Deşi recent s-au nregistrat progrese incontestabile, Romnia rămne ncă ţara cu cel mai nalt nivel al inflaţiei dintre ţările n tranziţie.

Authors Avatar

CAUZELE INFLAŢIEI ÎN ROMÂNIA ŞI IMPLICAŢIILE ACESTEIA

Deşi recent s-au înregistrat progrese incontestabile, România rămâne încă ţara cu cel mai înalt  nivel  al  inflaţiei  dintre  ţările  în  tranziţie.  Combaterea  acestui  dezechilibru  macroeconomic major pe parcursul ultimilor 16 ani s-a dovedit a fi un tratament costisitor şi dureros pentru toate categoriile economico-sociale, care au plătit preţul erodării continue a puterii de cumpărare a leului

şi au trebuit să facă faţă scăderii nivelului de trai şi incertitudinii.

Una din cauzele principale ale inflaţiei din prima parte a anilor ’90 a fost aceea că economia românească acumulase o serie de dezechilibre majore în momentul prăbuşirii regimului totalitar, iar PIB/locuitor (p.p.c.) era unul dintre cele mai scăzute din Europa. Sărăcia şi lipsa de competitivitate erau însă “cosmetizate” prin acumularea de însemne monetare fără acoperire în bunuri şi servicii,

iar inflaţia era înăbuşită printr-un control rigid al preţurilor, moneda naţională lăsând aparenţa unei stabilităţi  şi  a  unei  valori  departe  de  realitate.1   În  aceste  condiţii,  liberalizarea  preţurilor,  chiar treptată şi cu numeroase ezitări şi întârzieri, a fost o decizie firească. Incidenţa inflaţiei corective era

inevitabilă.  Reforma  economică  întârziată  însă  a  determinat  o  continuă  scădere  a  puterii  de cumpărare a leului astfel că, în 1993, inflaţia a atins valori lunare de peste 12%. Dezechilibrele, în

loc să se atenueze se adânciseră, iar inflaţia corectivă se transformase în doar câţiva ani în inflaţie structurală.

În  opinia  FMI2,        alimentarea  spiralei  inflaţioniste  din  anii  ’90  s-a  produs  prin  efectul

factorilor de tip cost-push şi a celor de tip demand-pull. Alţi factori au fost politicile de stabilizare prea  relaxate  sau întrerupte,  de  tip  stop-and-go  şi   indisciplina financiară  generalizată.  Aceasta a îmbrăcat  diferite  forme,  inclusiv  deficite  fiscale  şi  cvasi-fiscale,  acumulare  de  arierate  şi  creşteri salariale nejustificate de nivelul productivităţii muncii.3  De altfel, studiile econometrice ale FMI au

evidenţiat rolul costurilor pe unitatea de muncă (unit labour cost) în creşterea inflaţiei.

Politica monetară nu a reuşit în această perioadă să atenueze anticipările inflaţioniste şi să menţină încrederea publicului în moneda naţională, care s-a deteriorat treptat, ducând la   scăderea gradului  de  monetizare  a  economiei  (creşterea  masei  monetare  era  însoţită  în  mod  paradoxal  de

reducerea ponderii acesteia în PIB) şi la „dolarizarea” acesteia4. Dolarul american, iar în vestul ţării

marca  germană,  erau  utilizate  pe  scară  largă  de  populaţie  şi  agenţi  economici  pentru  calcule economice, tranzacţii şi economisire.

Prin  urmare,  nu  putem  vorbi  în  primii  ani  ai  tranziţiei  despre  o  politică  monetară

antiinflaţionistă bine conturată, restrictivă, ci mai degrabă de una acomodativă.5 Deşi o terapie-şoc

sau  o  politică  mai  restrictivă  ar  fi  putut  duce  la  diminuări  ale  inflaţiei,  mulţi  experţi  români apreciază că ele ar fi fost relativ modeste şi nesustenabile, din cauza nedefinitivării reformelor şi corecţiilor economice.  Mai mult,  n-ar fi  existat  nici o garanţie că nu s-ar fi produs recrudescenţe ulterior, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări. În plus, politica monetară nu poate grăbi dezinflaţia fără

Join now!

suportul adecvat din partea celorlalte politici economice şi ajustări structurale în sectorul real.6  Iar

opţiunea  pentru  o  strategie  accelerată  de  reducere  a  inflaţiei  impune  armonizarea  politicilor monetare, valutare, fiscale şi salariale, lucru foarte greu de realizat în primii ani ai tranziţiei.7

1  Mugur Isărescu – 14 ani de evoluţii monetare, 23 noiembrie 2003, disponibil la

2   Articolul  IV  2000  Consultări:  România  –  aspecte  economice  principale.  I.  Inflaţia  în  România  –  evoluţii  şi  factori determinanţi, 18 ianuarie 2001, disponibil la

3  Disciplina slabă din sectorul de stat a permis creşteri ale salariilor, în mod ...

This is a preview of the whole essay