Naiuneaera considerat de Dimitrie Gusti si Traian Herseni (si nu numai) drept cea mai important unitate social.

Putem trage concluzia că elementele definitorii enumerate nu pot determina sigur fiinţa naţiunii, decât în corelare cu activităţile sociale.

„O naţiune este o comunitate culturală, adică o unitate socială care reacţionează în chip caracteristic faţă de lumea înconjurătoare, integrând-o după nevoile ei.” 

Deosebirea dintre naţiune şi popor este de aceaşi factură ca deosebirea dintre societăţile naturale şi cele culturale. Poporul este o comunitate umană stăpânită încă de realitatea biologigă, de condiţiile istorice şi de caracteristicile psihice ale membrilor în vreme ce naţiunea înglobează realitatăţi sociale culturale, comunităţi active, idealuri şi năzuinţe, legi şi norme, teritorii şi limbi, obiceiuri şi istorie ...

În acest context, Naţiunea poate fi definită ca totalitatea sintetică a indivizilor hotărâţi să trăiască împreună, să împărtăşească aceaşi soartă şi să slujască aceaşi cultură, având conştiinţa deplină a realităţii lor specifice, născută din condiţii fizice, de sânge, de suflet şi trecut istoric asemănător.

Hotărârea indivizilor/popoarelor de a trăi împreună, esenţială pentru fiinţarea unei naţiuni, este motivată prin totalitatea împrejurărilor de viaţă care condiţionează omenirea.

În concluzie trăsăturile ce caracterizează naţiunea sunt:

1. hotărârea indivizilor/popoarelor de a trăi laolaltă;
2. existenţa şi dezvoltarea une culturi specifice;
3. comunitatea idealurilor şi năzuinţelor istorice;
4. conştiinţa identităţii spirituale;
5. condiţionarea cosmologică, biologică, istorică şi psihică.

Dicţionarul de sociologie tratează naţiunea ca „o grupare relativ numeroasă de persoane, delimitată teritorial şi politic, ai cărei membrii manifestă loialitate faţă de aceleaşi instituţii şi au sentimentul că aparţin aceleeaşi comunităţi” şi îi conferă o serie de caracteristici definitorii cum ar fi: teritorialitatea, populaţia, independenţa şi guvernarea.

 În definirea naţiunii este dificil de stabilt care dintre trăsăturile caracteristice sunt obligatorii şi necesare în toate situaţiile.

Realitatea este divesă şi nu se pretează la generalizări rigide, iar naţiunile sut angrenate ântr-un proces permanent de costrucţie şi reconstrucţie.

Majoritatea analizelor sociologice converg în a susţine că o naţiune parcurge în procesul de construcţie cinci stagii:

1. identitatea: capacitatea unui grup de a gândi despre sine ca aparţinând unei naţiuni – acest stagiu nu se atinge cu uşurinţă de către o comunitate umană;
2. legitimitatea;
3. penetrarea: capacitatea unei naţiunide a cuprinde toată populaţia;
4. participarea: reprezentarea tuturor categoriilor de populaţie la activitatea de guvernare;
5. distribuirea: distribuirea avuţiei naţionale în populaţie.

Toate naţiunile sunt confruntate cu crize într-una sau mai multe dintre cele cinci dimensiuni. Situauaţia unei naţiuni devine dramatică când aceasta se confruntă simultan cu crize în toate dimensiunile, cum este cazul unor ţări din Lumea a Treia, sau chiar cu unele state europene, desprinse recent din fostul Bloc Comunist, cum sunt Albania şi Iugoslavia. Aceste crize generalizate pot duce până la destrămarea naţiunii afectate.

Făcând o paralelă între individ şi societate, cu ajutorul implicit al psihologiei şi sociologiei, putem afirma că naţiunea reprezintă personalitatea unei societăţi şi nu este posibilă decât în condiţiile unor structuri sociale omogene, alcătuite din indivizi ale căror personalităţi sunt compatibile şi se armonizează  în cadrul proceselor sociale, creind valori culturale comune şi durabile.

 În cadrul unei naţiuni indivizii nu doar convieţuiesc precum animalele, ci crează valori, recunoscute şi acceptate şi în aafara naţiuni. Prin indivizii ce o alcătuiesc, naţiunea generează cultură şi istorie.

Vieţile indivizilor exponenţiali ai unei naţiuni , se decantează precum vinul şi devin evenimente istorice; învăţătura lor se generalizează şi se transformă în valori culturale perene, munca oamenilor generează avuţie şi toate acestea clădesc şi menţin vie, în psihicul uman, conştiinţa naţională.

Ca şi credinţele religioase, naţiunile fiinţează în primul rând mental, ele sunt, din acest punct de vedere, reflectarea în realitate a unei mentalităţi.

Omul social prelucrează materia creând infrastructura societăţii şi procesează informaţia instituind suprastructura socială (stat, naţiune) şi, în acelaşi timp, generând Realitatea socială (ordinea socială, cunoaşterea, arta, credinţa etc).

În final vreau să mai afirm o dată că naţiunile reprezintă personalitatea popoarelor, ca o însumare nearitmetică a conştiinţei de sine  a oamenilor socializaţi, deveniţi elemente civilizatoare ale naturii...

        Bibliografie: