- Comunicarea reprezintă înţelegerea dintre două sau mai multe entităţi
Această înţelegere se bazează pe transfer şi contratransfer informaţional. Altfel spus, înţelegerea se bazează pe emisie de informaţie, pe percepţia şi darea unui sens acestei informaţii.
Înţelegerea dintre două entităţi se realizează în baza unui principiu şi anume: orice entitate emitentă trebuie să aibă capacitatea de a se transforma într-o entitate receptoare şi orice entitate receptoare trebuie să aibă capacitatea de a se transforma într-o entitate emitentă. Procesul comunicării, ca înţelegere, este unul circular în care cele două entităţi participante îşi schimbă mereu rolurile.
- Comunicarea înseamnă şi comunitate
Pe baza procesului de comunicare-înţelegere, mai multe entităţi ce comunică între ele pot ajunge la concluzii, ţeluri, norme, valori şi principii comune fiind capabile, astfel, să creeze structuri sociale intragrup.
Prin procesul de comunicare comunităţile nu numai că se creează dar ele se şi dezvoltă şi din păcate se şi distrug.
- Comunicarea văzută ca participare sau coparticipare
Comunicarea este un proces în care se cedează şi se primesc informaţii. Este un proces implicativ în care participarea membrilor unui anumit grup este necesară. Această participare nu trebuie înţeleasă ca fiind existentă doar la nivelul procesului de comunicare deoarece existenţa grupurilor şi a acţiunilor comune ale acestora implică participarea. Coparticiparea reprezintă o implicare parţială. În orice grup există un nucleu constant care participă efectiv la realizarea ţelului propus şi duce tot greul acţiunilor şi există şi anumite elemente care nu sunt nici ostile dar nici pasive dar care participă, uneori, doar la anumite acţiuni în vederea atingerii acelui ţel comun.
Putem considera, deci, comunicarea-participare şi coparticiparea deosebit de importantă în crearea, menţinerea şi dezvoltarea fenomenului coeziunii atât în ceea ce priveşte interiorul grupului cât şi în ceea ce priveşte legătura individ-grup sau legătura dintre două sau mai multe grupuri.
- Comunicarea poate fi înţeleasă şi ca organizare
Existenţa grupurilor şi mai ales a structurilor sociale formale din cadrul acestora implică, alături de norme, legi, reguli, ierarhizare, automat şi organizarea. Putem afirma că unul dintre marile avantaje ale organizării acţiunilor este reprezentat de scurtarea perioadei de timp în care se atinge ţelul propus. Un alt mare avantaj al organizării este creşterea nivelului de siguranţă al membrilor grupului precum şi încrederii în ceea ce priveşte atingerea ţelului propus. Ultimul mare avantaj pe care o să-l evidenţiem legat de organizare este reprezentat de posibilitatea controlului acţiunilor.
La nivel macro, comunicarea-organizare se împarte în două, rezultând comunicarea-organizare intrasistemică, caz în care focalizarea se manifestă în interiorul sistemului şi comunicarea-organizare intersistemică, situaţie în care acţiunile sunt axate pe legătura sistem-sistem.
- Comunicarea este şi neînţelegere
Înţelegerea este valenţa pozitivă sub care recunoaştem, în general, comunicarea iar neînţelegerea este cea negativă ce poate avea, de cele mai multe ori, efect pozitiv. Neînţelegerea poate să apară între emiţător şi un receptor atunci când fluxul informaţional este bruiat sau când sursa de zgomot este prea puternică. Comunicarea-neînţelegere se poate datora însă şi neintersectării sau intersectării pe falii foarte restrânse a repertoriilor entităţilor participante la transferul şi contratransferul informaţional. O altă cauză a neînţelegerii dintre două sau mai multe entităţi este reprezentată de diferenţa de opinii, de păreri dar mai cu seamă de diferenţa dintre interesele acestora.
Neînţelegerea este benefică într-un grup dacă acest fenomen nu depăşeşte anumite limite, dacă aceasta duce la o confruntare constructivă de idei. Ea mai poate fi o sursă a nemonotoniei dar şi un motiv de a se împărţi grupul în subgrupuri bazate pe interese contrare. Putem afirma, deci, că acutizarea neînţelegerii dintre două sau mai multe entităţi poate da naştere unor conflicte cu urmări incalculabile pentru acestea.
Putem concluziona că prin cele cinci mari înţelesuri ale sale, procesul comunicării stă la baza creării, menţinerii şi dezvoltării structurilor sociale. Comunicarea realizează punţi de legătură între diferite părţi ale sistemelor precum şi legături între sisteme diferite. Cu ajutorul procesului de comunicare societatea reuşeşte să-şi menţină echilibrul între consens şi nonconsens, factor care generează energie, creaţie şi dezvoltare.
- Precizaţi, dintr-o perspectivă personală, în care din cele 16 forme de comunicare predomină comunicarea verbală. Argumentaţi (1 pagină).
În urma studierii celor 16 forme de comunicare: comunicarea verbală, comunicarea nonverbală, comunicarea interpersonală, comunicarea intrapersonală, comunicarea de grup, comunicarea mediatizată, comunicarea aşa-zis de masă, comunicarea esopică, comunicarea politică şi electorală, comunicarea de întreprindere, comunicarea publică, comunicarea publicitară, comunicarea educativă, comunicarea organizaţiilor societăţii civile, comunicarea paradoxală şi comunicarea internaţională am ajuns la concluzia că în comunicarea intrapersonală predomină comunicarea verbală.
Comunicarea verbală se bazează pe cuvântul vorbit sau cuvântul scris. El foloseşte o limbă şi un limbaj comun sprijinindu-se pe funcţia semiotică. Procesul de comunicare intrapersonală este caracteristic fiecărui individ în parte. Comunicarea intrapersonală se referă la fiecare persoană care gândeşte pentru ea însăşi, la un moment dat, sau chiar care gândeşte cu voce tare, verbalizându-şi gândurile şi ideile şi în tot acest proces îşi poate pune sieşi întrebări şi tot persoana în cauză să fie cea care răspunde. Comunicarea intrapersonală transformă dialogul cu sine însuşi într-un monolog interior sau verbalizat în cazul în care acesta este manifestat în exterior prin viu grai. Putem spune, astfel, că pentru ca un individ să se afle într-un proces de comunicare intrapersonală trebuie să folosească cuvântul vorbit chiar dacă acesta nu este rostit de multe ori cu voce auzită, foloseşte o limbă şi un limbaj comun chiar dacă acestea îi sunt personale, specifice. Mai mult: toate aceste lucruri se întâmplă în cea mai mare parte a timpului activ de viaţă al individului. Putem spune chiar că toate celelalte 15 tipuri de procese comunicative la un loc nu ocupă atâta timp din viaţa individului cât ocupă comunicarea intrapersonală.
O astfel de comunicare este perfect normal să apară la orice fiinţă umană şi este chiar necesară în cazul unor situaţii speciale când ea ne ajută la fixarea unor noţiuni sau la clarificarea anumitor probleme.
