaţiilor între familii. Aşadar, pentru a întâmpina nevoile persoanelor cu venituri modeste care lucrează în străinătate, au luat fiinţă firme de transfer rapid de fonduri , dintre care cele mai renumite sunt Western Union şi Monez Gram din SUA.
Ca infrastructură, procedeul se bazează pe un centru informatic internaţional, Centru Operaţional, unde se procesează toate tranzacţiile şi un sistem de calculatoare în reţeaua de agenţi interconectate cu Centrul Operaţional prin intermediul căruia se pot efectua transferuri între agenţii indiferent de ţara în care se află, precum şi transferuri între agenţii din aceiaşi ţară. Agenţii din reţea sunt de regulă bănci şi instituţii financiare, dar pot fi şi oficii poştale, agenţii de turism, case de schimb valutar şi alte entităţi agreate de compania de transferuri.
Western Union Company este liderul global al transferurilor de bani. Împreună cu organizaţiile sale afiliate, Orlandi Valuta, Vigo şi Pago Facil, Western Union oferă modalităţi rapide, fiabile şi uşoare de a trimite sau primi bani în destinaţii din întreaga lume, de a realiza plăţi şi de a achiziţiona ordine de plată. Western Union are peste 320.000 de locaţii ale agenţilor, care acoperă peste 200 de ţări şi teritorii dependente. Renumită pentru activitatea sa de pionierat în domeniul serviciilor de comunicaţii prin telegraf, compania Western Union există încă din anul 1851.
În România, serviciul de transfer de bani Western Union este disponibil în peste 3.600 de locaţii ale agenţilor prin: Angelo Costa Ro Group SRL, Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, BRD – Groupe Société Générale, Poşta Română şi Raiffeisen Bank.
Chiar dacă pentru companiile din România conturile bancare au continuat să rămână modalitatea preferată de transfer de fonduri cu alte firme străine, oferind mai multă transparenţă, transferurile rapide de tip Western Union sau MoneyGram reprezintă pentru persoanele fizice o alternativă viabilă la trimiterea clasică a unor sume de bani prin poştă.
Pe lângă faptul că formalităţile de transfer sunt foarte simple, aceste servicii elimină şi posibilitatea ca sumele de bani trimise să ajungă cu intârziere la destinatar.
Timpul de transfer al banilor prin Western Union este foarte scurt. Practic, în zece minute, ţinând însă cont şi de variaţiile de fus orar, destinatarul îşi poate ridica de la orice agenţie Western Union suma respectivă. Singura condiţie este ca acesta să prezinte un act de identitate sau paşaport valabil, să cunoască suma aproximativă pe care urmează să o primească, numele persoanei care trimite banii, precum şi oraşul şi ţara de unde aceştia provin. De asemenea trebuie să prezinte Numărul de control pentru transfer de bani - Money Transfer Control Number (MTCN) corect. Suma maximă eliberată este de 10.000 USD sau echivalentul în Euro sau RON de persoană, pe tranzacţie pe zi la: Banc Post, Banca Românească, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank S.A, locaţiile Piraeus Bank SMB, Groupe Societe Generale, 5000 USD la Poşta Română sau Angelo Costa România şi 2000 USD LA Dollar Express (conversia USD-Euro va fi făcută la cursul Western Union şi nu la cursul BNR).
Agenţii de transfer, indiferent dacă este vorba despre servicii Western Union sau Money Gram percep un comision plătit de expeditor, aplicat la valoarea sumei trimise. Grila de comisioane se aplică pe tranşe de sume (comisioane standard stabilite de Western Union şi aplicabile unitar de către toţi prestatorii serviciului din România). La noi, astfel de servicii au cunoscut în ultimii ani o amploare semnificativă, principalul motiv fiind plecarea unui număr din ce în ce mai mare de persoane în Occident.
Tabelul 3.1 Comisioane:
Transferurile rapide de bani reprezintă astăzi un segment bancar destul de dezvoltat în România, care este în plină ascensiune, tocmai pentru că tot mai multă lume pleacă să muncească în străinătate sau datorită faptului că există mulţi studenţi străini care învaţă în România şi care au nevoie de bani de câteva ori pe lună.
Toate acestea au făcut ca din 1996, momentul în care Western Union a venit în România, şi până astăzi, numărul tranzacţiilor pe baza acestor transferuri să sporească exponenţial.În 2007 s-au înregistrat în medie 80.000 de transferuri, iar valoarea medie a unui transfer a fost estimată la 500 dolari. Serviciul Money Gram poate fi utilizat în peste 160 de ţări, prin mai mult de 60.000 de agenţi din întreaga lume. În România, acesta este disponibil la Banca Comercială Română, Unicredit Ţiriac Bank, OTP Bank şi Alpha Bank.
Pentru a trimite bani, procedura este aceeaşi ca la Western Union. Noutatea constă în faptul că, pe lângă numărul de referinţă care protejează transferul, acesta poate fi personalizat prin adăugarea unui mesaj format din 10 cuvinte. Ataşarea mesajului nu presupune nici un cost suplimentar.
Comisionul variază în funcţie de suma trimisă, iar la acesta se adaugă o rată de schimb stabilită de Money Gram sau de agenţii săi. La 1000 de euro, comisionul plătit este de 50 de euro. Suma maximă care poate fi transferată într-o singură zi este de 18.000 de euro, însă aceasta se face în mai multe tranşe, de cel mult 6850 de euro. La un asemenea transfer (6850 € ) comisionul este de 265 de euro.
Banii sunt primiţi la 10 minute de la efectuarea transferului, numai în euro.
Atât la Western Union, cât şi la Money Gram, clientul nu trebuie să aibă deschis vreun cont bancar sau să aibă carte de credit pentru a primi banii.
Chiar dacă sistemul de plăţi rapide în România a cunoscut o dezvoltare semnificativă, superioară celei din zona Europei de Est, suntem încă departe de a fi în topul ţărilor cu cele mai mari volume de transferuri. Însă, accelerarea procesului de circulaţie a forţei de muncă spre Occident, la care asistăm deja, va contribui în mod direct la creşterea volumului tranzacţiilor prin acest sistem de transferuri de bani.
3.3 Internetul bancar
Pe fundalul trecerii de la era informaţiei la cea a comunicaţiei schimbările profunde ce au revoluţionat această lume se înscriu firesc în mişcarea vastă ce afectează toate sectoarele de activitate. Relaţiile directe, clasice dintre client şi bancă, sunt structural schimbate atât la nivelul conţinutului cât şi al formei concrete de realizare. Accesul la informaţii sau diverse servicii bancare prin telefon, Internet, telebanking vor schimba natura raporturilor dintre bancă şi clienţii săi, iar dezvoltarea reţelelor de comunicaţii vor elimina treptat ghişeul clasic.
În fapt, asistăm la înlocuirea băncilor cu ghişee numeroase, cu o armată de funcţionari şi multe dosare şi hârtii cu băncile în întregime informatizate, accesibile pe reţea 24 de ore din 24, din orice colţ al lumii, capabile să furnizeze orice serviciu specializat în secunda următoare.
Dacă la prima vedere imaginea pare uşor exagerată, dinamica schimbării în unele sectoare bancare, semnele deja vizibile ale noului din activitatea marilor bănci, concurenţa exercitată de filialele unor bănci-lideri mondiali justifică preocuparea firească a profesionistului din domeniu de a şti cum va fi şi de a pregăti munca sa din viitorul ce tinde să devină prezent într-un ritm accelerat.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât parcursul spre "banca viitorului" nu e acelaşi în toate ţările lumii, particularităţile evoluţiei sistemului bancar din fiecare ţară fiind, în mod firesc, ancorate în dinamica şi specificitatea din sistemul economic naţional; comună e însă în toate cazurile profunzimea şi amploarea schimbării.Spre exemplu, dezvoltarea tentaculară a telecomunicaţiilor a schimbat profund sistemul de lucru şi în băncile elveţiene, în care discreţia în domeniul folosirii banilor este proverbială. Astfel, asistăm la o înmulţire şi diversificare rapidă a serviciilor oferite clientelei de băncile elveţiene prin telefon, videotext sau chiar acces de la ecranul personal, cuplat la un modem. Această reacţie adaptivă e răspunsul la tendinţa europeană în materie de servicii oferite clientelei: o legătură personalizată, confidenţială şi eficientă.
Varietatea serviciilor oferite zi şi noapte e bogată: obţinerea de informaţii privind contul personal la vedere, deschiderea unui cont ipotecar, lansarea unui ordin de virament, efectuarea de plasamente, negocierea în direct a unui credit. Serviciile bancare de plăţi la distanţă iau o amploare din ce în ce mai mare, deşi, la potenţialul oferit de această piaţă, paşii sunt de furnică, nu de uriaş. Ambii actori ai pieţei, clienţi şi bănci, ar putea replica „Am cu ce dar n-am cu cine“
Internet-banking este un serviciu bancar care oferă posibilitatea realizării online a unor operaţiuni bancare în lei şi valută, de la distanţă, pentru persoane fizice şi juridice.
Există două tipuri de sisteme de plăţi la distanţă:
- home-banking, care presupune instalarea pe calculatorul clientului a unor aplicaţii speciale, care utilizeaza fie conexiune modem-modem, fie internet;
- internet-banking, care presupune acces la serverul băncii.
Aceasta aplicaţie permite oricărui client al băncii să utilizeze internetul pentru a obţine informaţiile dorite şi pentru a efectua o gamă complexă de operaţiuni bancare. Economia de timp, disponibilitatea, costurile reduse chiar şi la jumatate, controlul şi securitatea maximă sunt elementele pe care mizează băncile pentru a-şi convinge clienţii de avantajele serviciului internet- banking. Pentru dezvoltarea acestui serviciu, băncile trebuie sa facă primul pas. Instalarea unei platforme de internet-banking reprezintă o investiţie mare chiar şi pentru o bancă, iar bancherii, aşa cum se ştie, nu ar cheltui fără să obţină beneficiu, material sau moral. Încrederea băncilor în capacitatea clienţilor de a utiliza acest serviciu astfel încât investiţia să se amortizeze în termenii stabiliţi depinde de gradul de informatizare al societăţii româneşti şi de modul în care societatea, în ansamblu, este aptă din punct de vedere informaţional să utilizeze acest serviciu, aducând, pe termen mediu, câştigul aşteptat de bănci. Pe măsură ce creşte numărul de clienţi ai internetului, sporeşte şi numărul de clienţi ai internet-bankingului, suportul electronic fiind un factor determinant. Şi, cum numărul de internauti creşte, o parte a sectorului bancar a început să-şi ia în serios rolul de promotor al serviciilor electronice. Băncile care se întrec în oferirea celor mai rapide şi, în acelaşi timp, a celor mai sigure mijloace de acces la tranzacţii online, oricând şi oriunde există un calculator conectat la internet, au făcut investiţii importante. Bancherii au înţeles că cererea de servicii bancare electronice va fi în continuă creştere, lucru ilustrat de creşterea exponenţială a numărului de utilizatori şi a sumelor tranzacţionate electronic şi, ca urmare, oferă noi platforme de internet-banking. În luna mai anul 2008, 6,8 milioane de români au accesat internetul cel puţin o dată, conform monitorizării efectuate continuu de Trafic.ro pe majoritatea site-urilor web din România.
3.3.1 Operaţiuni bancare prin internet
Ca urmare a gamei diferite de operaţiuni prin internet şi a riscului pe care îl incumbă, se pot stabili trei tipuri de internet bancar: informaţional, comunicativ şi tranzacţional. Internetul informaţional este primul nivel prin care băncile prezintă oferta de produse şi servicii stocată pe un server, riscul operaţional fiind destul de scăzut, întrucât sistemul de informare este separate de sistemul informatic al băncii. La nivel comunicativ, operaţiunile se referă la poşta electronică, informaţii despre cont, formulare pentru obţinerea de împrumuturi, schimbarea numelui sau a adresei clientului. În acest caz riscul este mai mare întrucât serverul poate avea o conexiune cu reţeaua internă a băncii. Internetul tranzacţional presupune efectuarea de operaţiuni bancare specifice tranzacţiilor care au loc şi care prin legătura cu sistemul informatic al băncii au un risc apreciabil.
Informaţiile care se pot obţine sunt direcţionate către două categorii de clienţi: operaţiuni holesale (de valori mai mari) pentru persoane juridice şi operaţiuni retail (de valori mici) pentru persoane fizice. În funcţie de aceste două categorii, băncile prezintă toate produsele şi serviciile pe care le oferă cu detaliile necesare. Pentru operaţiunile prin internet trebuie să existe un cont deschis la banca cu această destinaţie pentru care se încheie o convenţie cu banca. Beneficiarul primeşte un nume de utilizator şi o parolă (ambele fiind formate din cifre, litere sau o combinaţie de cifre şi litere, în toate cazurile unice, adică o cifră sau o literă neputându-se repeta), precum şi un program de securizare a operaţiunilor care se instalează pe computerul personal.
Operaţiunile tranzacţionale care se pot efectua prin internetul bancar sunt următoarele: depozite la termen, plăţi din cont (ordine de plată), plăţi prin carduri, transferuri de fonduri, schimburi valutare, vizualizarea conturilor, acces la informaţii financiar-bancare.
Plăţile pentru procurarea de bunuri prin internet se fac de regulă prin folosirea cardului virtual. Acesta este un card special pentru operaţiuni pe internet, similar cu cardul de credit, care se alimentează dintr-un card de debit sau direct din contul curent. În figura 3.3 este prezentată schema plăţii prin internet folosind cardul virtual:
Figura 3.3:
1- Cumpărătorul obţine de la banca lui un card virtual încărcat cu o anumită sumă de bani;
2 - Posesorul de card virtual accesează site-ul magazinului virtual care acceptă plata prin card şi apoi alege produsul; 3 - Cumpărătorul lansează comanda şi completează informaţiile privitoare la card; 4 - Comerciantul transmite băncii lui informaţii privitoare la card şi tranzacţie; 5 - Banca comerciantului autentifică mesajul şi transmite informaţiile prin sitemul VISA băncii emitente a cardului; 6 - Banca emitentă validează mesajul şi îl retransmite prin sistemul VISA băncii comerciantului; 7 - Comerciantul primeşte mesajul de autorizare şi poate elibera marfa; 8 - Transmiterea fişierului cu tranzacţiile; 9 - Transferul fondurilor.
Operaţiunile directe de cont (fără card) se pot efectua pentru plăţi de bunuri şi servicii către comercianţii/ instituţii publice/persoane particulare, constituirea de depozite bancare, transferuri de fonduri între conturi şi schimburi valutare, bineînţeles pe baza unui cont deschis la bancă şi a convenţiei de utilizare a contului în regim on-line. Pentru efectuarea acestor operaţiuni se accesează site-ul băncii, se formează codul (token) de acces, se introduce parola şi se transmit instrucţiunile de plată conform meniului afoşat pentru fiecare fel de produs/serviciu. La bancă, operaţiunile se desfăşoară în următoarea succesiune: decodificare, autentificare, validare şi execuţie. Din motive de securitate se stabilesc anumite limite valorice de plăţi pentru o tranzacţie, precum şi beneficiarii către care se pot face astfel de plăţi.
3.3.2 Riscurile operatiunilor prin internet
Operaţiunile bancare prin internet sunt supuse riscurilor clasice, precum şi unor riscuri noi, specifice acestei proceduri. Riscurile clasice trebuie însă reconsiderate în sensul creşterii importanţei unor riscuri tradiţionale şi luării în consideraţie a unor riscuri noi, datorită globalizării activităţii bancare şi posibilităţii efectuării de tranzacţii bancare la distanţe mari care depaşesc sfera de control a unei banci. Office of the Comptroller Curencies din Statele Unite şi Electronic Banking Group din cadrul Comitetului de la Basel au definit următoarele categorii de riscuri asociate operaţiunilor prin internet:
Riscul de credit. Operaţiunile prin internet oferă băncilor posibilitatea de a se extinde teritorial, clienţii putând intra în relaţii cu banca din orice ţară de pe glob. In sistemul on-line, în lipsa unui contact personal, este o provocare pentru bănci să verifice bonitatea clienţilor, elementul central în luarea deciziilor fondate de acordare a creditului, precum tot o provocare o reprezinta şi verificarea garanţiilor clienţilor depărtaţi geografic. In lipsa unei gestiuni adecvate, operaţiunile prin internet ar putea conduce la o concentrare a creditelor în afara zonei de control a băncii, deci cu risc ridicat sau într-un anumit domeniu mai riscant. Gestionarea unui portofoliu de credite obţinute prin internet necesită o nouă abordare din partea băncilor a profilului de risc, a politicilor de expunere şi a practicilor de control.
Riscul de rată a dobânzii. Experienţa a dovedit că a existat o tendinţă a băncilor prezente exclusiv pe internet de a acorda rate superioare de dobândă la depozite, ceea ce a condus la creşterea dobânzilor active, fiind în discordanţă cu principiul că dobânda trebuie să fie aceeaşi indiferent de canalul folosit. Totodată, activele şi pasivele bancare sunt foarte sensibile la variaţia ratei dobânzii, iar prin internet se pot atrage depozite şi acorda împrumuturi pentru o plajă mult mai mare de clienţi decât prin orice altă formă de marketing. Intrucât clienţii caută cea mai bună rată de dobândă sau cel mai bun termen, aceştia pot influenţa cererea de credite şi evoluţia dobânzii cu efecte asupra rentabilităţii băncii. Ca urmare este necesar un sistem adecvat de gestiune a activelor şi pasivelor şi o cunoaştere a condiţiilor permanent schimbătoare ale pieţei pentru a preveni atragerea de pasive scumpe care nu se mai pot plasa în condiţii de eficienţă şi pot determina pierderi importante pentru bancă.
Riscul de lichiditate. Informaţiile prin internet circulă mult mai rapid decat prin canalele clasice, orice ştire adversă, adevarată sau nu, ar putea determina deponenţii să-şi retragă depozitele în orice moment. In plus, operaţiunile prin internet pot creşte volatilitatea depozitelor, întrucât clienţii atraşi îşi menţin depozitele pentru rate ridicate de dobândă şi nu pentru solvabilitatea băncii şi siguranţa acestora. Ca atare, managementul pasivelor trebuie să asigure un grad de lichiditate mai mare pentru aceste depozite, ceea ce este mai costisitor şi necesită o anumită limită de expunere.
Riscul de curs valutar. Acest risc apare când un portofoliu de credite este denominat într-o altă valută decât cea locală sau când se acceptă depozite în alte valute de la nerezidenţi. Băncile care dezvoltă activităţi transfrontaliere se confruntă mai mult cu riscul valutar. De asemenea, riscul valutar poate fi intensificat de dezvoltarea economică, politică şi socială, aspecte al căror impat o bancă fără experienţă în acţiuni transfrontaliere ar putea să nu îl aprecieze corect. Un rol esenţial în asemenea situaţii revine autorităţii de supraveghere din ţara gazdă care trebuie să se asigure că banca îndeplineşte criteriile unui sistem de management al riscului care să îi permita iniţierea de astfel de operaţiuni.
Riscul de tranzacţie se manifestă în condiţii de greseală umană, fraudă, imposibilitatea livrării produselor datorită greselilor de concepţie, implementare sau monitorizare a sistemelor cu frecvenţă mai mare în zona fraudei prin penetrarea serverelor şi sustragerea de informaţii de către operatori neautorizaţi care pot deturna fonduri. Băncile trebuie să ofere servicii ferme şi de calitate pentru a consolida încrederea în numele şi marca lor. In acest scop ele îşi organizează un control intern sofisticat pentru a supraveghea sistemul electronic şi a preveni eventuale fraude, tentativele de atac devenind o preocupare majoră. Studiile arată că sistemele electronice sunt mult mai vulnerabile la atacurile interne şi mai putin la cele externe, întrucât utilizatorii interni au cel mai uşor acces la informaţii. In actuala etapă de dezvoltare a internet-bankingului, riscul cel mai mare este cel de tranzacţie (frauda), întrucât sistemul de transmisie telefonică este destul de vulnerabil la interceptari. Exemplificăm câteva tipuri mai noi de atacuri: sniffers (adulmecători) – programe de monitorizare care captează numele utilizatorilor şi parolele atunci când aceştia intră pe site-ul băncii; ghicitori de parole – programe care testează un număr mare de combinaţii posibile pentru a obţine o intrare în reţea; forţa brută – o tehnică de a capta mesaje codificate care apoi sunt citite cu ajutorul programelor de spargere; intercepţia – interceptarea de transmisii şi apoi se încearcă deducerea de informaţii. Pentru protecţia sistemelor s-au inventat firewalls (ziduri de protecţie) o combinaţie de hardware şi software plasate între două reţele prin care trebuie să treacă înregistrarea de date, precum şi o gamă largă de elemente de securitate pentru riscuri specifice.
Riscul de piaţă se manifestă mai mult în zona operaţiunilor cu valori mobiliare. Creşterea vertiginoasă a acestei pieţe şi tranzacţionarea on-line prin internet poate conduce la o volatilizare crescută a valorilor mobiliare şi în consecinţă la necesitatea unei lichidităţi mai mari. Angajarea băncii în operaţiuni de brokeraj prin internet pentru portofoliu sau o expunere la un risc sporit trebuie analizate cu mult profesionalism. Ca şi în cazul riscului de lichiditate, efectele operaţiunilor on-line asupra volatilităţii pieţei trebuie monitorizate, atât de bănci, cât şi de autorităţile de supraveghere.
Riscul strategic apare în cazul incompatibilităţii între obiectivele strategice, pe de o parte, şi resursele şi posibilităţile de îndeplinire, pe de altă parte. Acest risc apare la introducerea de produse/servicii noi care in condiţiile internetului poate produce schimbări substanţiale între forţele concurente. De cele mai multe ori, băncile din dorinţa de a apărea pe piaţă cât mai repede nu experimenteaza suficient produsul/serviciul sau implementarea (în special pregatirea personalului) nu este adecvată şi pot apărea eşecuri cu consecinţe nefavorabile pentru numele băncii şi ca urmare pierderea de clientelă. De aceea, trebuie analizat dacă este oportună o expertiză pentru a identifica, monitoriza şi controla riscul şi care să asigure că obiectivul poate fi îndeplinit în concordanţă cu celelalte scopuri ale băncii şi cu toleranţă la risc. Prin natura sa, riscul strategic este mai general şi mai extins decât celelalte tipuri de risc, întrucât deciziile managementului pot avea implicaţii asupra tuturor tipurilor de risc. O industrie, cum este internetul, poate aduce avantaje substanţiale daca strategia şi maniera de concepere şi implementare a produsului/serviciului este adecvată.
Riscul reputaţional este determinat de impactul negativ al activităţii băncii prin internet asupra opiniei publice, ca urmare a unor servicii de calitate îndoielnica, neasigurarea confidentialităţii informaţiei despre clienţi, promovarea cu usurinţă a unor produse/servicii, lipsa de raspuns la cerinţele clienţilor. Riscul reputaţional poate expune banca la pierderea clientilor, reducerea veniturilor şi chiar la litigii datorită nerespectării angajamentelor pentru facilităţile prezentate pe site. Operaţiunile prin internet sporesc dependenţa băncii de partenerii care asigură suportul tehnologic, existând riscul ca aceştia să nu-şi menţină serviciile la un nivel constant înalt. De aceea, banca trebuie să efectueze controale care să gestioneze şi să monitorizeze acest risc şi să primească informaţii despre planurile terţilor de derulare a actvităţii. Un alt aspect important îl constituie eventualele breşe în sistemul de securitate al site- ului băncii, clientul putând să constate gradul de soliditate al tranzacţiilor efectuate de bancă prin internet. Pentru a se proteja împotriva acestor ameninţări, banca trebuie să dezvolte şi să menţină standarde de performanţă ridicate, să revizuiască şi să testeze periodic soluţiile de continuare a activităţii, precum şi să îmbunătăţească permanent strategiile de comunicare.
Gestionarea riscului operaţiunilor bancare prin internet este un domeniu nou care necesită o anumită tehnologie bancară de identificare, dimensionare, monitorizare şi control a expunerii la risc. In prezent există o dilemă privind elaborarea unei tehnologii interne sau alegerea unei tehnologii externe care să fie implementată de o firmă specializată. Mai mult, se conturează ideea că întreaga activitate de operaţiuni bancare prin internet să fie plasată la o firma de specialitate (out-sourcing) în special de băncile care nu dispun de infrastructura necesară.
CAPITOLUL IV. SERVICIILE BANCARE DE PLĂŢI OFERITE DE RAIFFEISEN BANK ROMÂNIA -Studiu de caz-
4.1 Prezentarea societăţii bancare
Raiffeisen Bank este o bancă universală, oferind o gamă completă de produse şi servicii de cea mai bună calitate persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor mari prin multiple canale de distribuţie: unităţi bancare (peste 200 în întreaga ţară), reţele de ATM şi EPOS, phone-banking (Raiffeisen Direct) , mobile banking (myBanking) şi internet banking (Raiffeisen Online).
Raiffeisen Bank România a rezultat prin fuziunea, încheiată în iunie 2002, a celor două entităţi deţinute de Raiffeisen Zentralbank Oesterreich AG (RZB) în România - Raiffeisenbank (România), înfiinţată în 1998 ca subsidiară a Grupului RZB şi Banca Agricolă, achiziţionată în 2001.
După privatizare, Raiffeisen Bank a reuşit o schimbare radicală. În 2004 banca a obţinut un profit net de 28,3 milioane EUR, de şase ori mai mare decât în anul 2003 (4,6 milioane EUR). Activele totale s-au dublat faţă de 2003, depăşind 2.000 milioane EUR. În 2005, banca a continuat să implementeze un plan de investiţii semnificativ, destinat în principal infrastructurii şi sistemelor IT&C, modernizării reţelei de unităţi şi extinderii reţelelor de ATM şi POS. .
Rezultatele excelente obţinute de Raiffeisen Bank au fost recunoscute de prestigioase publicaţii româneşti şi străine. Revista britanică Euromoney a acordat Raiffeisen Bank premiul pentru cea mai bună bancă de investiţii din România, iar revista Global Finance a desemnat banca, atât în 2004 cât şi în 2005, drept "Cea mai bună bancă din România".
În prezent, banca are peste 2 milioane de clienţi de retail (dintre care peste 125.000 IMM-uri) şi peste 4.700 corporaţii mari si medii. Raiffeisen Bank are in România o reţea de aproape 370 de unităţi şi aproximativ 5.600 de angajaţi. Raiffeisen Bank pune la dispoziţia clienţilor şi alte canale de acces la serviciile şi produsele băncii, oferind posibilitatea de a alege cea mai convenabilă şi rapidă metodă de lucru cu banca: Raiffeisen Direct (telefon banking), myBanking (mobile banking), Raiffeisen Online (internet banking pentru persoane fizice). Raiffeisen Bank deţine o reţea exinsă de ATM-uri şi EPOS-uri: 866 de ATM-uri şi peste 6.800 de POS-uri.
Raiffeisen Bank România, a treia bancă după cota de piaţă în funcţie de totalul activelor din sistemul bancar autohton, a obţinut în 2007 un profit brut de 116 milioane de euro. Rezultatele băncii, apreciate drept foarte bune, au provenit atât din credite contabilizate în România, cât şi din împrumuturi exportate către banca mamă din Austria, împrumuturi care au totalizat anul trecut 1,2 miliarde de euro. Creditele externalizate au fost în majoritate împrumuturi acordate companiilor, dar au fost şi împrumuturi de retail. Totalul creditelor acordate în România de banca se cifrează la 2,34 miliarde de euro.
Banca deţine în acest moment o cotă de piaţă de 11% in funcţie de profitul net în sistemul bancar şi acest rezultat este cu atât mai mulţumitor cu cât Raiffeisen a investit foarte mult în extinderea reţelei. Procentual, creşterea de profit net a fost de 68,5% anul trecut, faţă de 2006, o pondere importantă din veniturile băncii rezultând din comisioane. Astfel, venitul net din dobânzi obţinut de bancă în 2007 s-a situat la 666,3 milioane de lei, în vreme ce venitul net din comisioane raportat de subsidiara băncii austriece in România s-a cifrat la 649,3 milioane de lei.
Preşedintele băncii susţine că ponderea veniturilor din comisioane bancare, care au crescut in 2007 cu 37,6% faţă de anul anterior, se deplasează dinspre cele asociate creditelor spre comisioanele obţinute din tranzacţii. Groningen apreciază că lupta pentru cota de piaţă în funcţie de activele totale se va tempera în 2008 pe măsura ce băncile care operează în România îşi vor adapta strategiile mai mult pe obţinerea de profit în condiţii de eficienţă decât prin extinderea reţelei de distribuţie.
Cu toate acestea, Raiffeisen şi-a crescut numărul de agenţii în 2007 cu 167 de unităţi, de trei ori mai multe decât cele deschise în 2006, iar până în anul 2010, numărul agenţiilor băncii ar urma să atingă 600 de unităţi.
4.2 Plăţi şi transferuri electronice efectuate în cadrul Raiffeisen Bank
4.2.1 Cardul Raiffeisen Bank
4.2.1.1 Oferta de carduri Raiffeisen Bank
Raiiffeisen Bank oferã clienţilor sãi toatã gama de carduri: de debit şi de credit, pentru persoane fizice şi juridice, în lei sau în valutã, cu utilizare internaţionalã sau naionalã, Visa sau Mastercard.
- Cardul de cumpărături Raiffeisen Bank Standard:
Cardul poate fi folosit pentru plata cumpãrãturilor în magazine, oricare ar fi lista de cumpãrãturi, oferind urmãtoarele avantaje:
- se aplicã pentru el o singurã datã şi oferã acces la credit pe o perioadã nelimitatã. Banca acordã o linie de credit care stã la dispoziţia clienţilor toatã viaţa şi la care accesul este permis atât din ţarã cât şi din strãinatate, prin plãţi cãtre comercianţi sau retrageri de numerar de la bancomate şi ghişee bancare, 24 ore din 24 şi 7 zile din 7.
- pentru plãţile efectuate la comercianţi cu cardul de cumpãrãturi Raiffeisen Bank deţinãtorii acestora beneficiazã de o perioadã de graţie de pânã la 56 de zile în care nu se plãteşte dobândã, în cazul rambursãrii integrale, pãnâ la data scadentã, a sumelor utilizate.
- comisionul pe tranzacţie la achitarea cumpãrãturilor cu ajutorul cardului este 0%.
- sumele utilizate pot fi rambursate într-un mod flexibil: în funcţie de banii avuţi la dispoziţie, se poate rambursa în fiecare lunã orice sumã între suma minimã de platã (5% din creditul utilizat) şi întreaga sumã utilizatã.
-
clienţii beneficiazã de reduceri garantate sub forma de Puncte de Colecţie la fiecare cumparaturã pe care o efectueazã cu cardul la partenerii bãncii.
Caracteristici:
- Card de credit, în lei, pentru persoane fizice
- Utilizare naţionalã şi internaţionalã (în strãinatate se face automat conversia în moneda ţãrii respective)
- Limita de credit este stabilitã de bancã pentru fiecare utilizator, între 700 si 20.000 RON
- Rambursare lunarã minimã: 5% din valoarea creditului utilizat
- Pânã la 4 carduri ataşate contului de credit, în afarã de cardul principal
- Limita lunarã de cheltuialã: 100% din limita acordatã de bancã pentru plãţi la comercianţi, 40% pentru retrageri de numerar
- Nu necesită giranţi, asigurare sau alte garanţii
Documente necesare (pentru salariaţi):
- act de identitate, copie şi original (atât pentru solicitant cât şi pentru soţ/soţie solicitant)
- adeverinţã de venit standar, semnatã şi ştampilatã de angajator
2. Cardul de cumpărături Raiffeisen Bank - Vodafone:
Oferã în plus faţã de cardul Standard, telefoane mobile şi minute de convorbiri naţionale. Folosind cardul de cumpãrãturi Raiffeisen Bank - Vodafone pentru plãţi la comercianţi, clienţii acumuleazã puncte de loialitate în programul “Vodafone In fiecare zi!”. La prima utilizare a cardului vor primi 500 de puncte de loialitate, iar ulterior la fiecare 10 lei plãtiţi la comercianţi cu cardul primesc câte 5 puncte de loialitate. Aceste puncte pot fi folosite pentru a obţine telefoane mobile subvenţionate, minute de convorbiri, reduceri la abonamente, extraopţiuni sau alte produse Vodafone.
Caracteristici:
- Card de credit, în lei, pentru persoane fizice
- Utilizare naţionalã şi internaţionalã (în strãinãtate se face automat conversia în moneda ţãrii respective)
- Limita de credit este stabilitã de bancã pentru fiecare utilizator, între 700 şi 20.000 RON
- Rambursare lunarã minimã: 5% din valoarea creditului utilizat
- Pânã la 4 carduri ataşate contului de credit, în afarã de cardul principal
- Limita lunarã de cheltuialã: 100% din limita acordatã de bancã pentru plãţi la comercianţi, 40% pentru retrageri de numerar
- Nu necesitã giranţi, asigurare sau alte garanţii
Documente necesare (pentru salariaţi):
- act de identitate, copie şi original (atât pentru solicitant cât şi pentru soţ/soţie solicitant)
- adeverinţã de venit standard, semnatã şi ştampilatã de angajator
3. Cardul de cumpãrãturi Raiffeisen Bank Gold:
Oferã în plus faţã de cardul Standard, gratuit, de un pachet de servicii speciale de tip asigurare, pentru cãlãtoriile în strãinãtate. Exemple de servicii: asigurare de accident, bagaje / documente pierdute etc.
Caracteristici:
- Card de credit, în lei, pentru persoane fizice
- Utilizare naţionalã şi internaţionalã (în strãinatate se face automat conversia în moneda ţãrii respective)
- Limita de credit este stabilitã de bancã pentru fiecare utilizator, între 2.500 şi 6.000 de Euro (echivalent lei)
- Rambursare lunarã minimã: 5% din valoarea creditului utilizat
- Pânã la 4 carduri ataşate contului de credit, în afara de cardul principal
- Limita lunarã de cheltuialã: 100% din limita acordatã de bancã pentru plãţi la comercianţi, 40% pentru retrageri de numerar
- Nu necesitã giranţi, asigurare sau alte garanţii
Documente necesare (pentru salariaţi):
- act de identitate, copie şi original (atât pentru solicitant cât şi pentru soţ/soţie solicitant)
- adeverinţã de venit standard, semnatã şi ştampilatã de angajator
4. Visa Electron
Caracteristici:
- card de debit, în lei, pentru persoane fizice
-
card de platã a salariilor pentru angajatori
- utilizare domesticã şi internaţionalã
- suma minimã de deschidere a contului pe card trebuie sã fie 50.000 lei/ 5 lei noi.
Avantaje:
- pânã la 5 carduri pe cont.
- posibilitatea de a efectua tranzacţii comerciale directe şi extrageri de numerar nu numai în ţarã, dar şi în strãinatate (cardul este alimentat cu lei, în strãinatate realizandu-se conversia automatã în moneda ţãrii respective).
- posibilitatea de a încasa dobânzile oferite de bancã la depozite fãrã capitalizarea dobânzii.
- posibilitatea de a efectua plãţi directe cãtre furnizorii de utilitãţi, fãrã a fi necesarã deplasarea la bancã, datoritã contului curent ataşat cardului.
- în cazul în care cardul este folosit pentru încasarea lunarã a salariului, se poate beneficia, la cerere, de facilitatea de descoperit de cont (overdraft) , în valoare de unul pânã la trei salarii nete. Aceasta reprezintã o linie de credit ataşatã cardului de salariu.
5. Maestro
Caracteristici:
-
card de debit, în lei, pentru persoane fizice
- card de platã a salariilor pentru angajatori
- utilizare domesticã şi internaţionalã
- suma minimã de deschidere a contului pe card trebuie sã fie 50.000 lei/ 5 lei noi.
Avantaje:
- pânã la 5 carduri pe cont.
- posibilitatea de a efectua tranzacţii comerciale directe şi extrageri de numerar nu numai în ţarã, dar şi în strãinatate (cardul este alimentat cu lei, în strãinatate realizându-se conversia automatã în moneda ţãrii respective).
- posibilitatea de a încasa dobânzile oferite de bancã la depozite fãrã capitalizarea dobânzii.
- posibilitatea de a efectua plãţi directe cãtre furnizorii de utilitãţi, fãrã a fi necesarã deplasarea la bancã, datoritã contului curent ataşat cardului.
- în cazul în care cardul este folosit pentru încasarea lunarã a salariului, se poate beneficia, la cerere, de facilitatea de descoperit de cont (overdraft), în valoare de unul pânã la trei salarii nete.
6. Visa Classic
Caracteristici:
- card de debit, în lei, pentru persoane fizice
- utilizabil numai în Romania
- suma minimã de deschidere a contului este de 100.000 lei/ 10 lei noi/cont
Avantaje:
- permite efectuarea de tranzacţii comerciale şi retrageri de numerar pe întreg teritoriul ţãrii.
- permite ataşarea a doua carduri (un card principal şi un card suplimentar) unui singur cont.
7. Eurocard/Mastercard in USD
Caracteristici:
- card de debit, în USD, pentru persoane fizice cetãţeni români, precum şi pentru cetãţenii strãini care lucreazã în cadrul ambasadelor, consulaţelor şi reprezentanţelor altor ţãri în România sau în cadrul unor organizaţii internaţionale cu sedii în Romania.
- utilizare domesticã şi internaţionalã
- suma minimã de deschidere a contului: 50 USD
Avantaje:
- permite ataşarea mai multor carduri la acelaşi cont, putând stabili o limitã zilnicã de cheltuialã pentru fiecare card.
- permite rezervarea de camere la hoteluri din strãinatate.
- asigurã înlocuirea în regim de urgenţã a cardului declarat ca pierdut sau furat şi eliberarea de numerar în regim de urgenţã pânã la emiterea cardului înlocuitor.
8. Eurocard/Mastercard in Euro
Caracteristici:
- card de debit, în Euro, pentru persoane fizice cetãţeni români, deosebit de util pentru cãlãtorii în ţãrile care utilizeazã ca monedã naţionalã Euro.
- utilizare domesticã şi internaţionalã.
- suma minimã de deschidere a contului: 50 Euro
Avantaje:
- permite ataşarea mai multor carduri la acelaşi cont, putând stabili o limitã zilnicã de cheltuialã pentru fiecare card.
- pentru tranzacţiile fãcute cu acest card în zona Euro nu sunt percepute taxe de conversie valutarã.
- asigurã rezervarea de camere la hoteluri de peste hotare.
- asigurã înlocuirea în regim de urgenţã a cardului declarat ca pierdut sau furat şi eliberarea de numerar în regim de urgenţã pânã la emiterea cardului înlocuitor.
Cardurile oferite de Raiffeisen Bank clienţilor sãi întreprinderi mici şi mijlocii sunt următoarele:
1.Cardul de credit IMM
- Cardul de credit IMM permite efectuarea plãţilor (în ţarã şi în strãinatate), utilizând o linie de credit oferitã de cãtre bancã în limita echivalentului a 10,000 Euro (pe un card sau pe mai multe carduri)
- Pentru creditul obţinut dobânda este zero, cu respectarea condiţiilor contractuale
- Utilizarea fondurilor nu trebuie justificatã faţã de bancã
2. VISA Business - USD
Cardul în USD VISA Business Raiffeisen Bank este un produs de tip debit care se adreseazã persoanelor juridice române ai caror salariaţi efectueazã deplasãri în strãinatate şi în ţarã în interesul firmei.
- permite efectuarea de tranzacţii comerciale şi retrageri de numerar în orice colţ al lumii.
- oferã posibilitatea de a limita cheltuielile anumitor angajaţi la nivelul fiecarui card în parte.
- asigurã înlocuirea în regim de urgenţã a cardului declarat ca pierdut furat şi eliberarea de numerar în regim de urgenţã pânã la emiterea cardului înlocuitor.
- oferã numeroase servicii conexe extrem de avantajoase:
- Asistenţã medicalã de urgenţã şi referinţe medicale;
- Serviciul de asistenţã juridicã;
- Asigurarea pentru cazuri de întarziere în timpul cãlãtoriei;
- Asigurarea pentru bagajele sosite cu întarziere sau pierdute;
- Asigurare în cazuri de deturnare;
- Rezervarea camerelor de hotel.
Serviciile de Asistenţã VISA în caz de urgenţã sunt disponibile numai atunci cand se foloseşte cardul pentru a achita costul cãlãtoriei (cazare,transport,etc) în întregime sau doar parţial, cãlãtorie pe parcusul careia a aparut necesitatea unui serviciu în regim de urgenţã.
3. VISA Business - EURO
Cardul în EUR VISA Business Raiffeisen Bank este un produs de tip debit care se adreseazã persoanelor juridice române ai cãror salariaţi efectueazã frecvent deplasãri în zona Euro în interesul firmei.
- permite efectuarea de tranzacţii comerciale şi retrageri de numerar în zona Euro, fãrã a mai fi necesarã plata taxelor de conversie valutarã.
- oferã posibilitatea de a limita cheltuielile anumitor angajaţi la nivelul fiecarui card în parte.
- asigurã înlocuirea în regim de urgenţã a cardului declarat ca pierdut furat şi eliberarea de numerar în regim de urgenţã pânã la emiterea cardului înlocuitor.
- oferã numeroase servicii conexe extrem de avantajoase:
- Asistenţã medicalã de urgenţã şi referinţe medicale;
- Serviciul de asistenţã juridicã;
- Asigurarea pentru cazuri de întarziere în timpul cãlãtoriei;
- Asigurarea pentru bagajele sosite cu întarziere sau pierdute;
- Asigurare în cazuri de deturnare;
- Rezervarea camerelor de hotel.
Serviciile de Asistenţã VISA în caz de urgenţã sunt disponibile numai atunci cand s-a folosit cardul pentru achitarea costului cãlãtoriei (cazare,transport,etc) în întregime sau doar parţial, cãlãtorie pe parcusul careia a aparut necesitatea unui serviciu în regim de urgenţã.
4. VISA Business - lei, cu utilizare internaţionalã
Cardul în lei VISA Business internaţional este un card de debit destinat societãţilor româneşti ai caror salariaţi efectueazã deplasãri în interesul firmei, atât în ţarã cât şi în strãinatate.
- permite efectuarea de tranzacţii comerciale şi retrageri de numerar oriunde în lume (se face conversia automatã a sumelor în lei din contul de card în moneda ţãrii respective).
- oferã posibilitatea rezervãrii de camere de hotel.
- asigurã înlocuirea în regim de urgenţã a cardului declarat ca pierdut / furat şi eliberarea de numerar în regim de urgenţã pânã la emiterea cardului înlocuitor.
5. VISA Business - lei, cu utilizare exclusiv naţionalã
Cardul în lei VISA Business Raiffeisen Bank este un produs de tip debit care se adreseazã societãţilor româneşti ai cãror salariaţi efectueazã deplasãri în interesul firmei.
- permite efectuarea de tranzacţii comerciale şi retrageri de numerar în orice colţ al ţãrii.
- oferã posibilitatea rezervãrii de camere de hotel.
- asigurã înlocuirea în regim de urgenţã a cardului declarat ca pierdut furat şi eliberarea de numerar în regim de urgenţã pânã la emiterea cardului înlocuitor.
4.2.1.2 Evoluţia pieţei cardurilor Raiffeisen Bank
Piaţa cardurilor din România a încheiat anul 2006 cu un volum de 12 miliarde Euro generate de 168 milioane de tranzacţii, potrivit Raportului Pieţei cardurilor editat de NO-CASH. Faţă de anul precedent, creşterea este de 38% si respectiv 19%.
Pe segmentul de emitere, portofoliul de carduri valide a crescut in 2006 cu 1,7 milioane, la un total de 9,12 milioane. Deşi păstrează încă ponderi foarte mici în totalul portofoliului de carduri, cele mai spectaculoase creşteri s-au înregistrat pe cardurile de credit, de la 300.000 la 600.000, si pe cele de business, de la 80.000 la 150.000.
Pe segmentul de acceptare am asistat la o creştere fără precedent a terminalelor, atât ATM-uri cât şi POS-uri, care au ajuns la 6.000 şi respectiv 45.600 de echipamente. De asemenea, s-a îmbunătăţit substantial utilizarea cardurilor pentru plăţi la comercianţi. Astfel, ponderea tranzacţiilor de plătţi in total tranzacţii efectuate cu cardul a crescut de la 9,6% în 2005 la peste 13% in 2006.
Acceptarea in reţeaua internă a cardurilor emise in străinatate continuă să contribuie la reducerea deficitului de cont curent. Numai în 2006, sumele cheltuite in România pe cardurile emise in străinătate s-a ridicat la peste jumătate de miliarde Euro, pentru primele cinci bănci din sistem, în vreme ce sumele cheltuite in străinătate pe cardurile emise în România s-au ridicat la 200 milioane Euro. Aşadar, un export net de servicii şi produse prin intermediul cardurilor de 300 milioane Euro.
Pe termen mediu, vom continua să asistăm la un ritm anual de emitere situat în jurul a 15-20%. Piaţa cardurilor de salarii este acoperită doar într-o proporţie de 80% iar noi instituţii de credit precum Millenium sau Garanti şi-au anuntat intenţia de a începe activitatea de emitere. De asemenea, cardurile de credit vor menţine ritmul ridicat de emitere, parteneriatele cu diverşi comercianţi continuând să joace un rol foarte important. Sunt de aşteptat carduri co-branded pe cel puţin două noi sectoare: farmaceutic şi auto, precum şi lansarea mai multor programe de gift carduri.
Pentru sfârsitul anului 2007 se înregistrează un volum situat in jurul a 15 mld. Euro, generat de aproximativ 200 milioane tranzacţii. Un salt spectaculos în volumul tranzacţionat pe card a fost înregistrat in ultima lună a anului, influenţat atât de perioada de sărbători dar şi de decizia Guvernului de a acorda pe card primele de vacanţă, rămase restante în ultimii ani, tuturor funcţionarilor publici.
La orizontul anului 2010 se previzionează o piaţă de acceptare matură, care sa nu difere foarte mult de cea ocidentala. Deja sunt bănci autohtone care au o medie a tranzacţiilor la comercianţi de 70%, însă deocamdată pe cardurile de credit. Dezvoltarea reţelei de acceptare va ajuta foarte mult. Numai pentru anul 2007, furnizorii de infrastructură au anunţat vânzări în piaţa românească de 2.000 ATM-uri şi peste 20.000 de POS-uri, care vor fi instalate si operaţionale până cel târziu la jumătatea anului 2008.
Raiffeisen Bank a emis, pe 12 iunie 2007, cardul de credit cu numărul 200.000, se arată într-un comunicat de presă al băncii, devenind astfel a doua bancă pe piaţa din România ca număr de carduri emise. (Anexa 5)
Raiffeisen Bank este principalul promotor al cardurilor de credit bancare ca instrument de plată fără numerar, susţinând încă din anul 2003 acest produs ca fiind unul strategic în dezvoltarea pieţei de retail. Lansarea cardului de credit MasterCard în 2003 de către Raiffeisen Bank a însemnat revoluţionarea acestui segment de piaţă şi poziţionarea băncii în top în ceea ce priveşte emiterea de carduri de credit. În prezent, Raiffeisen Bank deţine în portofoliu trei variante de card de credit: Standard, Gold si Vodafone. Cardurile de credit Raiffeisen Bank oferă o limită de credit de până la 20.000 lei (40.000 lei pentru cardul Gold) şi pot fi folosite oriunde în lume, cu o perioadă de graţie de până la 56 de zile. Scopul utilizării cardurilor Raiffeisen este evidenţiat în figura următoare (Anexa 6):
În noiembrie 2004, Raiffeisen Bank a lansat primul card de credit co-branded din România, in parteneriat cu Vodafone. Cardul de credit Raiffeisen Bank Vodafone este destinat abonaţilor individuali Vodafone şi oferă în plus puncte de loialitate Vodafone la fiecare plată efectuată cu cardul la comercianţi: la fiecare 10 lei cheltuiti cu cardul se câstigă 5 puncte de loialitate, plus un bonus iniţial de 500 de puncte acordat la prima tranzacţie. În prezent, peste 40.000 de utilizatori se bucură de avantajele unice oferite de cardul co-branded Raiffeisen Bank Vodafone.
Cu peste 1.300.000 de carduri de debit si 200.000 de carduri de credit, Raiffeisen Bank are in 2008 o cotă de piaţă de peste 15% in ceea ce priveşte cardurile active, fiind unul dintre principalii emitenţi de carduri din România. Banca deţine şi o reţea extinsă de ATM-uri şi POS-uri: 860 de ATM-uri şi peste 6.700 de POS-uri.
4.2.2 Canale alternative de plăţi electronice oferite de Raiffeisen Bank
4.2.2.1 MyBanking- persoane fizice
Prin MyBanking Vodafone, clienţii Raiffeisen au posibilitatea de a efectua următoarele operaţiuni din meniul telefonului mobil:
• Transferuri intra şi interbancare: în cazul în care deţin un cont curent în lei la Raiffeisen Bank, clienţii pot efectua transferuri bancare din acest cont fără să fie nevoie să se deplaseze la bancă. MyBanking permite transferul de sume în lei din contul curent de la Raiffeisen Bank în alte conturi, deschise la Raiffeisen Bank sau la altă bancă. Pot fi definite şi ulterior modificate până la 10 conturi către care se pot efectua transferuri.
• Plata facturilor de utilităţi şi a poliţelor de asigurare din contul curent în lei deschis la Raiffeisen Bank, prin câteva comenzi simple din meniul telefonului. Plata unei facturi costă 0.30 USD+TVA.
• Consultare sold şi miniextras cont: clienţii pot afla în orice moment soldul conturilor deschise la Raiffeisen Bank sau pot obţine lista ultimelor 5 tranzacţii efectuate în cont (debitări, creditări sau toate tranzacţiile).
• Notificări: pot fi setate notificări pentru a fi primite automat, sub forma unor mesaje SMS, atunci când se efectuează tranzacţii în cont. Notificările dorite pot fi personalizate: debitări, creditări sau toate tranzacţiile şi suma minimă sau maximă pentru care sa fie trimise mesaje.
• Plata facturilor Vodafone/reîncărcări cartele preplătite Vodafone, din contul curent în lei deschis la Raiffeisen Bank.
• Bancomat în zonă: clienţii pot afla unde este localizat cel mai apropiat bancomat Raiffeisen Bank.
• Banca în zonă: clienţii pot afla unde este localizată cea mai apropiată unitate Raiffeisen Bank.
MyBanking Orange, un proiect mai nou al Raiffeisen Bank Romania, oferă, de asemenea, posibilitatea efectuării de transferuri intra şi interbancare, plăţi ale facturilor de utilităţi şi ale poliţelor de asigurare, plăţi ale facturilor Orange/reîncărcări cartele preplătite Orange, din contul curent în lei deschis la Raiffeisen Bank, consultări sold şi notificări, comisioanele fiind aceleaşi ca şi în cazul myBanking Vodafone.
4.2.2.2 MyBanking- IMM.uri
MyBanking Vodafone reprezintă un serviciu oferit de Raiffeisen Bank şi Vodafone prin care clienţii pot afla informaţiile financiare despre contul bancar, cursul valutar pot efectua transferuri intra şi interbancare în lei. De asemenea, aceştia pot plăti factura Vodafone sau reîncărca o cartelă Vodafone. Toate acestea, direct din meniul telefonului mobil. Serviciul myBanking este accesibil oriunde există acoperire Vodafone, inclusiv în Roaming.
Pentru a beneficia de serviciul myBanking, o întreprindere are nevoie de:
• un cont deschis la Raiffeisen Bank;
• un SIM Smart* cu aplicatia myBanking si un telefon compatibil;
• un contract cu Raiffeisen Bank pentru activarea serviciului myBanking.
* cartela SIM Smart poate fi obţinută gratuit de la orice centru / dealer Vodafone în schimbul cartelei utilizate în prezent.
Avantajele acestui serviciu sunt:
• securitate maximă;
• acces simplu la informaţii financiar-bancare în timp real (inclusiv unde este cea mai apropiată agenţie Raiffeisen Bank, dar şi cel mai apropiat ATM);
• posibilitatea de a efectua transferuri intra şi interbancare în lei;
• plata utilităţilor oferite de furnizorii cu care Raiffeisen Bank a încheiat convenţii;
• plata facturii sau reîncărcarea cartelei direct de pe telefonul mobil.
Prin MyBanking Orange, persoanele care deţin un abonament Orange pot efectua oriunde în aria de acoperire Orange, chiar şi în roaming, următoarele operaţiuni direct din meniul telefonului mobil:
• Transferuri intra şi interbancare: deţinătorii de conturi curente în lei la Raiffeisen Bank pot efectua transferuri bancare din acest cont fără să fie nevoie să se deplaseze la bancă. MyBanking permite transferul de sume în lei din contul curent de la Raiffeisen Bank în alte conturi, deschise la Raiffeisen Bank sau la altă bancă.
• Plata facturilor de utilităţi şi a poliţelor de asigurare din contul curent în lei deschis la Raiffeisen Bank, prin câteva comenzi simple din meniul telefonului. Plata unei facturi costa 0.30 USD+TVA.
• Plata facturilor Orange/reîncărcări cartele preplătite Orange, din contul curent în lei deschis la Raiffeisen Bank.
• Consultare sold: se poate afla în orice moment soldul conturilor deschise la Raiffeisen Bank.
4.2.2.3 Evoluţia serviciului My Banking oferit de Raiffeisen Bank
Serviciile de mobile sunt oferite pe piaţa bancară românească de Banc Post, HVB, CitiBank, BCR, Piraeus Bank, Romextera Bank, alături de Raiffeisen Bank. Acestea facilitează accesul la conturi şi realizarea de tranzacţii de plăţi prin intermediul telefonului mobil, atât din ţară, cât şi din străinătate, prin serviciul de Roaming. Din aceste motive, dar şi pentru faptul că liberalizarea pieţei comunicaţiilor va reduce semnificativ costurile, este de aşteptat ca, în scurt timp, majoritatea clienţilor care apelează la serviciile Internet banking să o constituie persoanele fizice, în concluzie, dezvoltarea acestor servicii va reprezenta o necessitate strategică pentru orice instituţie financiară care vizeză segmentul de retail.
Explozia fără precedent atât pe plan mondial, cât şi în România a numărului de telefoane mobile a făcut ca tot mai multe bănci să ia în calcul dezvoltarea unei platforme de mobile banking, care s-ar putea constitui într-o alternativă chiar mai avantajoasă decât Internet banking-ul. Aceasta, pentru că, în primul rand telefonul mobil devine un accesoriu aproape indispensabil, chiar la nivel de masă, incomparabil mai uşor de manevrat decât un computer, fie el şi laptop. Problemele de securitate din present sunt pe cale de a fi depăşite prin implementarea tehnologiei 3G, iar singura problemă care mai rămâne să fie rezolvată este legată de adaptarea datelot transmise pentru a putea fi afişate pe display-ul telefonului.
Acest serviciu a fost lansat în vara lui 2003 pentru clienţii Vodafone şi în septembrie 2006 pentru clienţii Orange. Astăzi, aproximativ 80% din utilizatorii de telefonie mobilă au acces la acest serviciu. În 2006, Raiffeisen Bank şi-a păstrat trendul de a fi banca cea mai inovatoare de pe piaţa românească şi a câştigat a doua oară Premiul “ Serviciul de Mobile Banking al anului 2006” din partea revistei Comunicaţii Mobile, pentru creşterea spectaculoasă de aproximativ 50% a numărului de clienţi în anul 2006.
În prezent, peste 35.000 de clienţi folosesc serviciul myBanking oferit de Raiffeisen şi efectuează tranzacţii de peste 2 milioane de euro în fiecare lună, comparativ cu 2006 când se efectuau tranzacţii cu valori de până la 1,6 milioane de euro, aşa cum reiese din graficul de mai jos (Anexa 7).
Pentru a beneficia de acest serviciu clienţii Raiffeisen Bank care sunt abonaţi Orange şi Vodafone trebuie să încheie un contract cu banca şi să aibă o cartelă SIM Smart pe care se găseşte aplicaţia de mobile banking. Abonamentul pentru acest serviciu este de 0,5 euro/lună pentru persoane fizice şi 1 euro/lună pentru persoane juridice. De la începutul anului au fost procesate prin intermediul myBanking peste 92.000 de tranzacţii în valoare de 30 de milioane de lei.
4.2.2.4 Raiffeisen Direct
Prin Raiffeisen Direct, clienţii persoane fizice pot afla toate informaţiile de care au nevoie, fără a se mai deplasa până la banca, printr-un simplu apel telefonic, gratuit de pe telefonul fix (reţeaua Romtelecom), indiferent de sezon şi fără a plăti comisioane sau taxe suplimentare.
Clienţii Raiffeisen Direct (care au solicitat serviciul Raiffeisen Direct în una dintre unităţile băncii şi au semnat contractul aferent) pot:
• afla informaţii despre conturi şi despre oferta băncii.
• ordona plăţi intra sau interbancare în lei către conturile proprii sau ale altor titulari/furnizori.
• constitui sau lichida depozite.
• solicita emiterea de carduri de debit.
• efectua schimburi valutare între conturile proprii (valabil doar pentru rezidenţi).
Pentru persoanele care nu sunt clienţi Raiffeisen Direct (nu au semnat contractul pentru acest serviciu) sau nu sunt clienţi ai băncii sunt disponibile toate informaţiile despre:
• situatia contului de card Raiffeisen Bank (doar în prima situaţie).
• produsele şi serviciile băncii
• reţeaua de unităţi/bancomate Raiffeisen Bank
• cursul valutar
Clienţii persoane juridice, printr-un simplu apel telefonic, fără efort şi fără comisioane sau taxe suplimentare, beneficiază de următoarele servicii:
• informaţii despre conturile proprii şi despre produsele Raiffeisen Bank;
• efectuarea de tranzacţii intra şi interbancare;
• plata facturilor către furnizorii de utilităţi şi servicii (electricitate, telefon, asigurări, etc.);
• definirea sau modificarea transferurilor planificate;
• deschiderea sau lichidarea depozitelor la termen;
• schimburi valutare între conturile proprii. Avantajele serviciului Raiffeisen Direct sunt următoarele:
• deplasarea la sediul băncii nu mai este necesară;
• program de lucru prelungit comparativ cu cel al unităţilor bancare;
• nu sunt percepute taxe sau comisioane în plus faţă de cele percepute la unităţi;
• telebankerii sunt instruiţi şi specializaţi în oferirea acestui tip de serviciu.
4.2.1.4 Multicash
MultiCash este o soluţie software structurată care permite gestionarea optimă a plăţilor şi încasărilor. Aplicaţia este utilizată în prezent de peste 200.000 de clienţi corporate, fiind deci îndelung testată şi perfecţionată. Programul standard se instalează pe calculatoarele din biroul clientului şi permite următoarele operaţiuni:
• Vizualizarea extrasului de cont zilnic şi a extrasului intermediar actualizat în timpul zilei, din oră în oră.
• Efectuarea de plăţi în lei şi valută.
• Transmiterea/primirea de fişiere tip text.
Avantaje:
• Servicii bancare direct din biroul fiecărui client.
• Siguranţă şi simplitate - acces restricţionat de parole şi comunicaţie criptată cu banca.
• Acces rapid la informaţii, care sunt actualizate din oră în oră.
• Rapiditate în efectuarea plăţilor şi în obţinerea extrasului de cont.
• Eficienţă în gestiunea încasărilor şi plăţilor.
• Reducerea costurilor pentru comisioane bancare şi resurse.
La serviciul Multicash, utilizat exclusiv de persoane juridice, mărirea numărului de clienţi a fost de 69% în anul 2007.
4.2.3 Transferuri electronice - Raiffeisen Bank , agent Western Union
În calitate de agent al Western Union, Raiffeisen Bank este conectată la un sistem computerizat de transfer al sumelor pe plan mondial, putând astfel să achite beneficiarilor în câteva minute sume transmise prin intermediul a mai mult de 200.000 de puncte de lucru, în peste 200 de ţări şi teritorii independente.
Western Union este un mijloc rapid de transfer al fondurilor dintr-o localitate în alta printr-o reţea de agenţi extinsă la nivel internaţional. Alături de Western Union, Raiffeisen Bank oferă următoarele produse:
• Will Call- transferuri între persoane fizice. Permite clienţilor să trimită şi să primească bani, prin intermediul oricărui agent WU, oriunde în lume.
• Next Day Service – transferuri între persoane fizice valabile doar pentru anumite coridoare inter-ţări. Caracteristica acestui produs este faptul că transferal este disponibil la plată doar după expirarea unui interval de timp de la data iniţierii transferului.
• Quick Pay- cel mai rapid, sigur şi demn de încredere mijloc de plată folosit pentru ca o companies ă primească sume transmise de clienţii săi din întreaga lume. Aceste fonduri primate de persoane juridice străine, înregistrate în sistemul Western Union, vor fi direct depozitate în contul bancar al acestora.
• Quick Cah- serviciu ce oferă o modalitate sigură şi rapidă pentru o companie de a trimite fonduri, prin intermediul reţelei Western Union, clienţilor sau salariaţilor săi oriunde în lume.
Conform politicilor Western Union şi BNR, condiţiile de prestare a serviciului de transfer de bani prevăd ca identitatea unui client să fie verificată şi înregistrată pentru toate tranzacţiile de primire/trimitere.
Raiffeisen Bank protejează interesele clienţilor în derularea tranzacţiilor solicitate de aceştia, păstrează confidenţialitatea, nu dezvăluie, publică sau divulgă informaţii privind tranzacţiile lor, fără consimţământul acestora.
Suma maximă care poate fi transmisă este de 5000 echivalent USD, iar cea maximă plătită pentru primirea de fonduri este de 100000 echivalent USD.
Pentru a observa evoluţia în timp a transferurilor valutare rapide din străinătate, este necesar să ne amintim că, până în 1996, anul în care Western Union şi-a făcut intrarea în România prin Banca Românească, acestea se puteau face exclusiv prin mecanismele bancare clasice sau prin intermediul românilor care se întorceau cu plicuri trimise de rude sau de prieteni. În prima variantă, dezavantajul major îl constituia durata transferului, care ajungea în anumite cazuri şi la două săptămâni, iar în a doua, nesiguranţa. Ambele dezavantaje au fost eliminate prin sistemele de transfer rapid de tip Western Union si MoneyGram. Western Union Financial Services, filială a First Data Corporation, este liderul mondial al serviciilor de transfer de bani. De la fondarea sa, acum mai bine de 150 de ani, compania a lansat mai multe invenţii şi inovaţii, incluzând telexul, primul charge card şi primul transfer electronic.
În prezent, principalul obiect de activitate al companiei în care lucrează peste 1.800 salariaţi îl reprezintă transferul de bani, care se derulează printr-una dintre cele mai vaste reţele de distribuţie, care cuprinde peste 110.000 locaţii aparţinând la peste 360 agenţi localizaţi în mai mult de 185 ţări şi teritorii. Profitul net al Western Union a crescut cu 7%, până la 207 milioane dolari în primul trimestru din 2008, la acest profit Raiffeisen Bank contribuind în calitatea de agent Western Union cu 20%, comparativ cu perioada echivalentă de anul trecut şi a fost afectat de cheltuielile de restructurare ale firmei. Cu excluderea cheltuielilor de restructurare, profitul net al Western Union a crescut cu 15%. Profitul operaţional al companiei, ce include şi cheltuieli de restructurare de 24 milioane dolari, a fost de 309 milioane dolari, cu 2% în creştere faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, iar marja profitului operaţional a fost de 24,4%, comparativ cu 26,9% în primul trimestru din 2007. Activităţile operaţionale trimestriale ale Western Union au generat lichiditate de 318 milioane dolari.
Activitatea internaţională "consumer-to-consumer", care a determinat creşterea cu 67% a venitului total, a avut venituri şi tranzacţii în creştere cu 19% în primul trimestru din 2008, comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut.
4.3 Raiffeisen Online
4.3.1 Persoane fizice
Prin serviciul Internet Banking, Raiffeisen Online, Raiffeisen Bank îşi scuteşte clienţii de grija drumurilor la bancă, oferind accesul la conturi 24/7, de oriunde în lume, prin intermediul internetului, solicitând comisioane mai mici cu până la 50% decât la ghişeele băncii. Avantajele acestui serviciu bancar sunt următoarele:
• Acces 24 / 7 online, securizat, la conturi oriunde în lume.
• Posibilitatea de a consulta soldurile conturilor şi istoricul tranzactiilor efectuate. Toate tranzacţiile se realizează în timp real şi soldurile conturilor sunt permanent actualizate.
• Ordonarea de plăţi intra sau interbancare în lei (şi/sau programarea efectuării acestora automat în viitor) către conturile proprii sau ale altor titulari.
• Ordonarea de plăţi către trezoreria statului.
• Plata facturilor către furnizorii de utilităţi agreaţi de bancă şi, mai mult, imputernicirea băncii pentru a efectua plata automată a acestora.
• Predefinirea beneficiarilor pentru plăţi intra şi interbancare.
• Constituirea şi lichidarea depozitelor.
• Efectuarea de schimburi valutare între conturile proprii, precum şi "cross currency" între valute.
• Efectuarea de transferuri între conturile proprii.
• Alegerea şi definirea codului de utilizator, precum şi parola de acces la Raiffeisen Online.
• Alegerea de pseudonime pentru conturile proprii pentru a le putea identifica mai uşor.
• Vizualizarea întregului istoric al activităţii online (maximum 6 luni) şi salvarea acestuia pe propriul computer.
Accesul la acest serviciu are loc în urma semnării unui Contract pentru Furnizarea Serviciului Raiffeisen Online.
Toate operaţiunile se realizează în timp real, iar soldurile conturilor sunt actualizate permanent. Comisioanele practicate pentru Raiffeisen Online sunt cu pâna la 50% mai mici decât la ghişeele băncii. Serviciul este oferit pe baza unei tehnologii de vârf utilizând un sistem de criptare SSL la 128 biţi, garantând securitate optimă pentru tranzacţiile efectuate. Abonamentul lunar pentru serviciul Raiffeisen OnLine este de un euro.
Tabelul 4.1 Comisioane
Serviciul Raiffeisen Online poate fi obţinut de orice persoană fizică care deţine cel puţin un cont curent în lei şi un card de debit activ la Raiffeisen Bank şi care încheie un contract pentru activarea acestui serviciu la orice unitate a băncii.
Raiffeisen Bank pune la dispoziţia clienţilor care sunt abonaţi la Raiffeisen Online pentru asistenţă două numere de telefon disponibile 24 de ore, 7 zile pe săptamână din orice reţea, din ţară sau din străinătate - 021/306.55.55; 021/306.55.56 sau site-ul www.raiffeisenonline.ro.
Anul 2007 a adus o serie de îmbunătăţiri sistemului astfel că în ianuarie este lansată varianta în limba engleză a aplicaţiei, iar în august are loc lansarea unei noi versiuni care adduce îmbogăţiri de design şi funcţionalităţi.
Lansat în iunie 2006, serviciul de Internet Banking pentru persoane fizice, Raiffeisen Online, este utilizat în prezent de aproape 50.000 de clienţi. În perioada iunie 2006 - februarie 2007 prin acest serviciu s-au efectuat peste 85.000 de tranzacţii, valoarea lor depăşind 15 milioane de euro. În ianuarie 2008, volumul transferurilor făcute prin Raiffeisen Online a depăşit trei milioane de euro.
În urma unui aşa numit studiu de uzabilitate în ceea ce priveşte serviciul de plăţi prin internet, se remarcă faptul că Raiffeisen Online este unul dintre cele mai folosite servicii de internet banking din România (Anexa 8).
4.3.2 Raiffeisen Online pentru persoane juridice
Pe 28 octombrie 2007, Raiffeisen Bank a lansat o nouă versiune a aplicaţiei sale de internet banking - Raiffeisen Online pentru persoane juridice. Noul serviciu aduce o serie de beneficii utilizatorilor săi cum ar fi economie de timp şi reducerea costurilor.
Oferă utilizatorilor săi următoarele funcţionalităţi:
• consultarea soldului conturilor şi a istoricului tranzacţiilor, fără a mai fi necesară deplasearea la o sucursală a băncii;
• ordonarea de plăţi intra sau interbancare în RON (şi/sau programarea ca acestea să se efectueze automat la o dată viitoare) către conturile proprii sau ale altor titulari;
• ordonarea de plăţi intrabancare în valută;
• efectuarea de schimburi valutare între conturile societăţii, precum şi "cross currency" între valute;
• constituirea de depozite în lei şi valută;
• lichidare de depozite în lei;
• plăţi facturi către furnizorii de utilităţi agreaţi de bancă;
• administratorul serviciului Raiffeisen Online poate aloca utilizatori pe diferite niveluri de acces ale aplicaţiei, atât pentru conturile societăţii cât şi pentru tipurile de tranzacţii ce pot fi efectuate; astfel, fiecărui utilizator i se poate acorda acces doar la anumite conturi ale societăţii sau se pot aloca limite de tranzacţionare fiecărui utilizator în parte.
Pentru operaţiunile efectuate prin Raiffeisen Online de către IMM-uri se percep comisioane cu până la 50% mai mici decât cele aplicate la operaţiunle făcute la ghişeele băncii. Abonamentul este de 30 RON/lunar. Tabelul de mai jos prezintă o comparaţie între costurile operaţiunilor prin Raiffeisen Online şi costurile de la ghişeele băncii (Anexa 9).
Din punct de vedere al costurilor de utilizare a serviciului de internet Banking, pe baza evaluării costurilor de instalare, utilizare şi operare, s-a ajuns la rezultatul din figura 4.1, conform căruia Raiffeisen Bank alături de Alpha Bank are cele mai mici costuri de utilizare.
Figura 4.1
Raiffeisen Bank a câştigat la Gala premiilor revistei e-Finance 2006, premiul pentru serviciul de internet banking- Raiffeiesen Online, fiind desemnat cel mai sigur şi mai accesibil serviciu de această natură de pe piaţa bancară românească.
Referindu-ne la performanţele şi capacitatea de lucru a serviciului de internet bankig, Raiffeisen ocupă deasemenea o poziţie bună, aşa cum reiese din figura 4.2.
Figura 4.2:
4.3.3 Securitatea internet banking-ului pe piaţa bancară românească
- comparaţie Raiffeisen- ING
Cerinţele de securitate implică o tehnologie de vârf. De exemplu, Raiffeisen Bank a angajat două companii din România şi una din străinătate pentru a verifica dacă sistemul are lipsuri, iar banca centrală din Viena are în plan atacarea de două ori pe an a băncii din Romania pentru a verifica vulnerabilitatea sistemului. Serviciul online este oferit pe baza unei tehnologii de vârf, utilizând un sistem de criptare SSL la 128 biti, garantând securitatea tranzacţiilor. Şi accesul utilizatorilor Home’Bank este protejat de acţiunile neautorizate ale unor persoane. ING a apelat la acelaşi algoritm de criptare de date, 128-biţi SSL, şi la certificatul VeriSign SSL, pentru verificarea identităţii şi autenticităţii website-ului.
Serviciul de internet-banking este lansat, de obicei, la inceput, numai pentru persoane fizice, urmând ca, după o perioadă, şi persoanele juridice să poată beneficia de acesta, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Raiffeisen Online. Cerinţele tehnice necesare clientului serviciilor de internet-banking sunt calculatorul şi accesul la internet. Home’Bank presupune un sistem de operare Windows 98 sau mai recent, un browser (Microsoft Internet Explorer versiunea 5.5 sau mai recent, Netscape 4.7, Mozilla FireFox), minimum 64 MB/RAM si o rezoluţie de cel puţin 800*600 SVGA. ING asigură deplina securitate a operaţiunilor bancare prin utilizarea digipassului. ING Online este o platformă web dezvoltată în tehnologie Oracle 9i pentru bazele de date şi limbaje PL/SQL, Java şi HTML. Sistemul este construit pe mai multe niveluri de securitate atât fizice, cât şi logice. Securitatea tranzacţiilor beneficiază de cel mai exigent standard de securitate, tehnologiile de protecţie incluzând firewalluri, criptare pe 128 biti (SSL), certificate digitale compatibile cu standardele PKCS#7, PKCS#10, PKCS#11, niveluri multiple de acces la informaţie şi autorizare. Sistemul asigură integritatea şi nonrepudierea tranzacţiilor. Figura de mai jos prezintă un astfel de sistem de securitate al unei tranzacţii efectuate prin internet (Anexa 10):
Pentru autentificarea în cazul lui Raiffeisen Online, de exemplu, este nevoie de un cod de utilizator şi de o parolă, echivalentă cu semnătura clientului. Accesarea serviciului Home’Bank de la ING presupune folosirea unui cod de utilizator şi a unui digipass, un dispozitiv alocat fiecărui utilizator, care va genera câte un cod unic ori de câte ori este accesat serviciul pentru efectuarea de tranzacţii. La conectarea la internet-banking, banca alocă fiecărui client un nume de utilizator şi o parolă de acces, care poate fi schimbată la prima conectare sau ori de câte ori este necesar. În plus, pentru autentificarea clientului trebuie folosit dispozitivul de securitate oferit de bancă, conform contractului. Din motive de siguranţă, după un anumit interval de inactivitate, sesiunea se închide automat, iar pentru orice nouă activitate procesul de autentificare va fi reluat. Accesul la site-ul serviciului este monitorizat şi controlat. Din momentul conectării clientului autorizat, schimbul de date se va efectua sub protocol securizat, care utilizează o cheie de criptare şi un algoritm. În plus, site-ul pentru acest serviciu este asigurat şi garantat, astfel încât clientul să-i poată recunoaste şi verifica cu uşurinţă autenticitatea. Clientul are acces şi se autentifică prin dispozitivul de securitate tip token-Digipass 300, se conectează prin browserul Internet Explorer la site-ul băncii şi selectează din pagina principală opţiunea internet-banking, prin care se deschide o sesiune securizată prin protocolul stabilit, care utilizează o cheie de criptare şi un algoritm DES. Apoi, introduce numele şi parola alocate de bancă după semnarea contractului. Clientul introduce PIN-ul de acces. In ecranul următor se afişează numărul care trebuie introdus în token; după introducere, dispozitivul generează răspunsul pentru client în câmpul specificat. La ING, valabilitatea codului este de 36 de secunde. După expirare, digipassul se închide şi trebuie generat un cod nou. La Raiffeisen, aplicaţia se închide automat după 15 minute. Dacă se introduce codul PIN greşit de 3 ori pentru Raiffeisen Online sau de 4 ori pentru Home’Bank, serviciul se va bloca şi va trebui să se apeleze la banca respectivă pentru deblocare.
CONCLUZII
Evoluţia continuă a mijloacelor de plată şi trecerea la banii electronici (e-money) pot fi considerate o revoluţie, deoarece ele determină schimbări în cadrul sistemului bancar (servicii modeme, gestiune financiară ameliorată, cadrul legal financiar armonizat la nivel mondial).
În aceeaşi direcţie, graţie utilizării mijloacelor moderne de plată, se poate observa şi creşterea capacităţii de creditare a băncilor, deoarece la acordarea unui împrumut, banca îi oferă debitorului un credit mult mai mare, sub formă de bani electronici.
Această creştere a cantităţii substitutelor băneşti, despre care putem afirma că sunt acceptate şi cheltuite de public exact ca şi cum ar fi bani propriu-zişi , determină, în final, sporirea puterii de cumpărare a debitorilor pe termen scurt (maxim o lună), prin descoperitul în cont acordat de bancă. Astfel, sporeşte cererea de consum, ceea ce, pe termen lung, ar putea induce, în lipsa unor reglementări adecvate restrictive (durata limită descoperitului în cont, condiţiile de emitere a cardului, limita unui plafon de creditare acordat de către bancă, în urma analizei de bonitate a clientului), o tendinţă generală de creştere a preţurilor mărfurilor şi a salariilor.
Sistemul bancar românesc este supus unui proces de restructurare caracteristic, de altfel, întregii economii naţionale aflate în proces de tranziţie nu numai spre economia de piaţă, ci şi spre economia Internet sau noua economie.
Se poate aprecia că mijloacele de plată sunt într-o continuă evoluţie, determinată de dezvoltarea economică şi de apariţia noilor tehnologii, banii menţinându-şi totuşi funcţiile esenţial. Trecerea la banii electronici determină schimbări atât la nivelul infrastructurii bancare, cât şi la nivelul comportamentului consumatorului, putând fi considerată o revoluţie.
Românii sunt tot mai atraşi de ideea de tehnologizare, de investiţii în cele mai noi instrumente de comunicare şi de a învăţa noi modalităţi de a utiliza spre propriul beneficiu, descoperirile cele mai recente din sfera comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor. Acest fapt poate fi argumentat cu ultimele cifre referitoare la instrumentele de plată cu acces la distanţă. Astfel, comparativ cu sfârşitul anului 2006, sfârşitul anului 2007 a înregistrat o creştere cu 140% a numărului de utilizatori, iar valoarea tranzacţiilor, exprimate în echivalent euro, a crescut cu 80%, depăşind valoarea de cinci miliarde de euro.
Piaţa actuală a serviciilor de Home Banking este destul de populată de oferte de acest gen, iar clienţii serviciilor în cauză încep a se înmulţi tot mai mult, tocmai datorită mediului afacerilor prezent în România, în care economisirea timpului, a banilor şi siguranţa unor servicii de calitate sunt puncte vitale în desfăşurarea în condiţii satisfăcătoare a activităţilor economico-sociale.
Având în vedere faptul că Internetul ia amploare tot mai mare în desfăşurarea activităţilor tot mai diversificate, iar pe de altă parte datorită necesităţii de economisire a timpului şi a fondurilor băneşti, consider că serviciile de Internet banking vor înlocui în cel mai scurt timp serviciile tradiţionale oferite până acum de băncile româneşti, iar populaţia va fi tot mai încrezătoare în siguranţa şi beneficiile oferite prin Online banking.
De asemenea, ghişeele bancare virtuale îşi vor face simţită prezenţa pe piaţa bancară românească, probabil într-un viitor apropiat.
Se impune, în concluzie, o schimbare în mentalitatea utilizatorilor de servicii de plăţi, graţie unei infrastructuri bancare moderne şi deci sigură şi eficientă. Prin conectarea României la serviciile financiare ale secolului XXI, se va realiza o integrare de facto în structurile Uniunii Europene şi cele financiare mondiale.
ANEXE
- Anexa 1 - “ Cunoaşterea spontană a cardurilor”……………………………………...32
- Anexa 2 - “ Numărul de carduri la mia de locuitori”…………………………………37
- Anexa 3 - “ Evoluţia comisioanelor”………………………………………………….43
- Anexa 4 - “ Ordin de plată electronic”………………………………………………..45
- Anexa 5 - “ Numărul de carduri emise”……………………………………………....77
- Anexa 6 - “ Scopul utilizării cardurilor”……………………………………………...77
- Anexa 7 - “ Valoarea tranzacţiilor prin serviciul my banking”……………………….81
- Anexa 8 - “ Punctaj mediu obţinut- Raiffeisen online”……………………………….86
- Anexa 9 – “ Comparaţie între costurile operaţiunilor prin Raiffeisen Online şi cele de la ghişeele băncii”……………………………………………………………………..87
- Anexa 10 – “ Sistemul de securitate al unei tranzacţii prin internet”…………………89
BIBLIOGRAFIE
-
Basno, Cezar, Dardac, Nicolae: Operaţiuni bancare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004
-
Basno, Cezar, Dardac, Nicolae: Sisteme de plăţi, compensări şi decontări, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004
-
Bădescu, Gabriela-Beatrice, Ionete, Constantin- coordonator ştiiţific: Modernizarea plăţilor în sistemul bancar în condiţiile informatizării, - teză de doctorat, ASE, 2006
-
Bratu, Alina: Credit.Bǎnci, Ed. ExPunto, Constanţa, 2005
-
Cocriş V, Chirleşan D.: Tehnici şi operaţiuni bancare, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2006
-
Costică, Ion, Lăzărescu S. : Politici şi tehnici bancare, Editura ASE, Bucureşti, 2004
-
Diaconescu, Mariana: Bănci, sisteme de plăţi, riscuri , Editura Economică, Bucureşti, 1999
- Goloşoiu, Ligia, Georgescu Mijloace, modalităţi şi instrumente de plată, Editura ASE, Bucureşti, 2003
-
Hoanţă, Nicolae : Bani şi Bănci, Editura Economică, Bucureşti, 2001
-
Mihai, Ilie: Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare, Editura Expert, Bucureşti, 2003
-Operaţiuni de încasări şi plăţi, Editura Fundaţiei România de mâine, Bucureşti, 2002
-
Mitrache, Romu : Sistemul de plăţi din zona Euro
-
Paraschiv, Dorel Mihai: Tehnica plăţilor internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2003
-
Pascariu, Gheorghe: Managementul serviciilor bancare: coordonate actuale si perspective, Editura Fundaţiei Academice Gh. Zane, Iaşi, 2004
-
Rollande Luc Bernet: Principes de technique bancaire, Editura Dunod, Paris, 2002
-
Trenco, Ioan: Metode şi tehnici bancare. Principii, reglementări, experienţe, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2002
-
Tudorache, Dumitru: Monedă, bănci, credit, Bucureşti, Editura Sylvi, 2000
-
Vasilache, Dan: Plăţi electronice. O introducere, Ed. Rosetti EducaŢional, Bucureşti, 2004
-
Vasilache, Dan : Plătile electronice, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004
Site-uri
- www.biblioteca.ase.ro
- www.bnr.ro
- www.brd.ro
- www.Ecb.int
- www.efinance.ro
- www.ghişeulbancar.ro
- www.ibr-rbi.ro
- www.marketwatch.ro
- www.no-cash.ro
- www.raiffeisenbank.ro
- www.ssrn.com
- www.worldbank.org
Reglementări legale:
- BNR- inflaţia şi denominarea, 2005
- Legea bancară nr.58/1998 actualizată M.O. nr. 121/1998
- Legea nr. 83/1994 asupra cecului
- Legea nr.445/2001 privind comerţul electronic MO nr. 483/2002
- Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică MO nr. 429/2001
- Regulamentul nr.1/2001 privind organizarea şi funcţionarea la BNR a Centralei Incidentelor de Plăţi.
- Regulamentul nr. 1/2005 privind sistemele de plăţi care asigură decontarea de fonduri.
- Regulamentul nr.4/2002 privind tranzacţiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la aceste tranzacţii, MO nr. 503/2002
- Regulament privind debitarea directă prin sistemul ACH, 2005
Stănel, Gheorghe: Sistemul plăţilor interbancare: concepte, instrumente, procedee, transferuri şi plăţi, riscuri, securitatea operaţiunilor, biblioteca online ASE
Basno, Cezar, Dardac, Nicolae: Sisteme de plăţi, compensări şi decontări, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, pag. 150-154
Cezar Basno, Nicolae Dardac „ Sisteme de plăţi,compensări şi decontări ”, ed. Didactică şi pedagogică 2004, pag.36
http://www.bnro.ro Regulamentul BNR nr.2 17.02.2004
Stănel Gheorghe, „ Sistemul platilor interbancare: concepte, instrumente, procedee, transferuri si plati, riscuri, securitatea operatiunilor „ cursuri în format digital al bibliotecii ASE Bucureşti .
Goloşoiu, Ligia, Georgescu Mijloace, modalităţi şi instrumente de plată, Editura ASE, Bucureşti, 2003
Cezar Basno, Nicolae Dardac- Sisteme de plăţi, compensări şi decontări, Editura Didactică şi pedagogică, 2004; pag.60
Stănel, Gheorghe: Sistemul plăţilor interbancare: concepte, instrumente, procedee, transferuri şi plăţi, riscuri, securitatea operaţiunilor, biblioteca online ASE
Dorel Mihai Paraschiv Tehnica plăţilor internaţionale , Editura Economică, Bucureşti 2003, pag 321
Stănel, Gheorghe: Sistemul plăţilor interbancare: concepte, instrumente, procedee, transferuri şi plăţi, riscuri, securitatea operaţiunilor, biblioteca online ASE
Costică, Ion, Lăzărescu S. : Politici şi tehnici bancare, Editura ASE, Bucureşti, 2004
Alina Bratu – „Credit.Bǎnci”, Ed. ExPunto, Constanţa, 2005 şi Stǎnel Gheorghe – „Sistemul platilor interbancare: concepte, instrumente, procedee, transferuri si plati, riscuri, securitatea operatiunilor”;
Vasile Dedu şi Tudor Ganea – „Piaţa cardurilor bancare în România”, Revista Finanţe.Bǎnci.Asigurǎri nr 9 (57)/sept. 2002 , pag. 28
Regulament nr. 4din 13 iunie 2002 privind tranzactiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plata electronica si relatiile dintre participantii la aceste tranzactii; Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 503 din 12 iulie 2002
Bratu Alina – Credit.Bǎnci, Ed. ExPunto, Constanţa, 2005, p. 79
Basno, Cezar, Dardac Nicolae – Sisteme de plăţi, compensări şi decontări – EDP, Bucureşti, 2004 , p 132
Stoica Victor, Deaconu Petre, - Bani şi credit. Bani. Teorii monetare. Administrarea banilor şi politica monetară, Editura Economică, Bucureşti , 2003, p. 356
http://www.no-cash.ro/statistici/statcar.html
Cocriş Vasile, Chirleşan D.,- Tehnici şi operaţiuni bancare- Editura Univ. Al. I. Cuza, Iaşi, 2006, p.324
Paraschiv, Dorel Mihai: Tehnica plăţilor internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag.336
Bădescu, Gabriela-Beatrice, Ionete, Constantin- coordonator ştiiţific: Modernizarea plăţilor în sistemul bancar în condiţiile informatizării, - teză de doctorat, ASE, 2006, pag.20
Stănel, Gheorghe: Sistemul plăţilor interbancare: concepte, instrumente, procedee, transferuri şi plăţi, riscuri, securitatea operaţiunilor, biblioteca online ASE
Dorel Mihai Paraschiv ,Tehnica plăţilor internaţionale, Editura Economică, Bucureşti 2003 pag.133
Bădescu, Gabriela-Beatrice, Ionete, Constantin- coordonator ştiiţific: Modernizarea plăţilor în sistemul bancar în condiţiile informatizării, - teză de doctorat, ASE, 2006
Basno, Cezar, Dardac, Nicolae: Sisteme de plăţi, compensări şi decontări, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, pag. 213
http://www.posta-romana.ro
http://www.westernunion.ro
http://www.mybank.ro/persoane-fizice/alte-servicii/transfer-de-bani/detalii-0-0-ron-0-0-1594-produs-banca-transferuri-western-union-banci-si-posta-romana
Stănel, Gheorghe: Sistemul plăţilor interbancare: concepte, instrumente, procedee, transferuri şi plăţi, riscuri, securitatea operaţiunilor, biblioteca online ASE
Bădescu, Gabriela-Beatrice, Ionete, Constantin- coordonator ştiiţific: Modernizarea plăţilor în sistemul bancar în condiţiile informatizării, - teză de doctorat, ASE, 2006, pag.62
Raiffeisen Bank- Sucursala Ploieşti Intranet
www.raiffeisen.ro-intranet