suportul adecvat din partea celorlalte politici economice şi ajustări structurale în sectorul real.6 Iar
opţiunea pentru o strategie accelerată de reducere a inflaţiei impune armonizarea politicilor monetare, valutare, fiscale şi salariale, lucru foarte greu de realizat în primii ani ai tranziţiei.7
1 Mugur Isărescu – 14 ani de evoluţii monetare, 23 noiembrie 2003, disponibil la
2 Articolul IV 2000 Consultări: România – aspecte economice principale. I. Inflaţia în România – evoluţii şi factori determinanţi, 18 ianuarie 2001, disponibil la
3 Disciplina slabă din sectorul de stat a permis creşteri ale salariilor, în mod notabil în anii 1995, 1996 şi 1998. În 1999, salariile medii la primele 10 mari regii autonome depăşea salariul mediu pe economie cu mai mult de 60%.
Începând din anul 2000, aderarea la Uniunea Europeană a devenit o prioritate a României şi întreg cadrul programatic al politicii economice pe termen mediu a fost conceput şi articulat ca un antrenament pentru integrare, aducându-şi aportul la crearea unei economii de piaţă funcţionale, compatibile cu principiile, normele, mecanismele şi instituţiile Uniunii Europene8. De aceea, BNR
a demarat o strategie de dezinflaţie competitivă, adică de reducere graduală a inflaţiei cu câte o pătrime din valoarea înregistrată în anul precedent şi de remonetizare a economiei prin urmărirea unor ţinte intermediare (agregatele monetare).
În acest context, indicatorii macroeconomici au început să intre într-un „cerc virtuos”, iar
dezechilibrele structurale s-au atenuat sensibil, producându-se şi diminuarea treptată a ratei inflaţiei,
dar nu aşa cum s-ar fi dorit. Una din cauze este aceea că persistenţa fenomenului inflaţionist a dus la
un nivel redus al indicatorilor de intermediere financiară şi implicit la limitarea eficienţei instrumentelor Băncii Naţionale. Ca urmare, măsurile de politică monetară de multe ori „alunecau”
la suprafaţa fenomenelor fără să producă efecte.9
O altă cauză ar fi persistenţa deficitului public ridicat şi finanţarea neproductivă a acestuia.
Nu se putea realiza o reducere durabilă a ratelor inflaţiei decât în condiţiile în care deficitul public –
fiscal plus cvasifiscal – înregistra şi el o diminuare treptată. Aşa cum evidenţia şi studiul FMI din
200110, deşi inflaţia este în esenţă un fenomen monetar, aceste deficite s-au dovedit adevărate obstacole în lupta împotriva inflaţiei. Politica monetară avea nevoie în mod clar de un sprijin mai mare de la politicile fiscale şi de venituri şi de progrese mai mari în întărirea disciplinei financiare pentru a înregistra succes.
Întrucât în ceea ce priveşte criteriile de convergenţă nominală de la Maastricht, cel mai vulnerabil punct al României era şi este în continuare cel referitor la rata inflaţiei, s-a produs treptat degrevarea politicii monetare de alte obiective şi s-a deplasat accentul spre îndeplinirea acestui criteriu (reducerea inflaţiei) şi spre promovarea convergenţei reale (nivelul PIB/locuitor, p.p.c.) cu ţările membre ale Uniunii Europene.
În această perspectivă, în anul 2003, în momentul în care inflaţia a coborât la 15%, dar şi pe fondul slăbirii relaţiei agregate monetare-inflaţie (care a afectat mult eficacitatea politicii monetare duse până la momentul respectiv), a început să se pună problema dacă nu cumva BNR trebuie să-şi conceapă strategia având în vedere nu o ţintă intermediară (nivelul unui agregat monetar), ci însăşi evoluţia preţurilor din economie, adică să treacă la ţintirea directă a inflaţiei (inflation targeting). Aceasta este considerată un nivel superior în combaterea fenomenului inflaţionist. Noul regim de politică monetară a fost implementat până la urmă începând din august 2005, după mai multe amânări succesive.
Experienţa ţărilor care au aplicat inflation targeting în ultimii ani arată că ea se dovedeşte eficace atunci când sunt îndeplinite o serie de cerinţe (precondiţii) instituţionale şi tehnice. Dacă aceste premise nu sunt întrunite, se ratează ţinta de inflaţie sau se realizează cu costuri excesive în planul creşterii economice, al ocupării şi al echilibrului extern şi se compromite capitalul de credibilitate al Băncii Centrale. Pentru ca o astfel de strategie să fie o opţiune viabilă, dezinflaţia trebuie să fie consolidată, iar economia suficient de restructurată pentru a se produce în continuare reducerea preţurilor.
4 una din cauze fiind şi persistenţa ratelor de dobândă real negative la depozitele în monedă naţională.
5 Cezar Boţel – Cauzele inflaţiei în România, iunie 1997 – august 2001. Analiză bazată pe vectorul autoregresiv structural, Caiete de studii BNR, iunie 2002
6 Cezar Boţel, op. cit
7 Articolul Ce legătură are inflaţia cu piaţa liberă, cotidianul Averea, 7 ianuarie 2006
8 Strategia naţională de dezvoltare a României pe termen mediu 2000-2004
9 Mugur Isărescu – Spre o nouă strategie de politică monetară – ţintirea directă a inflaţiei, Craiova, 2003
10 Articolul IV 2000 Consultări: România – aspecte economice principale. I. Inflaţia în România – evoluţii şi factori determinanţi
Legat de întrunirea acestor precondiţii în România, trebuie să amintim că la momentul implementării noului regim monetar se putea identifica un cumul de circumstanţe favorabile, cum ar
fi: rata anuală a inflaţiei se situa pe palierul de exprimare cu o singură cifră, trendul fiind descendent; sectorul financiar se caracteriza prin stabilitate şi soliditate; ţintele de inflaţie pentru următorii ani fuseseră stabilite de comun acord cu guvernul; BNR avea credibilitate, beneficia de independenţă operaţională deplină şi îşi perfecţionase instrumentarul econometric.
În cadrul acestei strategii, Banca Naţională a României şi-a stabilit un nivel ţintă al inflaţiei
de 7,5% până la sfârşitul anului 2005 şi de 5% pentru anul 2006, valori revizuibile periodic şi încadrate în benzi de variaţie de +/-1 punct procentual.
O practică frecventă şi care a fost adoptată şi în România este definirea aşa numitelor clauze
de exonerare, care anulează răspunderea băncii centrale în cazul producerii unor evenimente nefavorabile independente de influenţa politicii monetare. Setul de clauze trebuie anunţat în prealabil, iar recurgerea la ele se face doar în cazuri justificate. Clauzele de exonerare în România sunt:11 creşteri mari ale preţurilor materiilor prime şi surselor de energie; calamităţi naturale sau
evenimente extraordinare asimilate; fluctuaţii ample ale cursului de schimb al leului datorate unor cauze aflate în afara fundamentelor economice interne şi a politicii monetare a BNR; abateri sensibile ale preţurilor administrate de la programul de corecţii anunţat de Guvern; abaterea de la program a implementării şi a rezultatelor politicii fiscale şi a celei a veniturilor.
La sfârşitul anului 2005, rata anuală a inflaţiei calculată pe baza IPC s-a situat la 8,6% (decembrie/decembrie) comparativ cu ţinta revizuită a BNR pentru sfârşitul anului 2005 de 7,5%, însemnând o deviaţie marginală de + 0,1 puncte procentuale de la intervalul de variaţie12 .
Una din principalele cauze a fost aceea că, în condiţiile liberalizării contului de capital, Banca Naţională s-a aflat şi pe parcursul anului 2005 în situaţia de a combate inflaţia prin majorarea ratelor dobânzilor, ceea ce a atras intrări de capital din străinătate şi a influenţat cursul de schimb13.
În aceste condiţii, BNR a hotărât la un moment dat să reducă rata dobânzii de politică monetară, optând pentru sterilizarea parţială a lichidităţii de pe piaţă. Această măsură şi-a dovedit eficacitatea
în atenuarea presiunii asupra cursului de schimb, permiţându-i ulterior Băncii Centrale să majoreze progresiv rata dobânzii.
Aşa cum am arătat însă, creşterea ratei dobânzii nu poate fi folosită cu succes pe termen mediu, întrucât ea face sterilizarea atractivă şi are efecte contrare, în ţară intrând din ce în ce mai multe capitaluri speculative. În aceste condiţii, derapajul de la ţinta de inflaţie pentru 2005 nu mai este chiar surprinzător, instrumentele folosite de BNR având eficacitate limitată. Problema este însă că toate aceste inconsistenţe şi schimbări la nivelul politicii monetare au transmis semnale contradictorii, deteriorând anticipaţiile inflaţioniste.
11 BNR – Raport trimestrial asupra inflaţiei – noiembrie 2005, pag. 58
12 BNR – Raport trimestrial asupra inflaţiei – februarie 2006
Figura nr. 1 – Evoluţia ratei inflaţiei în România în perioada 1998-2005
Sursa: BNR şi INS
Mai mult, liberalizarea pieţei energiei electrice şi a gazelor naturale, majorarea preţului naţional de referinţă la energia termică şi introducerea noului tarif binomial au produs de asemenea tensiuni inflaţioniste şi în plus în calendarul ajustărilor aplicate preţurilor administrate urmează şi alte corecţii pe parcursul anului 2006 (gazele naturale).
În ciuda abaterii de la ţintă înregistrate în 2005, reprezentanţii BNR au susţinut iniţial, în
ianuarie 2006, că este vorba despre un decalaj temporar, care nu afectează traiectoria de dezinflaţie
pe termen mediu din proiecţia iniţială (5% pentru 2006 şi 4% pentru 2007).
Mulţi analişti financiari apreciază însă că este puţin probabil ca reducerea inflaţiei la nivelul ţintei BNR de 5% la sfârşitul anului 2006 să fie fezabilă, având în vedere derapajele înregistrate şi majorările programate ale preţurilor administrate. În plus, potrivit Institutului Naţional de Statistică,
în luna ianuarie a anului 2006, creşterea medie a preţurilor de consum a fost de 1,03 %, astfel că, numai în prima lună a anului, inflaţia a atins o cincime din ţinta prevăzută pe 2006.
Potrivit însă unui studiu al grupului Coface,14 privind evoluţia principalilor indicatori macroeconomici în sud-estul Europei, România va avea, în 2006, o rata a inflaţiei nu de 6,5%, care este considerată prea ambiţioasă, ci de 7,1%, previzionată pe baza metodologiei acestui organism. Pentru 2005, grupul francez estimase o inflaţie de 8,8%, nivel care a depăşit cu puţin rata atinsă în România, care s-a situat la 8,6%.
13 începând din 2004, piaţa valutară s-a confruntat cu intrări masive de valută provenite din remiteri din partea lucrătorilor români în străinătate, investiţii străine sau capitaluri speculative atrase de dobânzile atractive de pe piaţa românească, în condiţiile liberalizării contului de capital. Orice intrare de valută în ţară antrenează o contrapartida în lei care inundă piaţa şi presupune cheltuieli din partea Băncii Naţionale pentru a scoate de pe piaţă aceste lichidităţi. Operaţiunea de sterilizare a excesului de lei a reclamat în 2005 Băncii Naţionale fonduri cărora nu le-a mai putut face faţă, şi de aceea aceasta a luat decizia să lase cursul de schimb în seama pieţei. Iar oferta de valută mai mare decât
cererea a dus la aprecierea monedei naţionale. (Ilie Şerbănescu - Economia nominală împotriva economiei reale, Revista
22, nr. 787, 8 aprilie -15 aprilie 2005)
BIBLIOGRAFIE:
1. Pelin Berkmen and Nikolay Gueorguiev - Macroeconomic Implications of the Transition to Inflation Targeting and Capital Account Liberalization in Romania, IMF Working Paper 04/232, decembrie 2004
2. Cezar Boţel – Cauzele inflaţiei în România, iunie 1997 – august 2001. Analiză bazată pe vectorul autoregresiv structural, Caiete de studii BNR, iunie 2002
3. Daniel Dăianu, Laurian Lungu, Radu Vrânceanu - Strategii de politică monetară şi curs de schimb în contextul aderării României la UE, Institutul European din România, Bucureşti, 2004
4. Christoph Duenwald, Nikolay Gueorguiev, Andrea Schaechter - Too Much of a Good Thing? Credit Booms in Transition Economies: The Cases of Bulgaria, Romania, and Ukraine, IMF Working Paper 05/128, iunie 2005
5. Mugur Isărescu – 14 ani de evoluţii monetare, BNR, Bucureşti, 23 noiembrie 2003
6. Mugur Isărescu – Spre o nouă strategie de politică monetară – ţintirea directă a inflaţiei, Craiova, 2003
7. Mugur Isărescu - Ţintirea inflaţiei, alocuţiune la lansarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei”, BNR, februarie 2006
8. Michael W. Klein - Capital account liberalization, institutional quality and economic growth:
theory and evidence, NBER Working Paper 11112, februarie 2005
9. Cristian Popa – Sistemul bancar şi integrarea europeană, Forumul Financiar European, Bucureşti, iunie 2005
10. Piritta Sorsa - Macroeconomic Challenges with EU Accession in Southeastern Europe: An
Overview, IMF Working Paper 06/40, februarie 2006
***
Conferinţa Procesul de convergenţă în cadrul Uniunii Europene, Bucureşti, septembrie 2004
Rapoarte anuale BNR 1998-2004
Rapoarte lunare BNR ianuarie 2000 – februarie 2006
Banca Naţională a României – Rapoarte asupra inflaţiei 2002 – 2006
14 Coface Country Risk Press Conference, 25 ianuarie 2006, disponibil la
CAUZELE INFLAŢIEI ÎN
ROMÂNIA
ŞI IMPLICAŢIILE ACESTEIA
ȘOȘU CĂTĂLIN
GRUPA 310